Doïna Lemny


Doïna Lemny :

 

„Lizica Codreanu, o dansatoare româncă în avangarda pariziană”

O ipostază mai puțin cunoscută a geniului brâncușian:

DESIGNER VESTIMENTAR!

     Între cei 34 de brâncușiologi români și străini prezentați monografic în lucrarea noastră BRÂNCUȘI – orizonturi critice („Scrisul Românesc”, 2009), Doïna Lemny se bucură de un profil ce absoarbe toate datele personalității și vocației sale documentar-științifice (pp.425-451), menit a releva contribuția de excepție a cercetătoarei românce în cadrul Muzeului de Artă Modernă din Paris, Centrul „Georges Pompidou”, secția «collections historiques», unde este muzeograf-cercetător al Fondului Brâncuși, impresionant prin conținut și păstrat la Biblioteca Kandinsky (fond alcătuit din „Moștenirea Brâncuși” făcută statului francez chiar de artist însuși prin testamentul din 12 aprilie 1956, și din Dațiunea Brâncuși, depusă mai târziu, în 1997, de nepotul legatarilor universali, Theodor Nicole trăitor în Canada).

Stabilită de mai bine de 20 de ani la Paris, D-na Doïna Lemny (n. 8 februarie 1953, loc. Salcea Tudor, Brăila) îngrijește, așadar, de „Moștenirea lui Brancusi” în capitala Franței, loc de întâlnire al tuturor artelor moderne, organizând aici expoziții și tipărind, în serii tematice, lucrări privind operele lui Brâncuși. Astfel, sub autoritatea Centrului „Georges Pompidou” apar lucrările sale despre arta modernă, inclusiv cele dedicate lui Brâncuși, din care amintim monografia Constantin Brâncuși (Oxus, 2005) și Brâncuși inedit (2004), o admirabilă carte documentară, valorificând La Dation Brancusi, dessins et archives din 2003 – scrisă în colaborare cu brâncușiologul român Cristian-Robert Velescu, el însuși autorul unor lucrări de concepție și interpretări filosofice privind viața și opera sculptorului care a revoluționat arta secolului XX.

Prezentă în mai multe rânduri la Târgu-Jiu, unde și-a lansat și cărțile de mai sus, dna Doïna Lemny este o mare prietenă a gorjenilor, văzând în Ansamblul ridicat de Brâncuși aici „o sinteză a artei brâncușiene”, care ar trebui mai bine înțeleasă și promovată.

Recenta carte a dnei Doina Lemny, Lizica Codreanu. O dansatoare româncă în avangarda pariziană/  Lizica Codreanu. Une danseuse roumaine dans l’avant-garde parisienne (Editions Fage, Paris, 2011)este o monografie dedicată unei dansatoare române celebre în Parisul interbelic, una din prietenele lui Brâncuși, oaspete asiduu al atelierului din Impasse Ronsin, no.11, alintată de sculptor cu apelativul „Țiganca” (pentru tenul măsliniu și un oarecare comportament boem)…

Născută la București, în familia unui avocat, Lizica Codreanu (1901-1993) a crescut în admirația fascinantă a surorii mai mari, Irina, pictoriță și sculptoriță apreciată îndeosebi în mediile artistice pariziene. Când aceasta pleca la Paris pentru a studia sculptura cu Bourdelle, apoi cu Brâncuși, adolescenta Lizica o însoțește, dorind și ea să facă o carieră de balerină. Va studia baletul clasic cu renumitele maestre Valadina și Nijinska, ajungând însă la convingeri artistice proprii privind evoluția scenică a trupului și expresivitatea mișcărilor. În acest sens, Lizica se apropia foarte mult de estetica spectacolului avangardist, ea însăși frecventând unele cercuri de artiști în care îi întâlnea pe Tzara, Brâncuși, Sonia Terk -Delaunay, Man Ray ș.a.

De la dansul avangardist, tânăra româncă a trecut la acrobația de circ (cu Fratellini), apoi la gimnastica artistică (cu George Herber), inspirată fiind de muzica unor compozitori în vogă precum Satie, Aurec, Stravinsky, Honneger, Milhaud, Poulenc…

În definirea esteticii avangardiste a dansului, Lizica Codreanu a lucrat cu maeștri celebri precum Diaghilev, Larionov, Iliaz.

Valențele expresioniste ale dansului scenic erau potențate de machiaje speciale și costume croite în spirit avangardist. În acest sens, artista apelează la Brâncuși, ca o bună prietenă ce frecventa atelierul sculptorului împreună cu sora sa și diferiți prieteni și cunoscuți ai marelui hobițean. Brâncuși se oferă să-i creeze costumele de scenă și scenografia, menite a-i susține viziunea foarte îndrăzneață a spectacolelor sale, unele din acestea susținute/ improvizate ad hoc în atelierul sculptorului.

Să precizăm că baletul lui Erik Satie, Gymnopedies/ Gimnopediile, cuprinde trei piese, compuse în 1888 și  orchestrate de Claude Debussy, Lizica fiind modelul perfect al Soniei Delaunay. La acest spectacol Brâncuși a creat costumele, în 1922, devenind astfel sui generis un artist cochetând cu designul vestimentar. De observat că partea capilară a costumației trimite la sculptura în lemn Vrăjitoarea, creată deja, implicând conotații de dans magic, vrăjitoresc, din tradiția populară arhaică.

Viața aventuroasă o poartă pe Lizica/ Lyzica/ Eliza Codreanu până la Shanghai (1928), căsătorindu-se și devenind mamă, pentru a reveni la Paris și a divorța în 1936.

Beneficiind de cunoștinte taumaturgice acumulate în țară, dar  și de o bună cunoaștere a practicilor yoga, ce încercau să pună de acord sănătatea fizică cu solicitările psihicului uman, Lizica  Codreanu și-a deschis propriul cabinet de îmbunătățire a sănătății, la Paris, sub denumirea de Hatha Yoga, devenit în scurt timp foarte cunoscut. Însuși Mircea Eliade, în Memoriile sale, mărturisește că, printre românii cu care se va împrieteni repede, după sosirea sa la Paris, în toamna lui 1945, se număra și Lizica Codreanu „care punea la punct, pe-atunci, o gimnastică medicală, folosindu-se de anumite exerciții hathayoga” (Memorii, II / 1937-1980, Ed. Humanitas, 1991, p.82).

Din această perioadă, renunțând la dans, datează amplul studiu al Lizicăi Codreanu „Înțelepciunea și nebunia trupului”.

Spre deosebire de stelele dansului din orașul luminilor (Loie Fuller, Isadora Duncan, Martha Graham), care au revoluționat această artă ce rămăsese mult timp într-o concepție rigidă de reprezentare, Lizica Codreanu rămâne o figură  luminoasă de artistă care a lucrat cu cei mai mari artiști ai secolului al XX-lea, precum Sonia Delaunay, Fernard Leger, Darius Milhaud, Marcel Mihalovici (despre ultimul scrie pagini admirabile însuși memorialistul Petre Pandrea).

Rămasă celebră prin flash-urile sale de dansatoare, improvizațiile Lizicăi Codreanu la Gymnopedies de Erik Satie – spectacol filmat de însuși Constantin Brâncuși în atelierul sau -, ca si contribuțiile la  Soirèe du Cœur à Barbe (1923) ori prestația din filmul  Mica Parigot (1926) sunt de mare notorietate.

A decedat în 1993, iar doi ani mai târziu va fi omagiată la Biblioteca Națională Franceză, în cadrul expoziției „Le cinema aux rendez-vous des Artes”, evidențiindu-se meritele în arta spectacolului de dans avangardist de pe scenele pariziene interbelice.

Grație nepotului ei, artistul plastic și poetul Dragoș Morărescu, venit deseori în Gorj la manifestări culturale, decedat între timp, Lizica Codreanu a devenit cunoscută și culturii române, după 1989, ca o artistă celebră a artei avangardiste interbelice din Parisul care a apropiat-o de prietenia și arta marelui compatriot (v. și lucrarea acestuia, Lizica Codreanu și avangarda pariziană, Ed. Aritmos, 2002).

Zenovie CÂRLUGEA

Anunțuri
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: