Sorin Popescu


Sorin POPESCU:

 

FASCINANTUL ION BARBU 

(DAN BARBILIAN) –

file inedite”

Pasiunea documentară și de colecționar învederat a dlui Sorin Popescu a generat o suită de articole de memorialistică și istorie literară, apărute în periodicele culturale Manuscriptum”, „Adevărul literar și artistic”, „Palatul de Justiție” etc.

Marea întâmplare a vieții o constituie, însă, întâlnirea cu Gerda Barbilian, văduva ilustrului poet Ion Barbu, domiciliată pe strada „Carol Davilla”, la nr. 8. În apropiere locuia fosta soacră a colecționarului nostru, „una dintre cele mai bune prietene ale dnei Barbu”. În deceniul 7, soția regretatului poet venea frecvent în casa acesteia, devenind la sărbători și mese festive „oaspete de onoare”. Devenită prietenă de familie, Gerda Barbilian va fi invitată într-o călătorie pe meleaguri gorjene, unde, împreună cu familia dr. Aurelian Popescu (tatăl autorului), va vizita Mănăstirea Tismana și va petrece câteva zile de neuitat. În 1975, când acesteia îi apare cartea de amintiri despre Ion Barbu, dl. Sorin Popescu o va primi cu un călduros și recunoscător autograf.

Recăsătorindu-se în aprilie 1978, tânărul jurist nu uită s-o invite la masa festivă de la ”Athénée Palace” pe doamna de 79 de ani. Apoi, timp de 10 ani, până la decesul Gerdei survenit în 1987, autorul mărturisește a-i fi fost alături „aproape zilnic”, fiind martorul lansării volumului al doilea de „Pagini inedite”, din 1984 (realizat împreună cu Viorel Vodă), dar și al editării unor cărți ale ilustrului matematician și poet (Algebra, 1985; Poezii, BPT, 1985)…

Spirit saxon, „metodic și ordonat”, Gerda Barbilian s-a angajat în problemele casnice, asigurând astfel poetului și omului de știință liniștea necesară meditației și conceperii operei. Rămasă singură după moartea poetului, bătrâna se va descurca din ce în ce mai greu cu aprovizionarea îndeobște, nemaiputând la un moment dat să părăsească locuința. Într-o zi din 1985, autorul o găsește „căzută pe jos și fără conștiință”, cheamă salvarea și o internează la „Elias”. Revenirea Gerdei s-a produs cu greu, dar la 16 februarie 1985 bătrâna alcătuiește un testament olograf, prin care – în semn de veche prietenie și recunoștință – îl numește „executor testamentar” al averii pe dl Sorin Popescu, lăsând însă casa unei rude îndepărtate din partea soțului, instituind totodată și alte legate pentru unele persoane ce o ajutaseră cu diverse prilejuri. Testament revocat la 6 mai 1986, de un altul, autentic, deci dat în fața notarului, prin care dr. Niculescu Ruxandra-Marilena era instituită „legatară universală” (autorul nu o văzuse pe aceasta, timp de 20 de ani, niciodată, în casa Gerdei, însă venea la moștenire pe o linie descendentă din partea mamei poetului). La 19 ianuarie 1987, soția poetului moare, în posesia autorului rămânând o bogată arhivă, din care unele documente au fost furnizate lui M. Coloșenco în realizarea volumului de Opere (2000).

Fascinantul Ion Barbu (Dan Barbilian) – file inedite” (Monitorul Oficial, Colecția INEDIT, 2007, 330 p.) este o lucrare masivă în format A4, agrementată cu o iconografie în mare parte inedită. Ea cuprinde, într-o structurare limpede, acte, scrisori, dedicații și fotografii, improvizații lirice risipite cu generozitate de autorul lor, însemnări memorialistice și matematice, în general piese de colecție olografe și inedite.

O primă secțiune (Ascendența) cuprinde scrisorile magistratului Constantin Barbilian, tatăl poetului, către viitoarea soție Smaranda Șoiculescu din Câmpulung (trebuie reținut numele sergentului major Sache Șoiculescu, fratele mamei, căruia poetul îi va dedica poemul „După melci”, din 1921). Mama provenea dintr-o familie mic-burgheză, în care va crește și micuțul Dan, câtă vreme tatăl va peregrina pe la judecătoriile din Rucăr,Topoloveni-Leordeni, Topolog, Muscel, Câmpulung, Dămienești, Argeșul, pentru ca la 30 octombrie 1910 să fie numit președinte la Tribunalul Vlașca cu reședința la Giurgiu. Aici familia Barbilian se va stabili, în sfârșit, construindu-și în 1927 o casă. Constantin Barbilian va trăi până în 1939, iar mama sa până în 1951.

În secțiunea a doua, Tinerețea, documentele și fotografiile vorbesc despre peregrinările ca judecător ale lui Constantin Barbilian, care își pun amprenta – observă autorul – și asupra evoluției, ca elev, a fiului, nevoit să-și schimbe mereu școala. Începându-și clasele primare la Câmpulung Muscel, Dan Barbilian va urma cursul inferior de liceu la Pitești, apoi la Câmpulung și ultima la Liceul „Gheorghe Lazăr” din București, perioadă când gustă din plin deliciile boemei, confruntându-se cu tribulațiile unei tinereți năvalnice. Din anii de liceu datează și pasiunea sa de rezolvitor de probleme din „Gazeta Matematică”.

În perioada 1921-1924 se află la studii în Germania, revenind în țară fără doctorat și sleit de o boemă îndelungată (după norvegianca Helga, o cunoaște la Tübingen pe Gerda Annemarie-Margot Hossenfelder, o nemțoaică din Cottbus, care avea să-i devină soție în 1925, fiind aproape patru decenii „îngerul păzitor, factorul de echilibru și de stabilitate necesare unei asemenea tumultuoase vieți”.

În 1929, Dan Barbilian obține titlul de doctor în matematici, iar în aprilie 1932 este numit titularul Catedrei de matematică elementare și geometrie descriptivă la Facultatea de Științe a Universității din București. După ediția volumul „Joc secund” (1930), Dan Barbilian se dedică cercetării matematice, câștigând un renume european, participând la numeroase congrese (Praga, Oslo, Baden-Baden) și ținând prelegeri și conferințe în universități de mare tradiție (Hamburg, Göttingen, Münster, Hannovra). Secțiunea Profesorul Dan Barbilian aduce în pagină imaginea rectitudinală a unei conștiințe pedagogice și științifice de talie europeană, aflat într-o relație prietenească cu confrații, chiar dacă au existat și unele rețineri colegiale! (IV.Matematicieni români în corespondență inedită cu Dan Barbilian).

O secțiune întreagă a lucrării (IV. Matematicieni străini în corespondență inedită cu dan Barbilian, pp. 139-233) reproduce din franceză și germană această bogată corespondență purtată cu cel puțin 14 matematicieni europeni iluștri, precum: Vacláv Hlavaty, Wilhelm Blaschke, Helmut Hasse, Harald Geppert, Wilhelm Suss, Heinrich Behnke, Ludwig Bieberbach, Paul Koebe, Emanuel Sperner, Heinrich Grell, E.A. Weiss, Karl Strubecker, Charles Mitchell, Kurt Schröder, Gottfried Kothe… Să nu uităm și relațiile cordiale și prietenești cu matematicieni români în diferite împrejurări, regretabilă fiind neînțelegerea venită din partea unor colegi precum Grigore Moisil, Horia Hulubei…). Ales ca profesor universitar în 1941, pe când poetul era spitalizat din toamna trecută pentru o fractură de picior la Clinica din Jena, Dan Barbilian  va reveni în țară abia la 4 ianuarie 1942 și, deși avea piciorul în ghips, își începe cursurile la noua catedră. Recunoașterea valorii sale excepționale venise, oricum, cu întârziere. Din 1942 până în 1958 profesorul se va dedica îndeosebi problemelor de algebră modernă, pentru ca în ultimii ani de viață să se reîntoarcă la geometrie și să studieze „spațiile” care ajung să fie desemnate în matematicile contemporane ca „spațiile Barbilian” (III. Profesorul Dan Barbilian.1.Odiseea numirii ca profesor universitar).

Nici Dan Barbilian nu a fost scutit în timpul profesoratului de anumite înțelegeri eronate ori mărginite. Ca și Lucian Blaga, cam în același timp epurat de la catedră prin desființarea acesteia, Dan Barbilian a trebuit să contracareze, prin 1956, unele atacuri împotriva sa, găzduite în presa de partid a vremii. Tuturor insinuărilor și neînțelegerilor cu adresă directă, profesorul le răspunde cu un amplu memoriu adresat C.C. al P.M.R., în care se apără de etichetarea de „formalism” și „abstract” a actului său didactico-științific, care ar fi refuzând un contact mai direct cu viața. Mergând pe logica acestor reproșuri, cercetătorul cere „să fie ajutat în sforțările mele viitoare prin sfaturile autorizate ale Partidului”. Oricum modul cum se apără, creând subcapitole lămuritoare pentru fiecare incriminare, precum „Împotriva abuzului de abstractizare”, „Împotriva formalismului”, „Împotriva obiectivismului – cosmopolitismului ”, amintesc de Memoriul lui Blaga adresat C.C. al P.M.R., răspunzând calomniilor lui Beniuc și altor mercenari ideologi. Nu numai formalismul și decadentismul unei anume etape din meseria sa îl condamnă Dan Barbilian, dar și formalismul versurilor din etapa negativă, manifestat prin ne-aderență la ordinea burgheză (1926-32). Cam în același timp, în ședințele Academiei R.P.R. și arta lui Brâncuși era incriminată de formalism cosmopolit și decadență burgheză! „Dezvinovățindu-se” într-un mod original, profesorul arată că „din 1932 până astăzi n-am mai produs versuri, în afară de unele ocazionale și puține, protestând astfel față de arta formalistă și decadentă”… Tot în acest Memoriu, Dan Barbilian își regretă rătăcirile de vreo două-trei luni crezând în doctrina legionară, dar foarte repede va vedea cu propriii-i ochi exagerările și extremismul ideologic al acesteia și va renunța de bună voie. Ideologia legionară fusese „o ideologie neconformă firii mele și a rămas fără influență asupra fondului meu progresist de vechi om de știință”…

O influență decisivă, o relație de constantă admirație, dar și o stare de permanentă emulație l-au avut, în formarea lui Dan Barbilian, câteva spirite matematice celebre, precum Gheorghe Țițeica (1873-1933), bunăoară, care s-a îngrijit îndeaproape de orientarea matematică a alumnului său. Apoi acad. Dumitru D. Pompei (1873-1954), doctor în matematică la Sorbona și președinte al Secțiunii Științifice în cadrul Academiei Române, Victor Vâlcovici (1885-1970), membru al Academiei Române, doctor în matematică de la Göttingen, apoi ministru al Lucrărilor Publice și Comunicațiilor (1931-32). Nu-i putem uita apoi pe Octav Onicescu (1892-1983), Gh. Vrânceanu (1900-1979), Mendel Haimovici (1906-1973).

Din lungul șir al discipolilor reținem pe Liviu Solomon (n. 1927), asistent, alături de Mihail Benado, Solomon Marcus, Cabiria Andreian-Cazacu (ajunsă decan la Facultatea de Matematică a Universității din București), Miron Nicolescu (1903-1975), acad. Gh. Mihoc (1906-1981). Nu trebuie uitată nici relația lui Ion Barbu cu poetul și eseistul Dan Botta, cel care saluta în 1930 apariția „Jocului secund”, poate tocmai datorită unui mod comun hermetic de a compune poezii. Când în 1931 Dan Botta (fratele poetului-actor Emil Botta) va publica micul său volum de poezii Eulularii, acesta se deschidea cu „parafraza” lui Ion Barbu „Veghea lui Roderick Usher”, care nu se vrea o „profeție”, ci  un omagiu adus debutului editorial al tânărului confrate (1907-1958). Putem completa tabloul prietenilor și cu alți literați, între care Dinu Pillat a devenit primul biograf al poetului și exeget de frunte, apoi Șerban Cioculescu, Vladimir Streinu și Emil Gulian. Și relația poetului cu C. Noica a fost aparte (filosoful avându-l profesor suplinitor la matematică, în 1927, la Liceul „Spiru Haret” din București, fiind elev în clasa a VIII-a, împreună cu Barbu Brezianu, Arșavir Acterian și Radu Lighineanu.

*

De mai mare interes literar este, însă, secțiunea a șasea intitulată „Din lumea literar-artistică a lui Ion Barbu”. Mai întâi reținem afinitatea și apetența poetului pentru I. L. Caragiale, pe care nu-l cunoscuse dar a cărui operă o avea în biblioteca sa în ediție integrală (pe urmașii acestuia, Luca I. Caragiale și Mateiu Caragiale, îi cunoscuse bine).Autorul observă foarte bine că Barbu avea o simpatie aparte pentru scriitorii români care cultivau exotismul balcanic (Anton Pann, Ion hica, Nicolae Filimon), el însuși fiind structural un boem.

De o natură aparte au fost relațiile poetului cu autorul „Pajerelor”, al „Crailor de Curtea-Veche”   și al nuvelei „Remember” din 1928, primită cu dedicație (prozatorul îl cunoscuse pe magistratul Constantin Barbilian într-o pricină judiciară la Giurgiu). Se cunoaște prețuirea apologetică a poetului față de fascinantul roman, de aici ideea de a înființa după război, alături de alți literați, Clubul „Mateiu Caragiale” de la Capșa, compunând poemul „Protocol al unui club Mateiu Caragiale”, dedicat lui Al. Rosetti, președintele de onoare al acestuia. Prin acest „club” vor trece Șerban Cioculescu, Vladimir Streinu și Emil Gulian.

Dintre scriitorii epocii, prozatorul Dinu Nicodim (1884-1948) i-a fost un adevărat confident, încredințându-i manuscrisul romanului „Revoluția” prin 1940.

I-a cunoscut apoi pe poetul-estetician Pius Servien (fiul astronomului Nicolae Coculescu) și, din familia Ciorănescu, pe enciclopedistul Alexandru Ciorănescu (1911-1999). Și legătura cu prof. univ. Constantin Narly, doctor în filozofie la Göttingen, este una apropiată (acestuia îi expediază de la Balcic epistole în versuri). Dar o afinitate mai de boemă mediteraneană o are Ion Barbu cu poetul și eseistul Dan Botta, autorul „Eululariilor” (1931), care incită prin lirica lui ermetică, dificilă și fascinantă. Pentru volumul menționat, Barbu comite o „parafrază” intitulată „Veghea lui Roderick Usher”, în 6 pagini, de un ermetism cvasiininteligibil, dar pe care autorul lor le-a considerat cele mai reușite pagini de proză scrise vreodată de el. Prețuirea față de cel ce îl provocase pe Blaga la duel (socotind că acesta i-a expropriat noțiunea de „spațiu mioritic”!) venea, de fapt, tot pe o filieră de aventură și boemă, dacă avem în vedere descendența corsicană, pe linie maternă, și cea ardelenească, pe cea paternă, a insolitului scriitor, frate bun al actorului-poet Emil Botta.

Unul din exegeții de frunte ai poetului  a fost, însă, bunul său prieten Dinu Pillat, care în 1959 va fi arestat în „lotul Noica”, alături de Alecu Paleologu, Vl. Streinu, Marietta Sadova, Arșavir Acterian, Nicu Steinhardt, Theodor Enescu, Remus Niculescu ș.a. Va fi eliberat abia în 1864 și va mai trăi puțin peste 10 ani, răgaz în care se dedică unor studii ambițioase dedicate poeților interbelici I. Barbu, L. Blaga, Vasile Voiculescu, T. Arghezi, G. Bacovia, determinând „reconsiderarea” acestora într-un moment delicat al vieții culturale postbelice opresată de grila ideologică.

Pe C. Noica, poetul îl cunoscuse în 1936 la Sinaia, obținând de la acesta cărți cu autograf. Intrând în posesia acestora, dl Sorin Popescu îl vizitează pe filozof în 1986 la Păltiniș, intrigat de „Jurnalul” lui Liiceanu, și-i arată acestuia autografele date altădată poetului Ion Barbu. Inițiativa îl surprinde plăcut pe Noica, arătându-se generos și cu legatarul fondului documentar, căruia îi oferă  două autografe cu mențiunea „Păltiniș 1986”.

Spirit spontan și epicureu, de ușoare improvizații ocazionale, Ion Barbu a lăsat în manuscris versuri memorabile, care poartă marca geniului său. Eseul „Poezia goliardică” este edificator în acest sens, prilej pentru autor de a reproduce două savuroase poeme ocazionale, legate de amintirea lui Felix Aderca.

Documentaristul urmărește, de altfel, acest fir al boemei barbiene, evocând ipostaza primilor ani de studiu în străinătate (1921-1924), când poetul, fără a stărui în studiul matematicilor, se lansă în voia demoniei literare, după cum grăiește corespondența cu Felix Aderca și Tudor Vianu. Un alt confident al poetului, Simon Bayer, ne face cunoscut momentul unei plenare revelații când Barbu a descoperit poezia și proza fantastică a lui Edgar Allan Poe.

De un real interes bibliofil sunt „Dedicațiile de la scriitori prieteni, pe cărți primite și aflate în biblioteca Barbilian” (Al. Rosetti, Tudor Vianu, Simon Bayer, Adrian Maniu, ion Pillat, Mihai Moșandrei, C. Narly, E. Lovinescu, Camil Petrescu, Anton Dumitriu, Radu Gyr, Ștefan Ion George, Pericle Martinescu,Sandu Tzigara-Samurcaș, Ion Sân-Giorgiu, Romulus Vulpescu).

Ultimele pagini evocă un profil al doamnei Gerda Barbilian și grija purtată de aceasta de-a lungul anilor în editarea operei, precum și un emoționant „creion final” privind „Perpetuarea memoriei poetului-matematician”.

Toate aceste momente dintr-o biografie deseori cutreierată de daimonul trăirii și creației sunt, însă, de natură să explice o psihologie artistică și să contureze destinul unui Janus bifrons, pentru care poezia constituia o prelungire a geometriei în edificarea unor universuri imaginare. Substrucția ideatică a artelor poetice barbiene merge către abstractizare și esențializare, de aici înrudirea spiritului de finețe cu cel geometric, consacrând o personalitate de „om excepțional” (G. Călinescu).

Fascinantul Ion Barbu (Dan Barbilian) – file inedite este o apariție documentară memorabilă. Valorificând un fond documentar de reală importanță pentru înțelegea mai justă a omului și operei barbiene, lucrarea îmbină editarea documentului (mai totdeauna xerografiat) cu un comentariu menit a lămuri împrejurările și contextul în care documentele au fost concepute. Multe văd acum pentru prima dată lumina tiparului, altele, publicate parțial de Gerda Barbilian în lucrările cu caracter memorialistic și documentar, apărute înainte de 1990, sunt oferite, acum, cititorului in integrum, beneficiind de lămuririle cuvenite și precizările de rigoare.

Bine ordonată pe criteriul cronologiei biografice, lucrarea dlui Sorin Popescu evidențiază nu numai o pasiune fascinantă, dar și o rigoare a documentării, căci, dincolo de fondul de documente valorificat, autorul aduce în pagină biografii și imagini de epocă, reținând parfumul și pitorescul acestora, în general spiritul unei autentice „reconstituiri” care este în definitiv marca unor vibrante evocări biografice. Geniul matematicianului și celebritatea poetului sunt coordonatele pe care se ordonează această valorificare documentară, fără de care este imposibilă înțelegerea mai profundă a omului și operei.

Zenovie CÂRLUGEA

  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: