Nicolae Hasnaș


DIN VOLBURA VIEȚII…

Restituiri

Dr. NICOLAE HASNAŞ:

«Din volbura vieţii…»

Editate la  63 de ani de la scrierea lor și la 38 de ani de la moartea autorului, memoriile dr.Nicolae Hasnaș au cunoscut o adevărată odisee a posterității, cum se întâmplă deseori cu multe din «restituirile» cultural-literare. Încredințat concitadinului său, prof. Bică Sterescu, spre a-i găsi un titlu, în vederea publicării, manuscrisul de câteva sute de pagini a ajuns, după moartea acestuia, într-unul din sacii de hârtii pe care sora cunoscutului dascăl târgujian urma să-i predea la DCA. Noroc cu vecinul lor, profesorul de franceză Dumitru Pârvoaică, care, prin anii 80, arătându-se interesat de unele cărți, și-a aruncat ochii și prin sacii cu hârtii, salvând de la distrugere un manuscris prețios pentru viața renumitului politician de Gorj, dar și pentru cunoașterea «pe viu» a unei epoci din istoria contemporană a României, mai exact zis, perioada interbelică, cu freamătul ei social și politic, atât de tumultuos și în viața Gorjului. «Acest Gorj – scria Nicolae Hasnaș în septembrie 1936 – are un descântec special care te atrage, te subjugă ca sirenele mării și te face să-l iubești, să mergi și să te sacrifici pentru el… Cum să nu-i iubești pe acești gorjeni neaoși români din care a țâșnit flacăra vie a redeșteptării naționale prin Tudor Vladimirescu, a zămislit pe Ecaterina de la Jiu și atâția conducători de oaste și multe căpetenii de mare folos țării și neamului.» Sunt cuvinte pe care îngrijitorii acestei ediţii de restituiri», Titu Pânişoară şi Ion Şoldea, le aşează la începutul lucrării, pentru care profesorul Sterescu scrisese deja Prologul şi Epilogul, intenţionând a da o oarecare rotunzime operei…

Într-adevăr, dr. Nicolae Hasnaș (5 nov. 1975, Salcea-Botoșani – 21dec. 1972, București), deși nu era de fel gorjean, s-a apropiat de realitățile și oamenii locului atât de mult încât a făcut din asta un legământ al profesiunii sale, dar și al liberalismului său militant, reprezentând cu cinste interesele gorjenelor în parlamentul țării, fiindu-le «veșnic de folos în mijlocul lor, trăind și nu vorbind de la distanță despre democrație», cum însușii mărturisește (p.183). În toamna lui 1937, cu prilejul împlinirii a 35 de ani de activitate, din care zece ani a fost neobositul director al Spitalului din Târgu-Jiu, a fost sărbătorit cu solidară și emoționantă recunoaștere pentru dăruirea sa socială, profesională și politică.

Privită din punct de vedere literar, lucrarea dr. Hasnaș are un evident caracter memorialistic, uzitând de modurile cunoscute de realizare artistică (narațiune, descriere, dialog).

Scrisă în anul 1947, deci la zece ani de la ieșirea la pensie, lucrarea este, la o primă intenție, o mărturisire documentară asupra unei vieți tumultuoase, în care s-a plămădit o dublă vocație:profesională și politică.

Așadar, în primul rând, este de admirat perseverența, dăruirea și constanta doctrinară pe tărâmul practicii medicale (exercitată în spitale de campanie în timpul Primului Război Mondial, în sanatorii și institute din București, apoi decenii de-a rândul la Spitalul din Tg.-Jiu, a cărui dezvoltare i se datorează din plin). Nicolae Hasnaș a făcut parte din corpul de elită al medicilor români din perioada interbelică, de numele său legându-se nu numai dezvoltarea sectorului sanitar gorjean, ci și a sistemului școlar.

În al doilea rând, trebuie să distingem pe omul politic, în sensul în care filosoful Andrei Cornea spunea: «E de văzut dacă omul politic, care, pentru un timp, a stăpânit vieţile altora, a putut, fie şi pentru o anumită măsură, să fie propriul stăpân…» Adică să se domine pe sine, să pună frâu resentimentelor, antipatiilor şi simpatiilor… Altfel zis, frenezia implicării în lupte politice, de pe poziţiile liberalismului progresist, a putut afecta sau nu mai justa apreciere a întâmplărilor şi oamenilor, dincolo de conştiinţa propriei valori evidentă pretutindeni.

La o analiză atentă, memorialistica dr. Nicolae Hasnaş, deşi aparţine unui politician, se menţine în cadrul obiectivităţii şi al justei măsuri. Nicăieri autorul nu cade în excese partizane, în subiectivism afectat, indiferent că este vorba de profesiunea sau politică. Un ochi permanent viu, o citire exactă a oamenilor, o apreciere justă a valorilor fac din această scriere o mărturie de epocă, densă factologic şi antrenantă narativ, povestirea lăsând dialogului spaţii suficiente pentru a contura psihologiile, caracterele, oamenii în general cu care a venit în contact ca medic şi politician. Se restituie astfel un tablou social mai amplu, o imagine complexă a societăţii româneşti de la începutul secolului al XX-lea până către sfârşitul deceniului al patrulea (1937).

Alcătuit pe canavaua unei factologii bio-cronologice, lucrarea pune în evidenţă un eu memorialistic mereu implicat în evenimente, o atitudine moral-civică, detaşându-se de anumite intrigi şi interese (a se vedea episoadele în care comilitonii liberali îl surclasează prin tot felul de jocuri şi intrigi de circumstanţă, precum liderul oltean Constantin Neamţu sau conjudeţeanul său mai abil Gheorghe Tătărescu). De aici unele amendări aduse, în plan profesional, unor colegi (pe plan local fiind concurat, iată, ca director de spital, de dr. C. Lupescu), unor reprezentanţi ai administraţiei locale sau chiar unor preopinenţi politici.

Deși, în calitate de secretar general al Societății de Cruce Roșie – Filiala Gorj, dr. Hasnaș a ajutat-o foarte mult pe Arethia Tătărescu, președinta acestei organizații, în derularea unor programe pentru sărăcimea Târgu-Jiului, pentru răniții de front sau refugiații basarabeni și bucovineni din teritoriile românești ocupate, memorialistul nu acorda prea mult spațiu acestei opere de binefacere, cum nu prinde în pagină momentul 1937-38, când Brâncuși, prezent la Târgu-Jiu, lucrează efectiv la edificarea Ansamblului sculptural. Suntem siguri ca acesta l-a cunoscut efectiv pe marele artist, poate au și discutat, dar în memorialul său nu sunt consemnate episoade sau scene de acest fel – ceea ce este, desigur, regretabil… Să nu fi realizat politicianul importanța unor asemenea pagini memorialistice? Sau momentul scrierii acestora nu era tocmai prielnic unor asemenea evocări?

Textul memorialistic are, în general, cursivitate, fiind în mod plăcut antrenant prin derularea episodică a factologiei (datată cu exactitate de proces-verbal), agrementată mai peste tot de dialoguri şi portretizare. O anumită epicizare pigmentată de anecdote şi jovialitate asigură culoarea literară a textului, mărturisind un anume «sadovenism» de origine, dacă nu un realism de confesivitate memorialistică.

 

Zenovie CÂRLUGEA

Anunțuri
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: