Dumitru Mălăescu


LA PAS SPRE INFINIT

Artefacte prebrâncușiene

în arealul Gorjului subcarpatic

 

 

Abia anunțată în urmă cu un deceniu, brâncușiologia și-a asumat nu numai un areal bine definit, dar și un instrumentar și metodologii variate, dimpreună cu un interes crescând din partea mai tuturor iubitorilor de artă și frumos. Apariția, în ultimul deceniu, a nenumărate cărți privind viața și opera Marelui Hobițean, a amplificat acest interes, înregistrându-se abordări cât mai variate. Numai în anul 2000, declarat Anul Brâncuși,  au văzut lumina tiparului peste 60 de lucrări, raportabile, desigur, la marile exegeze românești și străine (C.G. Welcker,  S. Geist, A. Tacha Spear, Fr. Teja Bach,  V.G. Paleolog, P. Comarnescu, Mircea Eliade, Ionel Jianu, M. Deac, B. Brezianu, I. Pogorilovschi ș.a.). Dar ambiționând totodată să-și impună și punctele de vedere.

Văzut când în strânsă legătură cu tradiția populară românească, când în raportat la o spiritualitate filosofico-inițiatică de mai larg orizont, când în perspectiva miturilor aurorale ale umanității, Brâncuși a fost cercetat pe toate părțile în speranța definirii cât mai exacte a unui profil artistic întemeietor în arta sec al XX-lea.

Desigur,  s-a fabulat prea mult pe seama operei sale, iar în privința vieții artistului nici aceasta nu a scăpat de înduioșări romanțioase sau de răstălmăciri filosofarde…Ba, uneori, preaputernica personalitate a exegeților și comentatorilor a re-creat / re-modelat un Brâncuși prezentat drept  par lui-même, atribuindu-i ziceri, aforisme, maxime, texte pe care ne vine greu a le crede rostite de artist însuși. cele câteva zeci de ziceri brâncușiene, atestate desigur conform ultimelor cercetări de arhivă, au devenit sute și sute, sub pana comentatorilor și interpreților, ba ceea ce este și mai grav – și sub aceea a memorialiștilor… de aici o stufoasă ”maximologie” brâncușiană și o întreagă cavalcadă a răstălmăcirilor, a aproximărilor lăutărești! A înflorit, totodată, și o comentaromanie suficientă sieși, care nu are nimic cu opera și artistul, mimând, exegetic, abordarea inedită și … multisciplinaritatea!

În fața acestor evidențe, se cuvin, periodic, acțiuni de ”restaurare”, de degajare întru regăsirea spiritului brâncușian înăbușit în astfel de comentarii parazitare și partizane, de revenire la realitatea operei și la autenticul registru biografic.

În acest sens, salutăm apariția unei noi lucrări de micro-eseuri substanțiale, La pas spre infinit (Cluj-Napoca, 2010, 122 p.), semnată de profesorul pensionar Dumitru Mălăescu din Bălești.

Beneficiind și de transpunerea în engleză și franceză a unor texte (traducere de Adela Eliza Șcheau), lucrarea se deschide cu un Argument lămuritor privind intenția autorului, care mărturisește că și-a asumat ”dificila misiune de a scrie aceste rânduri despre Brâncuși și opera sa”, din cel puțin două motive: ”Unul ar fi acela că satele Gorjului, apropiate Hobiței, au furnizat și dețin și în prezent, importante dovezi de artă și inventică populară care au premers creației marelui sculptor.” Celălalt motiv privește Ansamblul brâncușian de la Târgu-Jiu ”care în mod cert simbolizează timpul astral consumat în relația Pământ-Om-Soare.

Să detaliem, mai întâi, acest din urmă aspect. Autorul crede că unitatea acestui timp astral, redat pe o axă de la vest la est, ar fi anul, luna, ziua și veșnicia, reprezentate prin Masa tăcerii, Aleea scaunelor, Poarta sărutului și Coloana infinitului, unități de timp condiționate de mișcările de revoluție ale Pământului și Lunii, dar și de mișcările de rotație a Pământului și infinitatea Universului în timp și spațiu. Nici un detaliu – ne asigură eseistul – ”nu este întâmplător”.

Întrucât pe seama acestor semnificații cosmice, în parte, s-a mai disertat, reținem ideea că Brâncuși, împărtășind pe deplin teoriile heliocentrice (Nicolaus Copernic, Galileo Galilei, Giordano Bruno), fusese obsedat de viziunea universului nostru solar, în ultimii ani ai vieții ”ținea aproape de patul său un Glob pământesc, luminat pe dinăuntru, alături de Tratatul de astronomie al lui Camille Flammarion”. Acestui Glob ”îi dedicase aproape întreaga sa creație”, îndeosebi Ansamblul sculptural de la Târgu-Jiu, care n-ar fi decât ”o reprezentare simbolică a relației Pământ-Om-Soare”.

Profesorul geograf excelează, în acest sens, în eseul ”Între sfere și geosfere” (pp. 74-81), afirmând că, dacă Masa tăcerii ne trimite cu gândul la tăcerea Astrului ”care domină cele 9 planete”, Soarele ar marca solstițiile, echinocțiile, succesiunea anotimpurilor, a lunilor anului, durata zilei și nopții pe cele două emisfere, cele patru faze ale lunii (cele 30 de zile ale lunii calendaristice, condiționate de relația Soare-Pământ-Lună). Pe când Poarta sărutului ar monitoriza ”schimbările ce au loc în timpul unei zile întregi” (meridianul locului), iar Coloana infinitului (mai întâi, cele două ”coloane-cuplu” din componența Porții, care susțin arhitrava), în care Blaga văzuse ”cea mai înaltă ridicare în spațiul mioritic”, legătura cu cosmicul. Autorul consideră că artistul a creat în perspectiva cosmicului, intuind exact legătura dintre Pământ și Univers –Timpul și Eternitatea! Ansamblul monumental de la Tg.-Jiu ar fi dedicat ”tuturor oamenilor – stăpânii și eroii planetei pe care o locuiesc”, supraviețuirea fiind și ea ”o formă de eroism”…

Întrucât pe această temă s-a mai dizertat și de alți interpreți (v. Adrian Petringenaru, Tretie Paleolog), mult mai interesante ni se par celelalte eseuri, în care geograful gorjean încearcă să găsească elemente ”prebrâncușiene” în arta și civilizația populară românească din această zonă (sculpturi în lemn și piatră, modelări în lut, desene pe pânză etc.), amintind de câțiva oameni ai locului cu simț artistic deosebit (Maria Berca, Dumitru Petcu, Antonie Mogoș…). Dar marii creatori au rămas anonimii Gorjului subcarpatic de altădată (Bălești, Ceauru, Șomănești, Tămășești, Câmpofeni, Stroești, Hobița…), care s-au dovedit iscusiți sculptori în lemn și piatră. Sunt reproduse imagini și detalii de case, cule, porți, pivnițe, cruci de piatră din vechile cimitire (îndeosebi cel de la Rasova), pietre de moară – din satele de pe văile Bistriței, Tismanei, Jaleșului și Jiului. Încercarea de a găsi similitudini între arta populară și morfologia artei brâncușiene este, desigur, mai veche și lăudabilă, dar meritul dlui Mălăescu este acela de a aduce chestiunea la matca gorjenească (și poate prea mult la arealul natal Bălești-Ceauru!). Foarte interesantă observația privind asemănarea păsărilor brâncușiene cu colonadele tinzilor țărănești și bisericești gorjene. Vorba autorului: ”Compararea acestora cu șirul colonetelor casei lui Antonie Mogoș nu pare o exagerare”!

Aceleași ”trăsături prebrâncușiene” sunt identificate la cioplitorii în piatră și lemn din zonele submontane (Vaidei, Vălari, Suseni, Gureni, Arjoci, Tismana), care ciopleau râșnițe, pietre de moară, pristoluri pentru altar, cruci, scări, ancadramente pentru uși și ferestre… ”Marile depozite” ale acestor artefacte sunt cimitirele. Interesantă este ”Crucea lui Albu” de la Copăceni, veche de 400 de ani, acoperită de o piatră șlefuită oval ce amintește de Țestoase sau de Peștele brâncușian. Aceste plăci acoperitoare de cruci (ca și pristolul de biserici) ”par niște replici ale operei lui Brâncuși”. La fel, suportul circular tot din piatră al acestor cruci, asemănător râșnițelor și pietrelor de moară, folosindu-se șisturile de Gureni, calcarele metamorfozate și travertinul.

Aceste ”spectaculoase creații prebrâncușiene” sunt vizibile mai ales în vechea arhitectură a satelor, îndeosebi la bisericile de lemn (Stroești, Câmpofeni) și în cimitirele satelor: ”Coloanele funerare și crucile de lemn din cimitire, caii de susținere a streașinilor cu crestăturile lor în zig-zag (amintind de viziunea Cocoșului), îmbinările grinzilor în coadă de rândunică, stâlpii fusiformi din tinda locuințelor și a pivnițelor sunt elemente agreate în creația brâncușiană.”

Toate aceste ”lucruri banale”, în aparență, – caucul, jugul boilor, piatra de moară, poarta, grinda, andreaua casei, masa, scaunul, stâlpii în romboedri, colonetele fusiforme în torsadă…) – ”au fost transfigurate în opera de artă cu sensuri profunde”…

Grăitoare este imaginea de pe coperta a IV-a a cărții, autorul reproducând un ”detaliu al bisericuței de lemn din cimitirul de la Copăceni-Cornești, Gorj”, ce reprezintă consolele zigzagate ce susțin acoperișul asemănătoare cu morfologia Cocoșului (dinții de ferăstrău).

Fără a afișa veleități de exeget brâncușian, dl. Dumitru Mălăescu-Bălești readuce discuția despre opera lui Brâncuși pe terenul încă palpabil al tradiției populare românești, încercând, pe baza unei bibliografii nu tocmai operative, căci unele titluri îi contrazic ideile  (spre exemplu, ideea de ”sacralitate”, de ”mitic” și ”mistic” din unele comentarii de azi, pe care o refuză), să aducă nuanțări și reflecții menite a întreține o discuție onorabilă privind ”sursologia” creației brâncușiene, mai bine zis ”artefactele prebrâncușiene din arealul tradițional al Gorjului:

”Moștenitor al Țării Litua (1247) și al județului Jaleș (1385), Gorjul probează existența a 1000 de ani  de românism, pe aceste locuri, concretizați în inegalabile valori materiale și spirituale.” (Creații prebrâncușiene, pp. 27-40).

Lucrarea, rod al unor itinerante preocupări și observații, se adaugă bibliografiei brâncușiene, deja augmentată în ultimii ani, nu atât pe linia esteticii interpretative, cât pe cercetarea tradiției și spiritualității din care s-a ivit, în zorii sec. XX, geniul artei moderne, Constantin Brâncuși.

Zenovie CÂRLUGEA

 20 aprilie 2011

  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: