George G. Potra


LUCIAN BLAGA ÎN DIPLOMAȚIA ROMÂNEASCĂ

(Altip, Alba Iulia – Sebeș, 2011)

 

Lucian Blaga în diplomația românească (Altip, Alba Iulia – Sebeș, 2011) este o culegere de studii și comunicări având ca subiect ipostaza de diplomat a lui Lucian Blaga. Apărută sub îngrijirea diplomatului de carieră George G. Potra (președintele Fundației Europene Titulescu), lucrarea înmănunchează comunicările prezentate de o parte din membrii Fundației amintite, în cadrul sesiunii științifice „Lucian Blaga – valențe europene ale diplomației românești”, ținută la Complexul Memorial din Lancrăm cu prilejul celei de-a XXX-a ediții a Festivalului Internațional „Lucian Blaga” (7-8 mai 2010, Sebeș-Lancrăm):

„Fundația Europeană Titulescu s-a alăturat, constructiv și concret, organizatorilor locali, asumându-și tematica și conferențiarii de la prima secțiune, care a abordat în premieră activitatea diplomatică a marelui dispărut.

Au venit în acest scop, la Lancrăm, pentru a susține comunicări: Nicolae Mareș – Lucian Blaga la Varșovia. Începuturi diplomatice sub o zodie norocoasă; Alexandru Popescu – „În mijlocul ciclonului”. Lucian Blaga, diplomat la Viena; Ion Floroiu – Lisabona – ultimul post diplomatic al lui Lucian Blaga; George G. Potra –  O restituire pentru eternitate. Blaga despre Titulescu; George Corbu – Lucian Blaga și Valentin Lipatti – reprezentanți ai diplomației culturale românești; Ion Brad – Blaga în Elada.

Volumul de față le reunește, fără modificări, adăugându-le – pentru multe considerente, dar nu în ultimul rând și pentru faptul că ar fi vrut să fie alături de noi acolo – pe Pavel Țugui cu comunicarea Lucian Blaga, subsecretar de Stat la Ministerul Afacerilor Străine.

Cartea de față reprezintă, așadar, omagiul Fundației Europene Titulescu, Asociației de Drept Internațional și Relații Internaționale, Asociației Române de Politică Externă și, nu în ultimul rând, al Asociației Ambasadorilor și Diplomaților de Carieră, după cum precizează dl G. G. Potra în materialul inaugural „Acasă, în Lancrăm, despre diplomația lui Lucian Blaga”.

Mulțumind deopotrivă D-nei Dorli Blaga, precum și colegilor și prietenilor din Arhiva Diplomatică a Ministerului Afacerilor Externe, pentru sprijinul acordat în ampla acțiune de documentare, precum și domnilor Gheorghe Maniu, Radu Totoianu și Mugurel Sârbu (organizatorii locali ai ediției din 2011 a Festivalului de la Sebeș-Alba), dl G.G. Potra mărturisește un sentiment de adâncă emoție oridecâteori, aflat pe drumurile Transilvaniei, face obligatoriul popas în Lancrăm. De peste patru decenii și jumătate, de când a intrat în M.A.E., la Oficiul de Studii și Documentare („unde aveam să lucrez la pregătirea și editarea primului volum de documente privind opera politico-diplomatică a marelui nostru compatriot, |Nicolae Titulescu”), a venit în contact cu varii documente și înscrisuri în care regăsim și numele lui Lucian Blaga:

Miile de ore petrecute în Arhiva Diplomatică a Ministerului Afacerilor Externe mi-au adus în fața ochilor și varii înscrisuri din timpul misiunilor lui Lucian Blaga la Varșovia, Praga, Berna, Viena, Lisabona. Așa am descoperit și relațiile profesionale și personale ale «Patronului» diplomației românești cu colaboratorii săi.

Lucian Blaga era unul dintre aceștia, nu cel mai pregnant profesional, sub raport diplomatic, dar, cu siguranță, cel mai doct, cel mai prodigios din punct de vedere intelectual, cel mai modest, cel mai lipsit de veleități, un om care a fost totdeauna străin intervențiilor pentru avansare sau, cu atât mai mult, jocurilor subterane.

Nicolae Titulescu l-a apreciat pe Lucian Blaga, iar acesta l-a divinizat pe Nicolae Titulescu” (cel mai călduros omagiu i-l aduce Blaga la 23 noiembrie, la trecerea în neființă).

Ca redactor-șef  la Editura Enciclopedică, dl George G. Potra s-a implicat în apariția cărții lui Constantin I. Turcu – Lucian Blaga sau fascinația diplomației (1995), prima monografie consacrată activității diplomatice a lui Lucian Blaga, care își păstrează și azi interesul prin documentarea solidă, prin onestitatea și echilibrul tratării tuturor aspectelor privitoare la această activitate profesională a marelui Blaga.

În același an, prof. erudit Pavel Țugui a tipărit la Editura Eminescu nu mai puțin de trei volume cu peste 1000 de pagini-document (Lucian Blaga. Din activitatea diplomatică – rapoarte, articole, scrisori, cereri, telegrame. Anii 1927-1938), „esențiale pentru cunoașterea operei diplomatice a marelui om de cultură”. Lucrarea constituie „un pas substanțial înainte în demersul de a ni-l apropia pe «diplomatul Lucian Blaga»”.

În ciuda cercetărilor de până acum (C.I. Turcu, Pavel Țugui, N. Mareș), rămân încă de cercetat documente interesante din activitatea diplomatică a lui Lucian Blaga, îndeosebi «stația» Lisabona…

Monografii de sine stătătoare, după modelul investigației privind episodul Varșovia, cercetat de Nicolae Mareș, ar merita fiecare «stație» diplomatică în parte (Praga, Viena, cele două sejururi la Berna, Lisabona).

Cercetarea arhivelor, în care la ora de față s-a pus oareșicare ordine, în vederea realizării unor monografii de acest tip, ar putea continua, sugerează G. Potra, și în cazul altor diplomați români precum Mircea Eliade, Eugen Ionesco, Aron Cotruș, Matilda Costiescu Ghika, Elena Văcărescu, V.V. Pella, Marcel Romanescu ș.a.

Revenind la compoziția lucrării de față, vom constata meritul îngrijitorului de carte de a convoca – în realizarea sesiunii științifice din 7-8 mai 2010, de la Sebeș-Lancrăm, câțiva diplomați de carieră. Astfel, pentru «stația» Varșovia a diplomatului Lucian Blaga a fost convocat polonistul de marcă și diplomatul de carieră Nicolae Mareș, pentru Viena – istoricul Alexandru Popescu, care a lucrat ani buni în capitala Austriei, gestionând Centrul Cultural Român, pentru Lisabona – s-a oferit fostul diplomat din spațiul lusitan Ion Floroiu. Regretând că numai pentru «stația» Berna nu a fost găsit un „colaborator” (sejurul elvețian al lui Blaga fiind unul din cele mai rodnice și plăcute), dl G.G. Potra a solicitat, apoi, scriitorului de la Pănade, Ion Brad, diplomat vreme de 9 ani la Atena, să evoce eventualele contacte ale poetului cu cultura vechii Elade, iar dlui George Corbu, autorul unor pagini de mare interes pentru diplomația culturală din sec.  XX, să evoce „un arc de cerc temporal în care Lucian Blaga își caută urmași în alte personalități românești”… Domnia sa însuși semnează „O restituire de martor. Blaga despre Titulescu”…

Dacă dl Nicolae Mareș va dezvolta, prin cercetări aprofundate în arhivele românești și străine comunicarea sa privind „începuturile diplomației” de la Varșovia, văzute „sub o zodie norocoasă”, dl. Alexandru Popescu (autorul unui ghid sentimental privind „Viena românească”), precizează, încă din primele pagini dedicate «stației» Viena, gândul de mare seriozitate al poetului hotărât a face diplomație de înaltă clasă. Amintindu-ne de cele spuse de dl Constantin I. Turcu, reținem că implicarea diplomatică a lui Blaga nu e «un accident», ci o vocație:

„Servind diplomația românească, Lucian Blaga și-a înțeles rostul de adevărat purtător de cuvânt al vocației de pace și cooperare a poporului român, de apărător al dreptului său inalienabil la independență, suveranitate, integritate și unitate națională”.

«Stația» Viena a constituit pentru diplomatul Lucian Blaga una din cele mai efervescente și prodigioase epoci din viața sa.

Poetul cunoștea foarte bine capitala fostului imperiu, urmând în anii războiului Facultatea de Filozofie și obținând în 1920 titlul de doctor în filozofie. De Viena îl legau pe poet anii formării sale universitare (acumulări de temeinice cunoștințe), dar și ai începuturilor literare, ai legăturii maritale cu Cornelia Brediceanu, ea însăși studentă la Medicina vieneză. Perioada de la 1 noiembrie 1932 la 1 februarie 1937 nu este una de liniște și confort, dacă avem în vedere tribulațiile vieții de familie (la 2 mai 1930, la Berna, se născuse Dorli, iar Cornelia va avea unele probleme de sănătate) și mai ales tensiunile din viața politică europeană generate de național-socialismul german și tendințele lui expansioniste. Austria milita pe teren politic și diplomatic pentru limitarea nefastă a acestor influențe, ba chiar pentru interzicerea național-socialismului în propriile-i granițe prin crearea „Frontului Patriotic” (1933).

Aflată sub permanentul pericol al nefastelor influențe național-socialiste germane, dar și al Italiei fasciste, Austria, deși milita pentru independența de stat, suferă la 28 martie 1938 invazia germană, urmarea fiind declararea anexării (binecunoscutul „Anschluss”). Încorporarea în cel de al Treilea Reich a acesteia, confirmată prin referendumul din 1938, duce la dispariția independenței de stat. Blaga fusese martor la toate evenimentele și tendințele de pe scena socială și politică a Austriei până la sfârșitul lui decembrie 1937, când e chemat, din postul de la Berna, să preia postul de subsecretar de Stat la Ministerul de Externe în Guvernul de 42 de zile Goga-Cuza (demis la 10 februarie 1938).

Trăind așadar „în mijlocul ciclonului”, cum bine zice, Blaga cunoscuse foarte bine tendințele geo-politice și expansioniste ale național-socialismului german, în diplomația europeană discutându-se tot mai mult despre constituirea unei „federații dunărene” cu o unitate vamală, valutară. Din 1933, când național-socialismul ajunge la putere în Germania, Austria devenise „punctul cel mai sensibil”, de aici rapoartele sale foarte minuțioase și atente la tot ce se întâmplă pe scena politicii și diplomației occidentale.

Deși, cunoaștem din Jurnalul Corneliei Blaga-Brediceanu, că relațiile consilierului de presă cu noul șef din 1937 al misiunii diplomatice românești de la Viena, Al. Gurănescu, nu sunt totuși din cele mai cordiale, „Blaga va beneficia la Viena de o atmosferă favorabilă, în general, României, pe care se va strădui să o amplifice.”

Venit la Viena ca secretar și apoi consilier de presă, în timpul ministrului plenipotențiar de aici Caius Brediceanu (cumnatul său), din 1936 Blaga va constata noua orientare de dreapta a noului său șef  Gurănescu, care nu se lasă până nu-l va vedea dislocat…la Berna! Era, pe alt plan, martor al unei serioase „cotituri istorice” în viața internațională, pe care Titulescu o evalua cu mare atenție, fiind foarte mulțumit de consilierul diplomatic de la Viena care-i prezenta, cu prilejul fiecărei treceri prin Viena, „un fel de rapoarte verbale rezumative asupra stărilor politice”.

Rapoartele lui Blaga – cuprinzând între 4 și 10 pagini dactilografiate la un rând și jumătate – trimise cu regularitate Ministerului, depășesc sfera propriu-zisă a presei și „se implică direct în consemnarea și interpretarea vieții politice, diplomatice, dar și culturale din Austria.” Secretarul și consilierul de presă întreținea legături de prietenie cu gazetari austrieci și străini, informațiile sale fiind culese nu atât din presa austriacă („care apare sub regim de teroare și care deformează lucrurile”), ci mai ales din publicații străine. „Evenimentele mi-au confirmat cel mai adesea rapoartele”, scria, într-un raport către centrala de la București, diplomatul ce avea legături „cu diverse cercuri politice și gazetărești”…

Ocuparea la 7 martie 1936 a zonei demilitarizate Renania de Germania hitleristă, urmată de intervenția italo-hitleristă în Spania (25 octombrie), ca expresie directă a noii Axe Berlin – Roma, dădea încredere cancelarului austriac să spere într-o restituire habsburgică…

Și sub raport literar „popasul vienez” al diplomatului este foarte rodnic, dacă avem în vedere apariția unor cărți de referință, precum volumul de poeme La cumpăna apelor (1933), drama istorică Avram Iancu (1934), lucrările de filosofia cunoașterii  și culturii: Cunoașterea luciferică (1933), Censura transcendentă (1934), Orizont și stil (1934), Spațiul mioritic (1936), Elogiul satului românesc – discursul de recepție de la Academia Română (1936).

Studiul Lisabona – ultimul post diplomatic al lui Lucian Blaga, semnat de diplomatul Ion Floroiu, evocă popasul lusitan al celui ce fusese de curând subsecretar de Stat pe lângă Departamentul Afacerilor Străine, în Guvernul Goga-Cuza (30 dec. 1937-10 februarie 1938), numire datorată „experienței sale bogate în munca diplomatică și de presă, capacității de organizare și disciplină în îndeplinirea obligațiilor de stat, prestigiului său literar și cultural.”

După căderea guvernului de dreapta, Blaga va fi numit prin Decretul 1170/11 martie 1938, semnat de Carol al II-lea și contrasemnat de premierul Gheorghe Tătărescu, începând cu 1 aprilie 1938, „trimis extraordinar și ministru plenipotențiar al României în Portugalia”, ca o „recunoaștere firească a calităților diplomatice și a serviciilor aduse României în timpul misiunilor oficiale peste hotare, în centre politice și culturale europene importante.”

Ajuns în peisaj lusitan, unde constată că limba vorbită aici e „plină de fragmente românești, încât nevrând trebuie să crezi că împăratul Traian a fost iberic”, noul ministru plenipotențiar va face, în scrisorile sale de acreditare, elogiul latinității. Hotărât a milita pentru dezvoltarea relațiilor româno-portugheze pe plan politic, economic, cultural, noul ambasador avea să afle dedesubturile războiului civil de aici dintre forțele naționaliste și cele comuniste. În rapoartele sale trimise Centralei de la București, observatorul vieții politice iberice observa poziția Portugaliei în probleme europene și internaționale, relațiile cu Spania și Marea Britanie, aspecte de politică internă, relațiile luso-române pe diverse planuri, eforturile personale pentru mai buna cunoaștere a României în Portugaliei și contracararea acțiunilor ostile țării noastre în mass-media locală. Blaga propune o mai bună cunoaștere, reciprocă, a culturilor, prin schimb de publicații și antologii, prin cicluri de conferințe pe teme de mare interes cultural, prin inițierea unor programe de traduceri dintr-o literatură în alta.

Activitatea plenipotențiarului la Legația Română din Lisabona a fost consemnată punctual și de Cornelia Blaga-Brediceanu în Jurnalul său, tipărit recent, dar aceasta i-a prilejuit scriitorului substanțiale pagini de epică memorialistică în romanul, tipărit postum, Luntrea lui Caron.

„Interesul diversele puteri în Marea Mediterană și Oceanul Atlantic își dădeau întâlnire în Portugalia pentru a-și revendica întâietatea, deținută până de curând numai de Marea Britanie”, sublinia într-un raport trimis de diplomat Centralei M.A.S. în 1938.

Statutul de putere colonială și poziția geostrategică a Portugaliei („un grav punct de interferențe a celor mai opuse interese, atât internaționale cât și locale”) nu puteau scăpa atenției diplomatului român, foarte atent și la atitudinea acestei țări față de tot ceea ce se întâmpla pe scena europeană (spre exemplu, ocuparea Boemiei și Moraviei de către Germania hitleristă și desființarea statului cehoslovac „au produs și în cercurile de aici, scrie raportorul liderului de la Externe, Grigore Gafencu, nedumerire, îngrijorare și chiar consternare.”

Blaga aprobă, în rapoartele sale,  Guvernul spaniol condus de Generalul Franco, susținut și de premierul Portugaliei, Salazar, în ideea „extirpării” comunismului din Peninsula Iberică. Pe acest temei, între cele două țări iberice se încheie un Tratat de amiciție și neagresiune, optându-se bilateral pentru o „hotărâtă neutralitate” în cazul unui conflict european.

Raportând Centralei de la București despre „dictatorul” Salazar, Blaga afirmă că acesta este „un dictator fără voie”, înzestrat cu o „forță morală” și o „putere de muncă” formidabile. Crescut în spiritul doctrinei catolice, premierul lusitan „manifestă o teamă și o ură viscerală față de comunism”, de unde și sprijinul acordat Generalului Franco în războiul civil din Spania.

Blaga salută de asemenea și îmbunătățirea relațiilor dintre Portugalia și Marea Britanie, observând o revenire la „alianța tradițională britanico-portugheză”, și asta în ciuda unei tot mai vizibile prietenii a Generalului alazar față de Italia și Germania. Ideea reținută de Blaga era aceea că „o apărare efectivă a imperiului colonial, portughezii nu o pot spera decât cu ajutorul Marii Britanii.”

Noul ministru plenipotențiar și-a propus și ambițioase sarcini economice, prin deblocarea conturilor românești la Banca Portugaliei ori acordul comercial luso-român. Se cunoaște efectiv sprijinul pe care-l acordă societății românești «Redevența» care a construit în Portugalia «Rafinăria Sacor», prin care Salazar dorea să asigure independența Portugaliei în aprovizionarea cu combustibil.

O parte din aceste aspecte este evocată în romanul memorialistic Luntrea lui Caron, de unde aflăm și de atașamentul poetului față de o „veche faianță lusitană”, adusă în câteva lăzi la revenirea în țară, pe care o poartă, în suspiciunea tuturor, și în refugiul de la Căpâlna din primăvara până în toamna anului 1944.

Revenind în țară, la cere, pentru a ocupa catedra de filozofie a culturii, special creată pentru el, de la Universitatea din Cluj, Blaga va primi, din partea ministrului de externe Grigore Gafencu „vii mulțumiri pentru felul în care v-ați achitat de misiunea Domniei Voastre la Lisabona”.

Și popasul portughez va marca opera literară a autorului. Volumul La curțile dorului, publicat în 1938, se remarcă atât prin solaritatea imaginilor cât și prin cantabilitatea învăluitoare amintind de ritmurile poeziei populare, precum și printr-un decorativ și îmbietor exotism din care răzbate «dorul de patrie», de tradițiile, de peisajul și spiritualitatea românească  („reavăna dumbravă a Valahiei”)… Să reținem și corespondența purtată cu familia surorei sale Letiția, ca și venirea expresă în patrie a poetului, pentru a intra în proprietatea casei și livezii de la Bistrița (pierdută odată cu plecarea intempestivă la Sibiu impusă de Diktatul de la Viena, din 29 august 1940).

*

Se adaugă, la studiile pe problematică strict diplomatică, alte contribuții semnate de Pavel Țugui, George Corbea, Ion Brad, care luminează din varii unghiuri personalitatea scriitorului și diplomatului Lucian Blaga.

George Corbu, bunăoară, merge pe ideea comparației între Lucian Blaga și Valentin Lipatti, văzuți ca „reprezentanți de seamă ai diplomației culturale românești”. Comparația celor doi („deși separați prin trei decenii de viață”) privește statutul universitari de larg orizont umanistic, de buni traducători din germană, respectiv, franceză, de memorialiști substanțiali, de atitudini cultural-patriotice comune (vezi cazul Cioran!), de admiratori fără rezervă ai politicii titulesciene, de clarvăzători diplomați, de intelectuali de formație renascentist-iluministă, de atracția pentru publicistica activă și implicată. De reținut că Lipatti intră în diplomație abia în 1958 (ca director în Secretariatul Comisiei Naționale a României pentru UNESCO, apoi delegat permanent din 6 martie 1965), servind, desigur, interesele țării și ale statului socialist, așadar sub alt regim care pe Blaga îl anihilase nu numai ca diplomat, ci și ca scriitor și filosof, producându-i  binecunoscuta-i amărăciune din ultimul deceniu de viață. șa că apropierea celor doi ține mai mult de un exercițiu intelectual decât de o structurare organică pe realități (Lucian Blaga și Valentin Lipatti, reprezentanți ai diplomației culturale românești, pp. 136-156).

Mult mai apropiat de problematica lucrării de față și probant în demersul documentar se dovedește universitarul Pavel Țugui în comunicarea Lucian Blaga, subsecretar de Stat la Ministerul Afacerilor Străine. Realizând, mai întâi, contextul politic intern și internațional în care Guvernul Goga-Cuza accede la putere, pentru o perioadă destul de scurtă (28 dec. 1937-10 februarie 1938), dl Pavel Țugui ține să precizeze că „Lucian Blaga nu era exponentul niciunui partid politic”, numirea sa ca subsecretar de stat datorindu-se „experienței lui bogate în munca diplomatică și de presă, capacității de organizare în îndeplinirea obligațiilor de stat, precum și prestigiului său literar și cultural” (p. 89).

Așadar, având statutul de „subsecretar de Stat fără partid în guvernul prezidat de Octavian Goga”, Blaga s-a confruntat, în scurtul timp de 42 de zile de ministeriat, cu un volum foarte mare de muncă, prioritare fiind promovarea noii politici a ideii „național-creștine”, prin serviciile diplomatice ale țării, și păstrarea în interior a „liniștii” și „ordinei” de stat („absolută liniște” și „ordine perfectă”, conform unui  Ordin-circular din 7 februarie 1938, ca reacție la unele „excese antisemite” din teritoriu).

Foarte interesante, aceste pagini documentare ar fi avut de câștigat dacă autorul P. Țugui ar fi cunoscut lucrarea „directorului de cabinet” al lui Blaga, diplomatul de carieră Corneliu Blaga: Lucian Blaga, necunoscut (Societatea Culturală „Lucian Blaga”, Sebeș, Ed. Almidal srl, Alba Iulia, 1993), o evocare memorialistică autentică, exactă, minuțios analitică privind psihologia scriitorului atât de solicitat ca înalt funcționar în Ministerul Afacerilor Străine de la București.

Cât privește lucrarea semnată de scriitorul Ion Brad, Lucian Blaga în Elada, aceasta îmbină memorialistica de diplomat într-o țară de vestită tradiție culturală cu evocarea pe baza Hronicului… a excursiei din 1911, făcută de elevii liceului brașovean la Constantinopol, în Grecia și Italia. Autorul observă „familiarizarea adolescentului-filozof” cu realitățile culturale ale Eladei, „în care se amestecă licorile lui Bachus cu amarul cupei de vin a lui Socrate” – „teme ce revin, sub  cele mai variate formule, în filozofia, proza, teatrul și publicistica lui Lucian Blaga, în opera sa vastă, cât o bibliotecă întreagă”.

Ca o răsplată reciprocă, numele lui Lucian Blaga figurează încă din 1943 în antologii de poezie românească tipărite în Grecia sau în ediții bilingve româno-elene de la noi (Antonie Mistakidis, Maria Karayanis, Kostas Assimakopoulos, Menelaos Ludemis, Dimos Rendis Ravannis).

Beneficiind și de o bogată și variată iconografie ce reproduce xerocopii de  rapoarte, scrisori, adrese, imagini din locațiile diplomatice europene, fotografii de familie și de interes diplomatic (pp. 177-278), lucrarea coordonată de George G. potra este una de real interes, ea trasând, de fapt, liniile unor viitoare investigații monografice, pe baze strict documentar-arhivistice, în spiritul în care diplomatul de carieră Nicolae Mareș a evocat stația» Varșovia din lungul periplu diplomatic european al lui Lucian Blaga.

Pentru toate aceste servicii aduse țării și poporului său, Blaga a fost răsplătit, după cum însuși menționează în Statul de serviciu din cadrul M.A.S., cu ordine și medalii românești și străine: Bene Merenti Cl. I, Ofițer al Stelei / Ordinul Steaua României în Grad de cavaler – 1927, Meritul Cultural II, Ofițer al „Poloniei Restituta” ș.a.

Zenovie CÂRLUGEA

5 august 2011

  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: