Romulus Iulian Olariu


Romulus Iulian OLARIU:

SOLIRARII 

eseuri critice

2011

Poet din stirpea inițiaților, cultivând un lirism de largi ocoluri speculativ-ideatice, rezonând cu marile culturi ce-au înflorit în jurul Mediteranei (drept care l-am numit cândva elin socratic cu nostalgii asiatico-egiptene), ROMULUS IULIAN OLARIU a abordat cu succes și eseul critic, raportându-se la literatura română, de la creația populară la scriitori romantici, moderni și contemporani. Și de data aceasta, eseistul nu se dezminte, învederând o metodă interpretativă mitico-arhetipală, prin care «citește» într-un mod cu totul inedit textele, decodând anumite aspecte și subînțelesuri inițiatice, intenții estetice și paralelisme, interferențe și mesaje engramate în substanța intimă a creației…

Foarte original în această sondare a profunzimilor, autorul este nu numai un comentator cu metodă, dar și un analist răpit de farmecul erudiției, intrând într-o empatie evidentă cu ideatica operelor în emergenta decriptare / deconspirare a unor latențe estetico-programatice aduse acum în prim-planul atenției lecturale. Un discurs așa-zis «îndrăgostit» și generos menit a adăuga noi tușe unui profil scriitoricesc de autentică vocație.

(Zenovie CÂRLUGEA)

Profil scriitoricesc

ROMULUS IULIAN OLARIU

Romulus Iulian Olariu (n. 26 februarie 1953, Bârna-Timiș) revine în atenţia literară prin a doua culegere de eseuri a sa, Solirarii (Editura MJM, Craiova). Autorul, profesor de prestigiu la Colegiul Naţional “George Coşbuc” din Motru, este, înainte de toate, un poet de autentică vocaţie, coborâtor din stirpea iniţiaţilor. Poezia sa, de largi ocoluri speculativ-ideatice prin culturile afro-asiatice şi greco-latine, s-a concretizat, până acum, în câteva volume şi premii obţinute la diferite concursuri şi festivaluri din întreaga ţară.

R.I. Olariu (RIO, cum este îndeobşte apelat de amici şi cum apare şi în designul blazonului personal realizat de artistul Cătălin Mihai Caragea) a debutat în 1997, la Editura Fundaţiei “Constantin Brâncuşi”, sub auspiciile regretatului Nicolae Diaconu, primul autor-manager gorjean care a implementat aici exigenţele conştiinţei și condiției scriitoriceşti.

Autoportret cu violoncel (1997) anunţa un poet în linii mari format, o voce ce năzuia a deveni originală, distinctă, fără excesele optzecismului care au dus repede la orientarea scriitorilor tineri, recent sosiţi, către experimentele liricii nouăzeciste… Centrată pe anumite mesaje umane, culturale, spirituale, poezia lui Romulus Iulian Olariu a înaintat, fără grabă, pe traiectoria originalităţii expresive, în aceeaşi ideatică de orizonturi dezmărginite.

Şarpele din 2002, Retro-spective din 2003, Arta privirii din 2005, În v(o)ia gândului din 2006, Călător în Egipt din 2007, Valea cu grimoc din 2009 şi Ritmuri/Rituri (Rithms/Rites), culegere bilingvă, româno-engleză, din 2010 – toate acestea articulează un profil poetic autentic, de reale disponibilităţi artistice. În mai multe rânduri, poetul / confratele RIO mi-a solicitat  prezentări pentru coperta a IV-a, ştiind că îl citesc cu atenţie, străduindu-mă să înţeleg itinerariile gândirii sale poetice, dialogul „peste mode şi timp” al acestei poezii cu filosofii asiatice şi egiptene, cu mitologiile şi culturile greco-latine. S-ar zice, bunăoară, că RIO este un poet livresc-ezoteric, edificându-se în vibraţiile acestor elemente din spaţiul vechii Indii, al Egiptului faraonic, al Heladei platoniciene, al latinităţii peninsulare ori al protoistoriei dacice și spiritualității zalmoxiene.

Nimic mai fals, căci toate acestea constituie pretexte şi puncte de plecare în edificarea unor arhitecturi imaginare originale. Aş zice că pe această dimensiune „intertextualistă” se joacă o mare parte din drama liricii sale sau că, în substanţa intimă a acestei poezii, există o referenţialitate de larg orizont ideatic. Pe linia acestui orizont se joacă intranzitivitatea discursului poetic, pe care l-aş numi  “îndrăgostit”, cu un binecunoscut lexem din critica barthiană.

În paralet cu reflexivitatea efulguraţiilor şi ideografiilor lirice, confratele Romulus Iulian Olariu a abordat eseul critic, de la început năzuind a depăşi didacticismul profesiei, de vreme ce, iată, s-a fixat în spaţiul comentariului interpretativ. În 2000, tot la Editura Fundaţiei “Constantin Brâncuşi” apărea cartea Traiecte iniţiatice în proza românească, o culegere de eseuri în care, cu instrumentar din arsenalul criticii arhetipal-iniţiatice, autorul se apleca, cu o oarecare fervoare interpretativă, asupra unor texte clasice (de la Creangă şi Eminescu la Sadoveanu şi Mircea Eliade).

Perseverând în această pasiune de decriptare a unor texte şi sensuri lecturale, autorul revine, prin recentele Solirarii  – un fel de Însingurări de hyperboreus soli rarius – interogând opere din partrimoniul creaţiei populare (vezi “Iniţiere şi simbol în basmul Prâslea cel voinic şi merele de aur” sau “Motivul ursitei în basmul Zâna zânelor de Petre Ispirescu”). Nu lipsite de interes sunt “Marginaliile”  la câteva opere din literatura modernă şi contemporană, precum “Sonetul CCXI (57)” de Vasile Voiculescu, “Mistreţul cu colţi de argint” de Ştefan Augustin Doinaş, “Evocare” de Nichita Stănescu, „Şarpele” de Mircea Eliade ş.a. De un inedit aparte, spectaculos chiar, sunt „marginaliile” la „Pasărea sfântă” de Lucian Blaga, „Amurg antic” de George Bacovia, „Se bate miezul nopţii” şi „De-or trece anii…” de M. Eminescu, „Adam” de Marin Sorescu, nuvela „La umbra unui crin” de Mircea Eliade sau poemul „Pasărea măiastră” de Ion Vinea.

Ce pot fi aceste „marginalii” decât niște comentarii din inedite perspective, inclusiv stilistice și etnosofice, la opere consacrate, cărora nu le strică, din când în când, câte o „baie” de critică, fie ea și stilistico-ezoterică ori mitico-arhetipală, metodă în care spiritul reflexiv și livresc-speculativ își permite să configureze ideograme interpretative, bazate pe ample bibliografii din literatura de specialitate, întru obținerea „desenului din covor” de reale încântări și desfătări estetice.

Autorul este un filolog atent la reflexele mitice și arhetipale ale lexemelor, la etimologia și semantica difuză a acestora, în plan tematic și ideatic, de aici verva argumentației din care nu lipsește spiritul convocărilor multiple, al paralelismelor, interferențelor, mesajelor engramate. Sub acest aspect, eseul critic nu este critică propriu-zisă, ci un fel de creație interpretativă arhitecturală, care face casă bună cu spiritul ideografiilor lirice, cu poezia sa vegheată îndeaproape de magia verbului, de ezoterism, de irizări și interferențe ale spiritualității și multiculturalității.

Nimic mai organic între poetul magiilor inițiatice (un platonician cu nostalgii yogine) și interpretul de texte, care se află, în buna tradiție a unui Ianus bifrons, îngemănați într-o unică și perseverentă personalitate artistică, tot mai pronunțată în câmpul literaturii de azi.

Și o ultimă precizare. I-am sugerat autorului, în mai multe rânduri, să-și întocmească dosarul de primire în rândurile Uniunii Scriitorilor. După o „indolentă” ezitare, asemănătoare cu a mea de acum un deceniu, confratele RIO și-a reconsiderat strategia acțiunii sale literare întru o mai plenară recunoaștere. Sperăm că nu va trece mult timp și Reprezentanța Gorj a U.S.R. să se mai îmbogățească, nu-i așa, cu un autor de substanță, de la care noi, cei mai în vârstă, am avea să ne bucurăm, iar cei mai tineri ar avea cu mult spor ce să învețe.

Zenovie CÂRLUGEA

Anunțuri
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: