Marie Vrânceanu


Marie VRÂNCEANU:

SEX, BANI ȘI ALȚI DEMONI

(Ed. Tracus Art, București, 2011)

Prezent la Colocviile revistei ”Reflex”  (Băile Herculane – 24/25 iunie 2011), organizate de poetul reșițean Octavian Doclin, am avut plăcuta surpriză de a revedea câțiva importanți condeieri de azi, printre care poetul Mircea Bârsilă și prozatorul Dumitru Augustin Doman, însoțiți de mai tânărul Florian Silișteanu. Sclipitor și de un freamăt puslojician,  poetul Florian Silișteanu mânuiește cu mare dexteritate nu numai gluma picantă și furculița, dar și un sofisticat aparat fotografic, silindu-se să rețină cât mai multe chipuri și secvențe, pe care le găsesc neîntârziat pe blogul său cu bogată arhivă imagistică. Vorbisem cu o zi înainte despre proza românească de azi, cu prilejul lansării noului roman al Marianei Gorczica, – o proză de larg orizont artistic și ideatic -, prilej cu care aduce în discuție un recent roman de moravuri apaținând Mariei Vrânceanu, SEX, BANI ȘI ALȚI DEMONI (București, Tracus Arte, 2011). Oferindu-mi unicul exemplar  la purtător,  mă îndeamnă să citesc acest roman „formidabil”, „excelent”, unic în proza feminină de azi. Și pentru a-și convinge prietena din depărtare că, nu-i așa?, cartea a intrat pe mâini bune, fotograful își face datoria și trimite autoarei imaginea… Să fie în asta dovada unei fidelități sau un mic spectacol de recucerire a încrederii! Nu știu și nici nu mă interesează, important e că, odată ajuns acasă, la Târgu-Jiu, mă apuc să citesc romanul recomandat și constat că motto-ul ales de autoare este din Cioran, Pe culmile disperării: „Bestialitatea vieții m-a călcat și m-a apăsat, mi-a tăiat aripile în plin zbor și mi-a furat toate bucuriile la care aveam dreptul, tot zelul meu exagerat și toată pasiunea mea nebună și paradoxală pe care am depus-o pentru a deveni un individ strălucit, întregul elan pe care l-am risipit pentru renașterea organică sau o auroră lăuntrică s-au dovedit mai slabe decât bestialitatea și iraționalitatea acestei lumi care a vărsat în mine toate rezervele ei de negativitate și otravă”…

Cum să nu te simți incitat la acest motto care vorbește despre „bestialitatea” și „iraționalitatea” lumii? Mai ales că, încă dintr-un sumar Prolog, aflăm că este vorba despre povestea unei femei – affascinante Margot – ajunsă din întâmplare „escortă” în Italia, ce promite că „pe parcursul povestirii mă voi ocupa și de profilul clienților”, care, în mare, „sunt clasicii trădători, instabili”. Pe lângă care, însă, există „și o categorie care are nevoie de o confidentă căreia să-i povestească toate neplăcerile vieții fără a fi judecat și fără a i se pune întrebări”.

Pentru a înțelege exact ce este această „lume a escortelor”, autoarea le califică într-o expresă Introducere drept  femei „frumoase, culte, discrete și mai ales… foarte scumpe!”, la care ,,ar râvni toți bărbații, de la muncitorul cu palmele aspre la ministrul prins la patru ace”… Acompaniind de obicei oameni politici sau de afaceri,aceste escorte nu sunt altceva decât „femei de lux”. O astfel de femeie, puttana di alto bordo/prostituată de lux (cum aflăm dintr-o anexă a romanului, Escort Sex Glosar) va deveni, în cele din urmă, autoarea acestei autodiegeze, silită de varii împrejurări pe care le detaliază cu cruzimea unei lucide sensibilități. Nu lipsesc din carte referirile la o întreagă literatură de succes pe această temă, cum ar fi romanele  peninsularelor Gratia Visconti (Escort life) și Patrizia  D Addario (Gradisca Presidente, implicându-l pe premierul Berlusconi!), ba chiar dincolo de Ocean bestsellerul Nataliei McLenan (My rise and fall as Natalia)… Subiect exploatat din plin de cinematografie sau jurnalistică, în general de o mass media însetată de senzațional și licențios!

Este o tipologie feminină căreia autoarea îi conturează un profil exact, de vreme ce, intrând în angrenajele care mișcă această lume, ea vede, trăiește și simte, pe cont propriu, cum viața se lasă modelată de nevoi și interese. Mai ales în era comunicațiilor, când totul pare posibil: „Azi escortele sunt crescute cu pâine și computer, știu cum să se propună și să se ofere cu noile mijloace de comunicație, mai ales că multe dintre acestea au un nivel înalt de educație, unele fiind chiar licențiate.” Cu mici excepții, acestea au suferit atâtea și atâtea intervenții  chirurgicale, de la mastoplastică (mărirea de sâni) la lipoaspirații pentru gambe fără strop de celulită, abdomenoplastie, lifting al picioarelor, injectări botulinice („tot felul de operații cu nume complicate care au ca rezultat o frumusețe artificială comercializată într-o lume falsă”). La care se mai adaugă și foto-shop-ul!

*

Fiică de țărani dintr-un sat moldovean din județul Iași, cu mamă evlavioasă și tată ateu, crescută mai mult de bunicii materni, protagonista trăiește în buna tradiție a mentalității rurale. Este o elevă sârguincioasă atât în generală cât și la liceu, observând încă de mică diferențele sociale. Suntem în anii 80 ai secolului trecut, anii de vârf ai regimului ceaușist când lipsurile materiale, îndeosebi penuria de alimente,  erau la ordinea zile, din pricina hotărârii Conducătorului de a achita datoriile țării și de a scăpa țara de „cămătarii” Occidentului! Încet-încet, eleva convinsă de binefacerile regimului începe să înțeleagă adevărata esență a regimului ceaușist și va simți pe propria-i piele ipocrizia propagandistică, restricțiile, interdicțiile, falsitatea dogmelor. La trezirea conștiinței sale contribuie decisiv emisiunile de la „Europa liberă” și „Vocea Americii”. Spirit nonconformist, absolventa de liceu își dorește o meserie mai acătării, ieșită din canoanele cunoscute, spre exemplu „asistentă de zbor – stewardesă”, dar nu trece proba medicală. Ajunsă laborant-biolog la un spital din oraș, conform pregătirii sale liceale ca absolventă a unei clase de bio-chimie, dorința o îndreaptă spre Filologia bucureșteană, dorind să studieze araba și hindusa, dar la cererea imperativă a părinților va urma Facultatea de biologie la Iași. Aceștia sunt anii când începe viața ei sentimentală, mai întâi cu arabul Mike, profesorul de arte marțiale, până în anul al treilea, după care îl cunoaște pe maiorul Dany de la pregătirea militară („o prietenie care va rezista la toate probele timpului”). În anul al IV-lea îl cunoaște pe medicul ginecolog Leonte cu care se va căsători și va avea o fetiță. Devine profesoară undeva la țară, pe lângă Ruginoasa, iar după Revoluție se tranferă în oraș (Iași), mai întâi la o școală generală, apoi la un liceu de prestigiu. Fiica, pe nume Iris, crește în liniște, familia însăși devenind cunoscută în lumea bună a Iașului. Profesoara se înscrie la doctorat, iar fiica vrea să urmeze Liceul de muzică, pretexte de neînțelegeri din partea dr. Leonte, care  renunță la statutul conjugal, părăsindu-le și legitimându-și astfel mai vechea sa legătură cu asistenta-amantă.

Lăsate fără locuință și mijloace de trai, mama și fiica intră într-un con de umbră existențial. „Sunt deja pe a doua treaptă a scării spre infern”, notează protagonista! Hotărârea de a pleca „legal” să lucreze în străinătate este luată într-o primăvară când protagonista obține o viză de trei luni pentru Italia. Pleacă, prin Grecia, cu autocarul unei firme de turism, iar de aici cu vaporul spre Trieste. Ajunge, în fine, la Milano, unde își propusese, și se cazează într-o pensiune de mâna a doua, drămuindu-și banii. Deși orașul i se pare murdar, cu multe case vechi și urâte, ”pe mine nu mă interesează cum arată, important e să câștig banii de care am nevoie”. Îl cunoaște într-un bar pe egipteanul  Said, care o angajează la firma sa cu 900 de euro lunar, salariul de profesoară pe un an, dar după șase luni firma se mută în California. După o scurtă revenire în țară (pentru a-și păstra postul din învățământ, se înscrisese la un curs de Nutriție și Sănătate la Universitatea de Studii din Milano), protagonista se angajează la o firmă cinematografică de filme pentru adulți, apoi la o agenție jurnalistică ca part time, care după nouă luni dă faliment. Însoțită de fostul coleg Roberto, merge într-un lapdance cu cea mai proastă reputație din Milano. Atmosfera lubrică a clubului privé îi întoarce stomacul pe dos, dar nu are ce face și trebuie să reziste privind cuplurile de scambiști și tot felul de defulări sexuale ale bărbaților. Acum îl cunoaște pe carabinierul Elio, viitorul concubin vreme de cinci ani, un fel de maresciallo capo al Gărzii financiare, spaima administratorilor de cluburi privé. Trăgându-mă tot mai jos pe scara infernului”, dezaxatul Elio îi propune un menaj „á trois” în privé-urile milaneze, iar de aici integrarea în cuplurile schimbiste, ceea ce femeia refuză mai întâi, acceptând mai apoi din cauza situației materiale. Scena în care intenționat provoacă un accident de mașină, având alături pe soțul care o abuzase astfel, este remarcabilă în contextul reliefării psihologiei feminine. În 2006, după ce o termină cu perversul concubin, își face conturile și hotărăște să-și deschidă un magazin cu haine de lux.

Singurătatea nu o poate vindeca, cum nevoia de bani se dovedește permanentă, ceea ce o împinge să se înscrie pe un site de escort, cel mai de lux, postându-și aici poze profesionist lucrate. Este momentul de a ne introduce în lumea femeilor de companie, o adevărată faună în care se mișcă fel de fel de indivizi. La un moment dat, escorta Margot după cum își luase noul nume – încearcă să creioneze portretul psihologic al clienților în funcție de suma disponibilă, de la 100 la 500 și 1000 de euro. Între clienții din Milano și Napoli (oraș din care se întoarce cu 5000 de euro în trei zile), o figură aparte face parisianul Francois. După o companie foarte plăcută la Milano, între cei doi se înfiripă o pasiune specială, ceea ce-l determină pe francez de a o chema pe Margot la Paris. Paginile epistolare, în care sunt reproduse e-mailu-rile pline de poezie și reverie, sunt de o savoare sentimentală aparte. Aventura celor doi prin Madagascar și Insula Reunion fusese una de neuitat. Femeia însăși, considerând că „a găsit centrul vieții sale”, crede în pasiunea acestuia, mai ales că scrisorile de acum (66 de mail-uri) erau dintre cele mai incendiare. Invitată la Paris cu bilete de dus-întors, Margot constată că francezul a plecat cu soția în vacanță. Reacțiile eroinei, considerându-se o pretty woman cu care „nimeni nu s-ar căsători”, sunt notate cu o precizie anatomică, care se resimte en passant pe întreg parcursul narațiunii:

Legăturile sinaptice s-au alterat. Automatismul cardiac pierde proprietățile și-mi simt sângele la punctul de fierbere. Mușchii laringelui se încordează, aș putea să urlu de disperare (…) Pe calea nervului vag prelungiri băloase blochează accesul spre creier (…) Durerea se mută din inimă în creier, în stomac, în abdomen, în intestine. O simt acută, penetrantă ca lama unui cuțit…”

Sau acest fragment, din altă proză a Mariei Vrânceanu, care indică aceeași descriere clinică, ce face din proza acesteia un teren ușor observabil de analiză nu numai psihologică, ci și anatomic-patologică: „Gândurile sale penetrează ca un laser în corpul meu. Îl simt în neuroni amestecându-se cu citoplasma, coborând lent spre axoni, traversând sinapsele pentru a se prelinge prin fiecare celulă într-un impuls nervos care face să-mi tresalte inima. Vag, vocea i se scurge prin canalul meu auditiv, bătând delicat la porţile timpanului, străbate labirinturile şi se proiectează în aria temporală a creierului. Analize detaliate:sunet, muzicalitate, tonalitate, timbru. Iarăşi analize.”

Bietei Margot nu-i rămâne decât să se întoarcă dezamăgită la Milano și să-și reia viața de escortă. Dar o voce interioară, care niciodată nu o părăsise în coborârea tuturor treptelor către Infern, îi trezește hotărârea de a renunța la viața de puttana di alto bordo. Un dialog interior cu un alter ego îi clarifică acum opțiunea de a relua „viața normală” cu avantajele și dezavantajele ei. Perioadă  în care termină și cartea și în care este preocupată „cu deschiderea unor magazine de lenjerie intimă în amintirea celei cu care am împărțit câțiva ani din viață: Margot. Regina Margot!”

O călătorie în țară, unde transferă magazinul pe numele surorei sale, îi face chiar bine, după care revine în Milanul tuturor deziluziilor și încercărilor sale.

Într-un Epilog, femeia care are deja o vârstă și făcuse chiar câteva intervenții de chirurgie plastică, pare a-și fi găsit jumătatea ce-i lipsea. Aflată la Paralia, lângă Katerini, pe malul Mării Egee, în brațele „îngerului matur, înalt și atletic, cu părul castaniu, ușor grizonat”, femeia e convinsă că „trecutul nu poate fi șters, dar poate fi modificat prin noi sensuri”. Sunt în al șaptelea cerc al iubirii, ca niște jumătăți care se îmbină perfect. „Nu știu cum va fi viitorul, scrie eroina, dar de un lucru sunt sigură: aceste zile reprezintă centrul existenței mele!…și această noapte va rămâne măsura infailibilă a cât de mare poate fi iubirea: cosmică, megagalactică!”

Femeia își privește partenerul copleșită de o iubire imensă, găsindu-l frumos, elegant, genial și împăcându-se cu gândul: „într-o zi și el mă va trăda!”…

*

Într-adevăr, Maria Vrânceanu aduce în pagină o lume de moravuri pe care nu o prea întâlnim în proza românească de azi, dar despre care, în general, se știe, mai ales acum, în condițiile deschiderii României către globalizare. Astfel de aspecte ale societății „de consum”  și-au făcut  apariția rapid în viața societății noastre cu mult înaintea altor valori, tocmai pentru că libertatea de care s-a abuzat  după Revoluție nu a folosit atât interesului general cât entităților individuale, într-un nesfârșit carusel de căpătuială rapidă și pragmatism. Protagonista însăși se va convinge de la începutul experiențelor sale în prive-urile milaneze că „Occidentul nu e deloc tărâmul de poveste la care visam”, de unde și reproșul  lui Pino, om de afaceri: ”Ai devenit hrăpăreață și rece ca toate conaționalele tale.” La care ”eleva silitoare” răspunde: ”M-am integrat!”…

Protagonista noastră este un Vărsător visător care și-a dorit „să răstoarne și să schimbe Universul”, dar care va fi îngenuncheată de „bestialitatea” și „iraționalitatea” lumii în cate trăiește. Povestea vieții sale este una plină de insuccese și neprevăzut, de drame și eșecuri, iar toată această confesiune nu are decât un sens – acela de a revela complicata psihologie a ființei umane, nevoia omului de a experimenta abisul, cum ar zice un filosof, de a coborî în degradare pe ultimul cerc de unde rareori ar putea să se înalțe! De toate sunt  opt cercuri ale coborârii în arhitectura dantescă a acestui infern existențial!

Dorința aceasta de aventură și inedit, proprie sufletului uman, încearcă a fi explicată de autoare, care caută să răspundă la întrebarea „de ce înșeală bărbații?”, culegând impresii cât mai variate de pe forumul unor situri, din discuțiile cu colegele și clienții, din atâtea istorii biografice evocate cu intenția de a surprinde ideea de viață și specificul fiecăruia, în general,  psihomentalitatea în care se mișcă lumea în care tocmai intrase… Puțin cam blazată în ceea ce privește ”încrederea” în fidelitatea cuplurilor, protagonista observă cum sufletul ei rămâne în urma imperativei condiții existențiale, căci facturile, înmulțindu-se, bat la ușă fără înțelegere iar viața în singurătatea metropolei milaneze este un adevărat coșmar, câtă vreme nevoile familiei lăsate în țară, în anii din urmă ai ceaușismului, devin stringente.

Cercul vicios în care se mișcă puttana di alto bordo nueste unul al renunțării totale, permanent licărește în sufletul ei ideea de a salva și conserva „ceva din sufletul meu”: ”Corpul ardea deja în flăcările iadului, trăiam în infern dar încă mai credeam în existența unui colț de paradis, un paradis uitat, abandonat, la care n-aș fi vrut să renunț.”

*

           Romanul Mariei Vrânceanu este, în linii mari, bine scris, fluent, aproape clasic în cursivitatea lui. Autoarea, departe de a practica experimentalismul noilor metode epice, care de multe ori îngroașe rafturile librăriilor, este adepta cărții cu priză la public. Narațiunea liniară îi permite să urmărească un destin în desfășurare, într-o cronologie fără reveniri și acolade. Deși autoarea se folosește de persoana întâi, ea nu poate fi confundată cu protagonista, autor și narator fiind instanțe epice diferite, o convenție care nu exclude interdependența și interferarea biografiilor. Procedeul este deja clasic, iar ceea ce se observă la o repede privire este ușurința de a scrie, adică acea dicțiune a transcrierii, pe alocuri ușor fadă, a unui fapt de viață. Confesivă, adică întrețesută de elemente biografice, narațiunea este deopotrivă o formă de eliberare a unei conștiințe încercate moral și existențial, un gest de terapeutică și purificare. Solidară cu condiția mai generală de emigrantă, care implică atâtea riscuri și servituți, atâtea lipsuri și umilințe, straniera se situează de la început de partea ideii de a rezista într-o lume globalizată, ale cărei moravuri îi violentează structura psiho-mentală. Această „coborâre in infern” este, de fapt, una a condiției silite, adică o formă de „rezistență” prin concesie și asumare.

Niciodată părăsită de ideea „salvării” din bolgiile promiscuității milaneze ( de la faza de exploatare, dar aceea  pe cont propriu), în care a atins ultima treaptă a infernului, protagonista va ieși, în cele din urmă, la liman, nu mutilată definitiv, ci cu o rezervă inepuizabilă de elan vital, de energie conservată, de optimism și încredere în viață, pentru a trăi adevărata și sublima experiență a cuplului… Fie si doar într-un Epilog ficțional, ideea aceasta de salvare și mântuire este de reținut, deschizând romanului perspectiva unei experiențe de viață depășitete și a unui sens moral, a perseverenței neclintite întru ideal.

Indiscutabila sinceritate narativă, o oarecare mândrie tonifiantă,  tonul egal al mărturisirii, antrenul epic, cursivitatea evocării, ca și vocația punerii în valoare a amănuntului semnificativ, fac din această proză confesivă (ce-și subordonează dialogul și descrierea) un document de existență, o „felie de viață” á la Emile Zola, dramă crudă și frumos mărturisită, dar și tipologică în sens balzacian. Realism și neorealism, „proustianism” și analiză, balzacianism consumist  și neomodernism concură la definirea unui postmodernism epic, ușor inteligibil, dar destul de dens sub aspectul substanțialității și autenticității.

Roman social și de moravuri, Sex, bani și alți demoni constituie o reușită epică, într-un moment în care proza românească se află într-un impas nu atât tematic cât  stilistic, în care formule epice cât mai sofisticate, de ingenioase inginerii textuale, au dus deseori la dizolvarea narațiunii și chiar la pulverizarea personajului…

În proza de limbă română din diaspora de azi, Marie Vrânceanu este deja un nume în plină afirmare. Nu credem a greși previzionând ,,marea lovitură epică,, ce se așteaptă din partea talentatei prozatoare…

Zenovie CÂRLUGEA

30 iunie 2011

Anunțuri
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: