Maria – Cornelia Postescu


MARIA – CORNELIA POSTESCU

 

Sebeșeanca Maria – Cornelia Postescu este autoarea, până acum, a șapte volume de poezii și proză, între care Vecernii oncologice este o impresionantă mărturisire a bolii pe care a descoperit-o în anul 2004, „anul în care destinul m-a pus sub semnul amurgului” (chist adenocarcicom, stadiul IIIC, penultimul).

Alternând tablete confesiv-despovărătoare cu texte lirice la fel de răscolitoare în crudul lor adevăr, cartea este monografia unei boli, căreia pacienta i-a răspuns cu calm și înțelegere, cu detașare și credință în Dumnezeu.

Deși având o pregătire inginerească, D-na Postescu simte nevoia de a scrie, de a se mărturisi. „A scrie e o formă de a te vindeca”, mărturisea poeta cu prilejul unei lansări de carte la Onești, așa că din 2006 până azi și-a promis să scrie și să publice, în fiecare an, câte o carte. S-au strâns, iată, nu mai puțin de șapte cărți, dintre care menționăm Zăpada inorogului (2010) și Vămuirea pulberei (2011).

Este vorba de o lirică nu atât feminină cât răscolită de o necontenită meditație asupra lumii și vieții, asupra predestinării și împăcării cu soarta („această cruce pe care sunt țintuită va fi Golgota ce-mi va aduce mântuirea”).

Maria-Cornelia Postescu, deși rămâne sub atenție medicală, și-a învins boala, printr-o încredere neclintită în ideea de salvare, printr-o intrare în rezonanță cu ideea de revelație, care, dându-i atâtea semne, îi oferă un confort interior de mare siguranță și, desigur, tăria reală pentru a rezista.

Oriunde ai deschide volumele sale de poezii, dai peste aceeași calmă și generoasă deschidere către viață, peste aceeași încredere în sine și în forța de autoreglare a ființei, poezia devenind o terapeutică a sufletului și o salvare a spiritului, într-o lume poluată și degradată.

Un oarecare blagianism imagistic și clasicizant adie prin această poezie, dar nu la modul epigonic, ci într-o asumare originală a cuvântului mărturisitor, dovadă fiind, printre multe alte poeme, Dăruire, dedicată poetului din Lancrămul transilvan:

„M-ai învățat să prețuiesc tăcerea.

M-ai convins că în ea se coc cuvintele.

Sub preaplinul lor, am devenit lebădă

albă și gânditoare, luminând cețurile.

Cutreierată de undele Timpului, mă cutremur.

Preaplinul meu a dat pe dinafară

și, revărsându-mă, m-am limpezit.

Pentru mine n-am păstrat nimic!

Nu mai sunt o lebădă albă…

Am devenit cristal – o lebădă «Lalique».

 

Prin transparența mea, cutreieră

nevăzută, translucidă, tăcerea Timpului.

Timpul, cuvintele, cântecul, tăcerea și amintirea, natura cu forțele ei germinative și cu întregul spectru floral și faunistic, pământul și pulberea, cenușa și umbra, muntele și cerul, ideea de panteism și mântuire, boala și moartea acceptată ca lege a firii, – toate acestea sunt temele-cadru ale acestor poezii ce se conturează originale și pline de conținut. Menționăm și cultura de larg orizont a poetei, care-i permite meditații pe potrivă și o înțelegere mai adâncă a existenței.

Da, Maria-Cornelia Postescu este una din cele mai reprezentative poete din orizontul Sebeșului blagian. O felicităm pentru marele altruism, pentru încrederea în viață, în oameni, în poezie, în ideea de revelație și mântuire.

Zenovie CÂRLUGEA

Sept. 2011

Anunțuri
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: