Antonie Dijmărescu


Un prozator de reale disponibilități creatoare:

ANTONIE DIJMARESCU

Personalitate binecunoscută în cultura gorjeană de la cumpăna celor două secole, profesorul Antonie Dijmărescu este unul din destoinicii editori târgujieni care au deschis calea afirmării unor autori de real talent, pe care editurile regionale și centrale îi țineau, înainte de 1989, sub obroc.

Simțul valoric, dar și un anume curaj de a promova noi talente ori de a relansa scriitori mai vechi, având la activ experiența închisorilor comuniste (cazul lui Sabin Velican) s-au dovedit coordonate ale unui program cultural pe care Editura „Alexandru Ștefulescu” (1994-2000) l-a derulat aici, în Terra Lytua, marcând un capitol nou de istorie culturală. Dăruindu-se acestui inedit și prodigios program, dl Antonie Dijmărescu și-a „neglijat” oarecum promovarea propriilor scrieri.

Culegerea de față, înmănunchind două nuvele (Poveste, Ulicică) și trei basme (Fiul stelelor, Blestemul, Jertfa tinerei domnițe), îi redă autorului dreptul de a se situa pe linia prozei goprjene, care de la Nicolae al Lupului la Sabin Velican, Constantin Uscătescu și Iunian Th. Ciobanu (y compris și proza de azi a lui Ion C. Gociu) a înregistrat în formele unui tradiționalism mereu incitant tot atâtea succese, indiferent că e vorba de scrieri cu trimitere la imaginarul fabulosului folcloric ori de evocări ancorate în realitățile social-istorice de la început de secol XX.

Iată, bunăoară, în Poveste imaginea unei tinere fete, fiică a unui vătaf de ciobani din plaiurile Gorjului, crescută în spiritul tradiției montane și care ajunge, potrivit ursitei, soția unui patriot ardelean, Mihai Pop din Beiuș, dezertor din armata austro-ungară. Trecând frontiera în Gorjul păstoriței Ileana, acesta își va găsi aici pe cea sortită lui, apoi va participa la luptele de la Podul Jiului, din 24 octombrie 1916, alături de Ecaterina Teodoroiu, în formațiunea condusă de comisarul Popilian, contribuind la oprirea „năvalei vrăjmașe” a blindatelor germane ce încercau forțarea podului și intrarea în oraș. Rănit la umăr, căpitanul de artilerie Mihai Pop va continua lupta în cadrul Regimentului 18 Gorj, căzând eroic la datorie pe frontul de la Mărășești, împreună cu „Eroina de la Jiu”, sublocotenent Ecaterina Teodoroiu. O poveste de dragoste și de jertfire pentru patrie, care va insufla Oanei, fiica absolventă a Școlii Normale din Blaj, o mândrie aparte, determinând-o să-și găsească rostul lângă un coleg gorjean, Vasile Popeangă.

A doua nuvelă, Ulicică, inspirată și ea din lumea satului gorjenesc subcarpatic, aduce în pagină figura memorabilă a unui tânăr țăran, ce ne amintește de Ion al Glanetașului (prin conflictul cu tatăl socru legat de pământul pretins ca zestre) și de Ilie Moromete (vezi scena cu încasarea „foncerei”), dar printr-o particularizare regională și nuanțarea comportamentului psiho-somatic.

Dl Antonie Dijmărescu se dovedește un prozator talentat, care știe a construi nu numai scene autentice de antren dialogal, dar și portrete comportamentale, psihologii, mentalități. Departe de a fi simple „confecțiuni” literare, aceste nuvele aduc o imagine reală, bine articulată și plină de viață, autorul dovedindu-se un bun cunoscător al satului gorjenesc submontan, cu specificitatea lui umană, cu obiceiurile și desfășurarea lui geografică însptre lumea plaiului.

Ambele nuvele, Poveste (pp. 5-81) și Ulicică (123-168) sunt, în esență, „romane” sociale și de moravuri, într-o condensare epică menită a susține un interes constant și a evidenția un prozator de largi disponibilități creatoare.

Și în privința celor trei basme, autorul dovedește abilități epice, antren narativ și dialogal, evocând întâmplări de epos popular (precum în Fiul stelelor) sau povești  petrecute „pe pământurile Orientului” (Blestemul) ori în Țara Egiptului  de demult (Jertfa tinerei Domnițe).

Dincolo de un anume exotism, autorul nu poate rămâne decât într-un spațiu al tradiției populare, două fiind, de fapt,temele ce circumscriu aceste fabuloase istorisiri: lupta între bine și rău sfârșită cu triumful binelui și o anumită „învățătură” care ne vorbește de spiritul de dreptate, de adevăr, de înțelegere și binefacere, vizând nu atât „moartea” celui rău cât „îndreptarea” lui. Mai vădită în basme, această tendință etică se conjugă fericit, de obicei în finalul reconstrucției morale, cu o viziune creștină.

Exprimând, în regimul unui fantastic supravegheat, aceste valori ale moralei creștine, basmele acestea reactualizează nu numai o estetică a genului, cu multe elemente de recuzită din mythosul popular, dar prin fluența și cursivitatea literară a frazei, recomandă o vocație de „povestariu” cu tâlc, cum ar zice Ion Creangă.

Prezentul gest editorial al dlui profesor Antonie Dijmărescu, pe care îl vedem nu numai binevenit ci și recuperatoriu, are menirea de a statua, în tradiția prozei gorjene, numele unui autor înzestrat atât cu darul povestirii, cât și cu un aplicat simț al observației social-istorice și comportamentale, al decantărilor epice și valorilor moral-creștine.

Zenovie CÂRLUGEA

Tg.-Jiu, 8 iunie 2013

Anunțuri
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: