Mircea Deac


„NUDUL ÎN PICTURA ROMÂNEASCĂ”

                                                      de Mircea DEAC

Binecunoscutul cercetător în istoria artei și hermeneut al statuarei brâncușiene din perspectiva surselor arhetipale, dl MIRCEA DEAC, revine în atenția specialiștilor dar și a unui public mai larg cu o lucrare de excepție – Nudul în pictura românească / Le nu dans la peinture roumaine (Monitorul Oficial, 2010). Este vorba de un album ce conține 220 pagini, format 24 x 26,5 cm, pe hârtie 170 g dublu cretată mată, reproducând 176 ilustrații color și 2 în alb-negru, cu copertă dublu cretată celofanată lucioasă reprezentând un ulei de Tonitza (Nud culcat), și supracopertă dublu cretată mată (cu aceeași imagine).

Este, cum se vede, o lucrare de mare artă tipografică, cu text în limbile română și franceză, menită a se adresa unui public specializat și, deopotrivă, cât mai larg.

Albumul acesta tematic trimite la multe monografii dedicate unor pictori români și străini, dar în mod special el amintește de lucrarea  Femeile și operele lui Picasso (1997), o abordare tematico-imagologică de mare succes.

Într-un studiu bilingv, dispus paralel pe 74 pagini  și intitulat Magia nudului / La magie du nu, autorul ne face cunoscută pasiunea pentru pictură ce l-a purtat în diferite țări ale lumii, din Occident până în Orient. În acest fel a putut realiza că imaginile cu nud, din diferite arii de cultură, reprezintă o «constantă» care individualizează «un gen special al picturii».

De la imaginile preistorice la cele ale Antichității cu efebi și kuros, la pictura Renașterii italiene și a barocului, iar de aici, prin clasicism și romantism, la emancipatele școli moderniste și la tehnicismul orientărilor postmoderne  – este un drum lung pe care nudul, ca tematică picturală, l-a parcurs, marcând o adevărată istorie a concepției și percepției artistice…

Autorul nu uită să menționeze pictura religioasă naivă din România, anterioară secolului al XIX-lea, care exprimă, în acolade etice, un creștinism popular și cosmic, adică o mentalitate specifică a omului din Carpați menită a-i orienta modul de viață și a-i modela sufletul.

„Începând însă cu secolul al XIX-lea – observă Mircea Deac – picturile cu nuduri au fost acceptate ca imagini laice asociate simțului estetic”, arta vest-europeană, prin deschiderea către Occident, influențând simultan artiștii și publicul român.

Ideea este ilustrată cu picturi realizate de Nicolae Grigorescu, Theodor Aman, Gheorghe Tattarescu, Ioan Andreescu, Sava Henția și Nicolae Vermont, după care „nudul a devenit un gen al picturii la artiștii care au urmat: Camil Ressu, Theodor Pallady, Nicolae Tonitza, Gheorghe Petrașcu, Ipolit Strâmbulescu și mulți alții.”

Cu timpul, pictura nudului a devenit o modă, întrucât, observă criticul, „nu a existat pictor care, în afara desenelor – studii anatomice făcute în atelierele academiilor -, să nu fi abordat acest subiect, fie din dorința de a intra în competiție generală, fie ca răspuns la unele comenzi”. Liniile armonioase ale corpului feminin, calmul proporțiilor, voluptatea formelor, nostalgia sau misterul privirilor, expresivitatea pozițiilor, o anume magie a feminității – toate acestea i-au fascinat pe artiști, făcându-i să persevereze atât în cadrul canoanelor estetice cât și în varii abordări moderniste, eliberate de astfel de costrângeri, în a surprinde esențialitatea sufletului feminin, de la grație și fascin la o gamă largă de ipostaze și gesturi.

Criticul Mircea Deac observă cum, în perspectivă istorică, tema a cunoscut o evoluție în strânsă legătură cu aspirațiile epocilor respective: „De la imaginile mitologice nude ale zeului Eros la acelea cupidonice din arta romană, pictura a înaintat spre amorașii din perioada barocului, în timp ce în perioada bizantină și în următoarea ortodoxă, aceștia vor apărea sub forma îngerilor sau a heruvimilor, tineri cu sex ambiguu, cu aripi ocelate, de un realism ireal, spectaculos și fantastic, ca niște ființe transcendentale.”

Față de arta din Occident, pictura din România a înregistrat unele „specte și semnificații deosebite”. Mai întâi, dominația bizantinismului a impus reguli spirituale și artistice stricte, ferind arta de senzorial și proiectând-o într-o mistică idealitate. Un anume «puritanism a picturii religioase» anula emoțiile pământești și freamătul simțurilor. Iată de ce lângă trupurile lui Adam și Eva, angajați în actul păcatului, era zugrăvită «Judecata din urmă» în ample registre, prezente pe zidurile bisericilor noastre. Totul se făcea conform canoanelor erminice, oricâtă libertate și-ar fi exprimat zugravii de subțire din arta Evului Mediu românesc.

Iată de ce, ca o primă concluzie, în România „înainte de 1800, pictura cu nuduri nu are deloc istorie, deoarece, cum arătam, canoanele religioase interziceau înfățișarea nudului”.

Momentul apariției nudului în artă, la noi, datează abia din 1864, odată cu înființarea Școlii de Arte Frumoase, având ca director pe Theodor Aman secondat de pictorul Gheorghe Tattarescu. Tendințele mai generale ale clasicismului și renașterii (de a înfățișa nudul în spațiul narativ al miturilor și legendelor) nu puteau fi stopate. Astfel, însuși THEODOR AMAN (1831-1891) va realiza câteva compoziții cu nuduri (nu multe), introducând  această temă atât de frecventă în pictura occidentală, ceea ce însemna, desigur, un gest de emancipare artistică.

Mult mai prolific, în pictura bisericească, GHEORGHE TATTARESCU (1820-1894) are și mai puține lucrări cu nuduri (îndeosebi desene, studii și schițe pentru viitoarele compozițireligioase).

La rândul său, GEORGE DEMETRESCU-MIREA (1852-1894), cel ce avea să devină director al Școlii de Bele-Arte din 1899 până la moarte, se va dovedi un adept convins al academismului și neoclasicismului. Studiind la Paris și lucrând sub autoritatea lui Ingre, ceea ce îi conferă largi disponibilități compoziționale pe teme istorice și religioase, Mirea nu exclude din compozițiile sale imaginea nudurilor (ca în celebrul tablou «Vârful cu Dor», ce ilustra „Poveștile Peleșului” scrise de Carmen Sylva).

Același simț al mitologiei într-o pastelistică neoclasică îl va avea și sebeșeanul Sava Henția (1848-1904), influență de la care nu se va putea sustrage nici pictorul NICOLAE GRIGORESCU (1838-1907), deși cu senzuala «Bacantă» se face o subtilă trecere la impresionism, abordându-se în manieră neoclasicistă  varii subiecte mitologice. Oricum, Grigorescu va excela atât în pictura religioasă (vezi iconografia Agapiei), dar și în frecvente portrete și nuduri, străduindu-se să fie cât mai personal.

Cu aceștia, influența Renașterii târzii, a manierismului și barocului, a mitologicului academic atinge la noi cotele cele mai înalte.

Un alt artist ce face legătura între două secole, NICOLAE VERMONT (1866-1932), cu studii la Academia de Arte Frumoase din München, va picta compoziții alegorice cu nuduri, în aceeași viziune neoclasică cu înclinații spre impresionism.

Cel care va îmbina realismul cu romantismul și impresionismul, însă, va fi IPOLIT STRÂMBULESCU (1871-1934), făcând din tablourile sale «adevărate ilustrate de familie».

Dar unul din cei mai înzestrați pictori, impunând un stil personal și vădind un geniu al transpunerii naturii în culoare, este ȘTEFAN LUCHIAN (1868-1916), fiu al aghiotantului prințului Al. I. Cuza, care, în ciuda unor excese care i-au ruinat sănătatea, va avea și el câteva nuduri foarte expresive. Refuzând academismul, Luchian va transmite nudurilor realizate mult freamăt uman și o pasionalitate vie, detașându-se de canonul mitologizant neoclasic.

Un virtuoz al nudurilor pictate este însă THEODOR PALLADY (1871-1956), la care „nudul ocupă aproape jumătate din numărul operelor”. Pictor de mare rafinament, «inegalabilul» Pallady aduce în pânzele sale armonie și unitate, culori bine temperate care se așează «calme» dar cu «siguranță», grație unei viziuni speciale și unei permanente «exigențe estetice», emanând însă libertate, eleganță, generozitate și un aer de noblețe și detașare…

Cu o paletă gravă de culori venea în pictarea nudului și GHEORGHE PETRAȘCU (1872-1949), impunând un stil printr-o studiată transcendență cromatică, ce dau pânzelor sale un aer de intimitate, de interior domestic.

Contemporan cu Petrașcu și Pallady, CAMIL RESSU (1880-1962) este maestrul nudurilor voluptuoase, fremătând de o vitalitate plină de apetit, în contururi bine trasate. Fiindu-i profesor autorului Mircea Deac la Academia de Pictură (care îi va dedica în 1960 un volum biografic), Ressu avea un acut spirit de observație, dovedindu-se „cel mai bun și prolific desenator de pictură românească” (sute de nuduri în diferite poziții). În arta nudului, Ressu „a realizat cele mai îndrăznețe poziții” și nu a neglijat „nici expresivitatea picturală, nici expresia figurii și nici semnificația ansamblului”.

La fel de gustat în perioada interbelică a fost și NICOLAE TONITZA (1886-1940), apreciat drept „cel mai consecvent artist al imaginilor cu nuduri”, care definesc „originalitatea și noutatea sa artistică”. Ca și confrații săi, a studiat în străinătate (Italia, Germania, Franța), deprinzând o tehnică ce l-a consacrat ca pe unul dintre marii pictori ai României din primele patru decenii ale sec. XX, „îndeosebi pentru picturile cu nuduri și portretele de copii”.

Urmărind galeria marilor pictori de nuduri, Mircea Deac consemnează în studiul său și contribuția altor artiști plastici mai îndepărtați sau mai apropiați în timp, precum Iosif Iser (1881-1958), Marius Bunescu (1881-1971), Ion Theodorescu-Sion (1882-1939), Ignat Bednarik (1882-1963), Petre Bulgăraș (1884-1939), Constantin Bacalu (1884-1975), Ștefan Dumitrescu (1886-1933),  Rudolf Schweitzer-Cumpăna (1886-1975), Apostol Mănciulescu (1887-1962), Corneliu Mihăilescu (1887-1965), Gheorghe Teodorescu Romanați (1891-1980), Lucian Grigorescu (1894-1965), Lucia Demetriade Bălăcescu (1895-1979), Nicolae Enea (1897-1960), Adam Bălțatu (1899-1979), Dan Băjenaru (1900-1988), Aurel Bordenache (1902-1987), Alexandru Ciucurencu (1903-1977), Corneliu Baba (1906-1997), Ion Grigore Popovici (1907-1946), Ion Popescu Negreni (1907-2001), Gavril Miklossy (1912-1998), Sorin Ionescu (1913-1999), Al. Țipoia (1914-1993), Jules Perahim (1914-2008), Petre Hârtopeanu (1915-2001), Spiru Chintilă (1921-1985), Eugen Crăciun (1922-2001), Ion Pacea (1924-1999), Ion Gheorghiu (1929-2001), Elena Uță Chelaru (n.1930), Mihai Coțovanu (n.1967), Sorin Adam (n.1968), Vasile Grigore (n. 1935), Marcel Guguianu (1922-2012), Constantin Piliuță (1929-2003), Sabin Bălașa (1932-2008), Tudor Bălașa (n.1971).

„Odată cu picturile și maniera lui Sabin Bălașa – observă criticul – se încheie, de fapt, pictura nudului în secolul XX, un secol bogat în tablouri de gen.”

Oprindu-se la Sabin Bălașa, studiul introductiv al Albumului în chestiune exprimă, de fapt, o opțiune bazată pe certitudini valorice. Desigur, pictura românească contemporană nu se oprește la Sabin Bălașa, căci există în întreaga țară o artă picturală la fel de bogată și, ca să dăm doar un exemplu, vom aduce în discuție Colonia de pictură de la Baia Mare… Unii din artiștii enumerați mai sus provin din generații foarte active în zilele noastre.

Dar spiritul clasicist al autorului se impune față de libertățile de expresie și tehnicile postmoderne. Imaginile și reprezentările nudului în perioada contemporană, în cele două decenii și ceva de după Revoluția din Decembrie 1989, „s-au schimbat radical, au dobândit noi valențe artistice”, mai ales în ceea ce privește maniera de a promova nuditatea: „Nuditatea a invadat mai puțin expozițiile și muzeele și s-a extins în spațiul urban și mediatic al publicității de o manieră intens spectaculoasă și agresiv asfixiantă. Ea a proliferat prin mijloacele ficțiunii timpului nostru – cinematografia, punerea în scenă, eclerajul. Adesea, nudul pictat, desenat ori colorat fără model se substituie trivialității și concurenței comerciale, devenind un ocean scenic deschis publicului larg.”

Reprezentarea nudului feminin a devenit astfel „un rezervor inepuizabil de imagini șocante, erotice și senzuale, care se extind în ritmul comerțului publicitar de artă”.

Pictura „nudului de atelier” a fost înlocuită de „reproducerea tehnică”: „nudurile au fost vampirizate, iar frumusețea «dezîncărnată» și senzuală este larg mediatizată. Sătui de tradițiile realiste, romantice sau simboliste, artiștii ironizează eternul feminin (…) Fotografia a eliminat lent pictura erotică”.

Devenită «sex-simbol», reprezentarea nudului a cucerit un public larg, dinamic și „indiferent la arta picturii tradiționale”.

Epoca de glorie a nudului pictural a apus, ne spune criticul Mircea Deac, iar acesteia i-a luat locul o cultură a erotismului și senzualismului, „dornică de atingerea rapidă a plăcerii”, vedetismul a înlocuit «modelul» de atelier, impunând producția de serie a «sex-simbolului».

Departe de a fi reconfortantă, o asemenea concluzie este în mare parte adevărată, însă nu este mai puțin interesantă această vârstă postmodernă a artei, care își găsește, bunăoară, în Sabin Bălașa, un puternic punct de plecare.

Există, de asemenea, în diferite părți ale țării, o artă a zilelor noastre, din care nu lipsește nudul și întreaga imagerie a nudității, ceea ce nu înseamnă neapărat că ar fi vorba de trivialitate și non-artă. Dimpotrivă, azi posibilitățile de a crea artistic sunt pe măsura timpului ce-l trăim, iar nudul, ca specie clasică a picturii românești, se regăsește în artele vizuale moderne, inclusiv în pictură, cu variabile specifice de viziune și stil.

Dar Albumul realizat de dl Mircea Deac este alcătuit în perspectiva unor estetici valide, cu atât conținutul și excursul ilustrativ sunt din cele mai temeinice.

Expert în arta românească și critic de artă cu o bibliografie de peste 30 de titluri, dl Mircea Deac (n. 9 septembrie 1921) este unul din veteranii al cărui gust estetic în domeniu este deopotrivă infranșisabil și călăuzitor.

Zenovie CÂRLUGEA

  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: