Adrian Voica


DICȚIONAR CU DISTIHURI

 


 

Adrian VOICA:

Dicționar cu distihuri

(Vol. I-II, 2009-2010)

Distinsul universitar ieșean Adrian Voica s-a impus în critica, teoria și istoria literară, mai ales, prin studiile sale asupra liricii eminesciene, amintind de seria unor exegeți de marcă precum Petru Creția ori G. I. Tohăneanu… Maestrul Ovidiu Drimba ni-l recomanda drept cel mai de seamă metrician eminescian al nostru, având în vedere studiile acestuia privind ”dinamica metricii și ritmicii” în poezia lui Eminescu, în care vedea ”un perfecționist autentic” (ca Maiorescu în studiul din 1889), ridicând conținutul la nivelul formei și, mai mult decât atât, creând noi tipare prozodice.

Utilizând, așadar, metoda analizei prozodice în investigarea artei și ideației eminesciene, în lucrări rămase de referință în domeniu, exegetul ieșean s-a impus ca un veritabil ”hermeneut metrician”, fără egal în așa-zisul Club al metricienilor: Versificația eminesciană, 1997; Repere în interpretarea prozodică, 1998; Poezii cu formă fixă: aplicații eminesciene, 2001; Deschiderea cercului, I – 2002, II – 2003; Fragmentarium eminescian, I – 2004, II -2005; Reverii sub tei – 2006; Grădinile altora – 2007; Studii eminesciene, Universitatea ”Al. Ioan Cuza”, vol. 6 (2004) și 8 (2006).

Înzestrat cu un cut simț muzical și filologic, Adrian Voica nu putea rămâne în afara creației literare propriu-zise. Este vorba de poezia muzicală și vizionară din DavinciAna (1983) și Hanul Cuvintelor (1999), a rigorilor enigmistice din cele trei volume de Distihuri (2000, 2007, 2008).

De aici la Dicționarul cu Distihuri (I – 2009, II – 2010) nu e decât un pas, pe care Adrian Voica îl face cu vocație de filolog și virtuozitate de prozodician. ”Distihurile” sale intenționează ”salvarea de la uitare” a unor arhaisme și regionalisme (cu sensuri nu atât de poetice precum cele întâlnite la marii reformatori Eminescu sau Arghezi), prin relevarea valorii lor poetice, convocate în varii contexte, contribuind și la apariția unor rime în premieră. Având în vedere că sistemul ritmic al distihului românesc, cu rădăcini în tradiția noastră orală (vezi strigăturile), vizează esențializarea, poetul încearcă o ”revitalizare” a unor arhaisme și regionalisme, care, dispuse în rime insolite, își dezvăluie inedite posibilități expresive, scontând și pe ”ricoșeul semantic al cuvintelor”. Oralitatea impregnată în aceste distihuri – amintind de estetica imanentă a folcloricității – trimite mai ales la specia strigăturii, unde reflexivitatea se impregnează de o anumită aluzivitate, de directețea unui mesaj ironic-satiric și vizionar-fantezist.

Revigorarea unui adevărat lexic arhaic și regional prin dispunerea acestuia în surprinzătoare ipostaze, neocolind caracterul ludic, jucăuș al limbajului poetic este, o legitimă acțiune artistică, prin însăși intenționalitatea novatoare a acestei poetici. De remarcat că, dincolo de acțiunea de ”restaurare” a unui statut estetic oferit acestui lexic arhaic și regional, distihurilecu pricina implică participarea tot mai atentă a lectorului în decodificarea mesajelor, căci nu totdeauna tranzitivitatea versurilor este asigurată de simpla regizare prozodică…

”Stau la taifas cu un dicționar”, ne previne încă din primul vers al volumului Adrian Voica, în spirit antonpannesc, adică având în minte o nouă ”poveste a vorbei”, dar mai ales programatic, precum în distihul Poetul:

Când răsucea cuvintele în horă

El căuta o nouă auroră.”

”Aurora” aceasta poietică, însă, nu se lasă atât de ușor admirată și înțeleasă în expresa ei intenționalitate, fără un minim exercițiu de inițiere, fără o minimă apetență filologică.

Spirit ludic, fervoare jubilant-jucăușă, ironie, umor, jovialitate, aluzivitate și încifrare, degustare filologică la un adevărat ”han” al poiesis-ului, iată surprizele acestui  Dicționar în care poeticianul taumaturg, investind vocație, inovație, har, vizionarism, se dovedește ”stăpân” și ”domn” peste un nou teritoriu al liricii românești, topos inconfundabil în admirabila lui organizare și implacabilă funcționare estetică:

Să trezesc cuvintele din somn

Pentru-o clipă, Doamne, fă-mă Domn!”

Rugă )

Asumându-și acest areal poetic sui-generis, de o specificitate arhaică și regionalistă, și convins că ”Dicționarul păstrează / Memoria Timpului trează”, dl Adrian Voica devine astfel o voce distinctă în cetatea literelor, instituind o poetică paralelă de indiscutabilă savoare și forță vizionar-expresivă:

Vezi, am ieșit din casă. Semne bune:

Drum paralel cu altă ficțiune.”

(Poetul în cetate)

Subscriem la deliciul fantezist și atât de pragmatic (în intenția de revigorare a unui lexic aproape pierdut) procurat de acest Dicționar cu distihuri, în care vedem, mutatis mutandis și păstrând proporțiile diferențierii estetice, o nouă poveste a voroavei, desfăcându-și evantaiul cu tâlcuri de adieri proaspete…

Zenovie CÂRLUGEA

Anunțuri
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: