Marian Barbu


UN JURNAL DE LITERATURĂ UNIVERSALĂ


Marian Barbu:

Un jurnal de literatură universală

Masiva lucrare Universalia…, semnată de criticul și istoricul literar Marian Barbu (Ed. Sitech, Craiova, 2010, 730 p.) tratează, conform subtitlului, ,,despre cărți din literaturile lumii”. Este, așadar, un ,,jurnal de cărți”, desfășurat pe o perioadă relativ întinsă. Parte din aceste comentarii au constituit, la rândul lor, cronici, recenzii, studii, articole și note, evocând un corpus de literatură universală.

Lucrarea se înscrie într-un proiect mai larg, dacă avem în vedere cele cinci volume de critică și istorie literară, Trăind printre cărți (2008, cca 2500 p.), în cuprinsul cărora literaturii universale i-au fost alocate doar 300 de pagini. În consecință, Universalia vine să dea seama despre necesitatea reflectării acestui domeniu cultural, numit printr-o sintagmă goetheană din 1827, ”literatură universală”, care se referă la valorile perene ieșite din matca națională în spațiul universalității.

În strânsă legătură cu sintagma goetheană, dl Marian Barbu aduce în discuție și alte concepte, precum: regional, național, receptare, influență, mesaj primar, structură, simbioză(socială, politică, psihică), popularitate, menite a clarifica opțiunea axiologică, termenului de ”literatură universală” adăugându-i-se și acela de ”comparată” în aceeași relație schematică-operativă de raportare cultural-istorică.

Toate validările în planul axiologiei universale sunt condiționate, observă criticul, de anumite imperative, nu întotdeauna culturale. Până și cea mai înaltă instituție, aceea a Premiului Nobel acordat de Academia Regală din Suedia începând din 1901, a avut de-a lungul vremii, opțiuni ”viciate de intruziunea politicului”  ori de acel politically correct din etica toleranței (freneziapolitically correctness-ului cuprinzând întregul Occident). Exemplele nu sunt puține, de aici încrederea relativă în stabilirea canonului universal. În această privință, exemplul americanului Harold Bloom (n. 1936), autorul briliantei cărți Canonul occidental – cărțile și școala vârstelor(1994, tradusă și la noi în 1998, la ”Univers”) este edificator. Reașezând valorile universale pe vârste (teocratică, aristocratică, democratică, haotică), criticul american Harold Bloom s-a aplecat în mod deosebit asupra multiplelor forme de creație pe care le-a dezvoltat literatura universală de-a lungul timpului. Concepând cultura ca pe un tot unitar, H. Bloom a văzut în genii, precum Tudor Vianu al nostru în ”Istoria ideii de geniu”, ”spiritele creatoare de excepție care asigură omenirii dezvoltarea și progresul.”  Bloom consideră că ”cele mai mari idei sunt cele mai mari evenimente”, ceea ce înseamnă că în lume au supraviețuit acele nume de oameni care au lansat idei tot atât de folositoare omenirii precum acele evenimente care i-au schimbat destinul de-a lungul vremurilor. Așa ajunge el la teoretizarea canonului ideal occidental sub pavăza Marelui Will (Shakespeare), înscriind pe orbita acestuia doar 26 de nume, ceea ce a dus la nedumeriri și atitudini de reproș. Principiile generale de selecție și de reflectare pun în umbră ideea de specificitate, de particularitate stilistică individuală. De aceea, comentariile la cei 26 de scriitori selectați (un fel de selecție eterogenă, de antologii literare) nu pot suplini absența unor spații culturale, care, rămânând în afară precum literatura română, au farmecul lor nu neapărat protocronic în concertul universal de valori.

La fel de restrictiv procedează și universitarul new-yorkez Daniel S. Burt, autorul celebrei The Literary 100, care, specializat în ”ficțiunea victoriană”, trage spuza pe literaturile afine spiritului său anglo-american. Căci, din 100 de nominalizări scriitoricești, 31 aparțin literaturii engleze, 21 celei americane, 12 – Franței, 5 – Greciei, 4 – Rusiei, 4 – Germaniei, alte spații culturale precum Italia, Spania, Japonia, China – câte 3, Irlanda, America Latină – câte 2, Norvegia, Austria, India, Suedia – câte 1. Nume glorioase trecute de mult dincolo de granițele continentului european rămân pe dinafară, de unde reducționismul unui viziuni structurante, fie el și academic.

Dincolo de toate aceste considerente, cele mai multe post facto, dl M. Barbu realizează un corpus de exegeze credibil, ordonându-și producția de comentarii critice pe trei secțiuni.

Dacă prima parte cuprinde Scriitori străini din… (Africa, America de Nord, America de Sud, Asia, Europa), a doua comentează Români stabiliți în străinătate. Mai exact, comentariile cărților respective îi privesc pe: Alina Diaconu (Argentina), Marica Beligan (Belgia), Alex Cetățeanu, Francisc Ion Dworschak, George Filip (Canada), Emil Cioran, Cornelia Comorovski, Ilie Constantin, Petru Dumitriu, Vasile Gavrilescu, C.V. Gheorghiu, Vintilă Horia, Eugène Ionesco, Dumitru Țepeneag (Franța), Dan Dănilă, Gelu Ionescu, Titu Popescu, Virginia Șerbănescu, Constantin Urucu, (Germania), George Uscătescu (Spania), Ion Miloș (Suedia), Ștefan Baciu, Nina Cassian, Matei Călinescu, Ioan Petru Culianu, Mircea Eliade, Toma Pavel, Dumitru Radu Popa, Dana Roșu, Florentin Smarandache (U.S.A.).

Într-o Addenda sunt cuprinși câțiva analiști din țară ai exilului românesc (Mihaela Albu, Mihaela Cristea, Ion Cristofor, Ion Dugăeșescu, Adrian Marino, Irina Mavrodin, Ion Soare), dar și comentatori privind valori din cultura universală ( Gheorghe Bulgăre, Mihai Cimpoi, Ștefan Cucu, Constantin Cubleșan, Petre-Gigea Gorun, Gheorghe Glodeanu, Dan Grigorescu, Ion Istrate, Marin Mincu, Diana Nedelcea-Cotescu, Ilie Rad, Emil Sîrbescu, Stan Velea, Octav Vorobchievici).

Cartea se încheie cu propriile impresii și constatări privind periplurile culturale canadiene și americane, știindu-se strânsele legături ale autorului cu aceste spații, prin stabilirea fiilor săi aici.

Desigur, având în vedere activitatea îndelungată de istoric și critic literar, nu avem a face cu eseuri ori studii monografice, ci cu recenzii ori cronici ce denotă gust estetic, viziune integratoare, spirit ordonator.

Ferindu-se de politizări, adulări sau acidulări, în cazul unor scriitori emigrați sau imigrați, dl M. Barbu surprinde în Universalia… o imagine pe cât de fragmentară pe atât de sugestivă și ilustrativă a unor spații culturale continentale. Neambiționându-se într-o viziune integralistă (lipsesc chiar unele nume de rezonanță, precum, bunăoară, Monica Lovinescu și Virgil Ierunca), proiectul restitutiv al criticului ilustrează o vocație universalistă și o perseverență pilduitoare în comentarea ”Cărții străine”.

Mesajul cărții, exprimat într-un Pro Domo datat ”ianuarie-februarie 2010, Montrèal-Chicago”, este unul optimist, de solidaritate cu ideea axiologiei în planul universalității creatoare, slujită de decentă înțelegere și sophianică reflecție: ”Nutresc speranța că numai așa se poate contura mai bine înțelegerea interferențelor dintre național și universal, la nivelul canonului, al capodoperei sau al altor scrieri de rezistență, dincolo și dincoace în condițiile de cultură și istorie vremelnică.”

Zenovie CÂRLUGEA

Anunțuri
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: