Nicolae Tzone


OASE DE ÎNGER

 

Nicolae TZONE:

 

„Oase de înger”

Sub un titlu ostentativ nichitastănescian, oase de înger. new york.bucurești (editura vinea, 2009) – care i-ar fi plăcut chiar și celui ce prezidează din eternitatea-i „ordinul special al nichitienilor” – Nicolae Tzone revine, în cunoscut- somptuoasa formulă grafică a volumelornicolae magnificul (2000) și capodopera maxima (2007),în atenția literară a momentului, impunând o reevaluare critică mai de ansamblu.

Cartea este luxuriant „desenată” de astă dată de sângiorzeanul Maxim Dumitraș („spirit tandru, un artist complet, complex, extraordinar”, ne asigură autorul).

După un cuvânt înainte al autorului, urmează o prefață de Felix Nicolau, pentru ca „postfața” să fie alcătuită de consemnările altor buni prieteni: Daniel Bănulescu, Mihail Gălățanu, Ioan Es Pop, Lucian Vasilescu și Marin Mincu. La sfârșitul „părții întâi”, volumul face loc celor trei poeme-manuscris, datate „new york / manhattan / noiembrie 2006”, „16 aprilie 2007/ 17-18 august 2007/ bucurești…” și „19-21 august 2007/ bucurești…”

Așadar, cele trei ample poeme componente, dedicate lui M.N. Rusu, Nichita Stănescu și, respectiv, lui Alexandru Lungu, urmate de varianta inițială olografă, sunt completate de atmosfera unui mini-album Maxim Dumitraș, sculptură 1990-1996, prevăzut cu câteva referințe critice privind opera artistului din Sângiorz Băi, pe care Nicolae Tzone îl vede, în transfigurările lui esențializat-nonfigurative, atingând straturile protoistorice și veterotestamentare ale existenței, într-un dialog peste timp cu spiritualitatea artei pe linia Paciurea – Brâncuși…

Volumul se încheie cu o addenda în care este reprodus un „dialog” al poetului cu confratele Angela Furtună și, la final, cu secțiunea „fotografii la new york” – este vorba de experiența newyorkeză din toamna lui 2006, când, la invitația criticului și istoricului literare M. N. Rusu, Nicolae Tzone își permite un binemeritat „periplu american” de câteva săptămâni. De altfel, într-o lămurire pentru cititorul volumului meu, poetul detaliază împrejurările în care s-a cristalizat ideea acestei complicate cărți, călătoria în America fiind esențială și determinantă în articularea acesteia după un timp necesar de gestație și concepere arhitecturală.

Respectând dorința și îndemnul confratelui M.N. Rusu, un alt veritabil nichitian deținător alElegiilor manuscrise, N. Tzone îl consideră pe autorul acestora drept „poetul cel mai mare dat de limba română”, „cel mai mare poet român dintotdeauna”, în care s-a adunat „tot adn-ul marii noastre poezii”, nespunând-o, zice, cu aerul de impietate și ingratitudine față de Eminescu, considerat „un poet uriaș, un poet fundamental”…

Carte-album și carte-document, de luxuriante desfătări grafice, oase de înger închide, se pare, o trilogie poetică de mai lungă cristalizare arhitecturală, un volet liric reprezentativ, în măsură a impune statura cultural-spirituală a unui dintre cei mai interesanți creatori români de azi.

Discursul poetic suprarealist al lui Nicolae Tzone și-a căpătat, de-a lungul celor trei experiențe lirice în parte, o specificitate ușor recognoscibilă, diferențiindu-se printr-un mod particular de a concepe poezia, prin apelul la arta grafică, în general la imaginea plastică postmodernă, după mai vechiul principiu horatian resuscitat în retorte postmoderniste, ut pictura poesis.

Deși este fondatorul revistei de artă aldebaran și al mirabilului institut de cercetare a avangardei românești și europene, cu prestigioase manifestări în spațiul euro-atlantic, N. Tzone simpatizează mai mult cu suprarealiștii din anii celui de-Al Doilea Război Mondial. Nu Vinea, Tzara, Bogza, Gherasim Luca, Naum, Breton sunt „modelele” lui, deși aceștia fac parte din  „familia de spirite” sine qua non a domeniului de referință. Poetul nostru distinge între manifestările interbelice ale „avangardei” noastre și  „suprarealiștii” din anii 40, generația războiului cum a fost numită, până la instaurarea Republicii populare, ca Gherasim Luca și Gellu Naum, ca Trost, Virgil Teodorescu și Paul Păun, neuitații suprarealiști „pe scara axiologică a întregii poezii românești”.

„Eu cred că suprarealismul rămâne cea mai completă modalitate de exprimare poetică dintre toate cele care au existat vreodată”, crede poetul, convins că discursul poetic de asemenea factură aduce „accente și viziuni care țin de biografia poetului și de experiențele umanității intrinseci anilor două mii plus”. Prin urmare, crede cu tărie într-o „renaștere remarcabilă a acestuia”. Ca ,,reper esențial” al suprarealismului românesc în forma sa longevivă este considerat Gellu Naum, care avea rețineri față de „avangardă”, crezând „în libertate, în iubire și în poezie”, mai importante decât însăși viața (a se vedea cartea-dialog a Simonei Popescu).

„Cred fără nici un fel de rezerve în poemul suprarealist”, mărturisește poetul, convins că acesta vine „cu un suflu nou, cu o respirație poetică distinctă, ținta mea declarată fiind aceea de a realiza, în măsura în care mă țin puterile, firește, ,«poemul total»”…

Așadar, e greșit a crede că  „poemul suprarealist” practicat de Nicolae Tzone merge pe filiera dicteului automat, căci textul care se așterne cu o solemnă magie discursivă,  în arborescente volute strofice, ca de la sine, are o logică internă, o coerență a imaginarului, o seducție specială, în care nimic nu este întâmplător și de instantă circumstanțialitate poietică, de aleatorie ars (lingvistica) combinatoria.

Nicolae Tzone concepe poezia în momente de grație, după cum mărturisește în nota de subsol a poemului dedicat criticului român newyorkez M. N. Rusu. Aflat într-un mic restaurant de pe 38 Avenue „încă nu realizam că se declanșa de fapt transa în care pofta de a scrie poezie avea să mă bântuie câteva zile în șir.” Foarte fructuos sub acest aspect, sejurul american îi prilejuiește deambulări prin New York și Washinton, o excursie cu feribotul spre  Elis Island pentru a vedea vestita Statuie a Libertății „din sprâncenele Manhattanului”. Odată realizată starea poetică, magica stare de „transă”, poetul nu are decât să transcrie în versuri ample, languroase, luxuriante, nostalgice și pline de slavă gândurile, afectele, obsesiile, trăirile, convingerile, întregul hybris existențial trăit imaginativ și oniric. Poezia se scrie, așa-zicând, de la sine și ea nu poate, atunci, trăda nici spiritul artei, nici sufletul despovărat astfel prin acest exercițiu terapeutic, al devoalărilor existențiale. Altfel zis, se instituie în carne și oase o Poezie care se scrie cu sângele celui ce o gândește și pentru sufletul celui care o înțelege, ipoteticul cititor, alteritatea om – poet fuzionând sub semnul magic și indivizibil al creației:

pe masa poeziei cu oasele de poet la vedere  cu toate  dar absolut cu toate oasele/

trupului înșirate foarte frumos pe masa poeziei  a poeziei  priviți bine/

a poeziei care se naște instantaneu cu respirația care mă șine viu/

pe masa poeziei cu aceste mici grămăjoare de calciu  la vedere repet  să nu se poată/

cumva zice că am mințit  ori că am vrut să ascund ceva/

ori  doamne ferește c-aș fi vrut să trișez în poezie/

pe masa poeziei  la lumina zilei  priviți bine  cu zgârciurile ce țin strâns legate/

oasele mele de carnea mea/

pe masa poeziei  deopotrivă  și la lumina serii  cu aceste viori de os care migrează/

în poem  la vedere  cum tocmai ziceam  devenind și oasele de diamant/

ale poemului  dar și viorile de os de diamant ale poemului/

cu pântecele golit și cu mușchii goliți de ezitări și minciună

(partea a treia: hocus pocus  pocus hocus / oasele mele strălucesc / în mine ca diamantele ).

Viața e sfântă și moartea e vie oriunde pe planeta asta, observă poetul, de aici o fervoare a zicerii surrealiste care face ca experiența americană să pună aripi imponderabile gândului cutezător, într-o fraternizare cu elemente de interculturalitate care îl exprimă, dar pe care, printr-un egotism al propriei individualități creatoare, năzuiește a le transcende:

sar de pe empire state building și până să ajung jos din umeri îmi cresc aripile/ de înger care mă salvează/ zbor cu aripile de îngeri crescute din omoplați printre sutele de zgârie nori/ cu naturalețea fluturilor vara printre florile parcurilor din bucurești/ viața e sfântă oriunde pe planeta aceasta  moartea e vie oriunde pe planeta aceasta/ la new york cu poemul în mine este întocmai ca la bucurești cu poemul în mine/ poemul  adică  e suveran  poemul  adică  umilește totdeauna distanțele/ la new york cămașa care îmi acoperă trupul este în totalitate solidară cu pielea mea/ și cu oasele mele/ la new york ted berrigan a înviat din morți și își declamă impecabil poemele pe străzi/ hei  ted te salut  hei  ted  hai cu mine la bucurești  hei  ted  hai să scriem/ împreună un poem care să întreacă în frumusețe și nebunie tot ce a scris walt whitman vreodată/ da  ted  whisky-ul îl plătești tu  vinul îl plătesc eu  &poemul pe care îl scriem/ va avea  deopotrivă  cuvinte de whisky și cuvinte de vin// sar de pe empire state building și până să ajung jos pe pământ din umeri îmi cresc/ aripile de înger care mă salvează

Nu, metropola americană nu-i produce complexe de inferioritate, nu-i inhibă spiritul de cunoaștere, nici dorința de observație și instinctul de orientare, dimpotrivă, îi stimulează egotismul creator prin raportare la un București mai apropiat de natură, de iarbă și arbori. Peregrin printre coloșii de oțel și sticlă, poetul pare un citadin dezinvolt, confortat în gândul de a se integra civilizației:

la new york zgârie norii sunt mai deși decât arborii și firele de iarbă din herăstrău/ de ce pășind pe sub ei  infimă furnică umană  nu furnică mă simt  ci elefant/ nu șoarece mic și insipid mă simt  ci leu  ci panteră  ci girafă  ci piramidă gigantică & nepieritoare

(partea întâi: poemul care înviază/ tot ce nu la vremea/ morții lui a murit).

Foarte frecvente sunt imaginile violenței și cruzimii, raportabile la statutul poemului și la posibilitățile de absolvire a omului prin artă:

tatăl poemului este  neîndoielnic  acest tigru fosforescent care mănâncă numai și numai oase de poet/ mama poetului este  neîndoielnic  această tigroaică fosforescentă care înghite numai și numai oase de poet/ și dacă și tigrul fosforescent  și dacă și tigroaica fosforescentă au burțile/ doldora de oase de poet și de versuri  cum oare  să dorești să-i împuști/ cum oare să dorești să-i omori (…)/ drept urmare mă sui sus de tot în ceafa tigrului fosforescent și a tigroaicei/ fosforescente  și mă duc în munții cei înalți  și trec dincolo de norii cei mai depărtați/ drept urmare cumpăr vulturul cel viteaz și cu ciocul cel mai bine ascuțit/ și-l rog să-mi ciugulească în carne  și-l pun să-mi probeze clipă de clipă/ diamantul oaselor în piept/ acum e seară și întunericul râde și plânge  acum e dimineață și lumina plânge și râde/ acum e din nou seară și dimineață  și dimineață și seară  și din oasele pieptului/ și din oasele craniului  și din oasele omoplaților mei se aud multe zgomote/ largi  prelungi  și dure și catifelate  dovadă că am cumpărat un vultur/ de calitate  un vultur cu ciocul fără de moarte  inoxidabil (partea a treia).

În toate aceste hilare viziuni este transcrisă o stare poetică de mare freamăt imaginativ, într- o evidentă coerență și cu o oarecare cursivitate metaforică și înlănțuire logică, versurile trimițând, îndeosebi, la două obsesive idei: viața transfigurată în destin poetic și condiția fragilă a existenței în fața morții.

Cursivitatea aceasta ritmic-surrealistă este uneori punctată de dialoguri hieratice, în care identificăm aceeași atotprezentă alteritate viață-artă:

ți-ai numărat oasele  poetule muritorule  le-am numărat  versule nemuritorule/ le-ai numărat bine  poetule muritorule  bine le-am numărat  versule nemuritorule/ și câte oase și-au ieșit la număr  poetule nemuritorului/ un singur os mi-a ieșit la numărătoare  versule nemuritorule/ un singur os  un os rege  și-o armată de oase mai mici  firește  care muncesc/ pentru rege  versule nemuritorule  dar ea nu se pune/  i versul  auzindu-i răspunsul obraznic  a început să râdă în hohote/ și-a râs până ce di  obrazul lui a început să curgă sânge de vers/ sângele lui  poezie pură pe obrazul muritorului

Asta se dorește ,,poemul total” – poezie pură, scrisă „direct pe oasele tari ale frunții” și, ca într-un hocus-pocus, „mă-nfig în crucea mea definitiv și foarte adânc(…)/ hocus pocus  pocus hocus  sunt un adolescent de exact patruzeci și nouă de ani/ și trei luni  și scriu versuri cu oasele pe dinăuntrul crucii mele.” Cu aceste versuri se sfârșește partea a treia și cu ea cartea propriu-zisă oase de înger, în care obsesia lui „nicolae magnificul” în exorcizarea a ceea ce poetul numește „capodopera maxima” este redefinită de o nouă experiență existențială.

Rod al unei transe surrealiste de mari disponibilități poetice și largi ocoluri speculative, și această carte a lui Nicolae Tzone este un „discurs îndrăgostit”. A se observa că unitățile imagistic-metaforice sunt individualizate spațial, încă un semn de disciplinare a versului, ferit de verbiajul devălmaș. Concepută astfel ca un exercițiu retoric de somptuoase și luxuriante împletiri de versuri, poezia lui Nicolae Tzone se  desenează în ideograme de mare forță expresivă și imagistică, coagulând într-un discurs de autentică și profundă simțire poetică. Originală în impetuozitatea ei stilistică și în efortul de a-și căpăta o diferență specifică de netăgăduit, poietica lui Nicolae Tzone e o dovadă grăitoare privind marile disponibilități ale surrealismului, mod poetic viabil și imprevizibil în elaborarea și legitimarea marii poezii.

Zenovie CÂRLUGEA

 

Anunțuri
  1. N.brasoveanu
    30 Iunie 2012 la 19:57

    multumesc zenovie pentru comentarii, ti-am trimis catea recenta sipostuma Oamenii din lande , de george dan, ed eikon, cluj, poate ne scrii un text analitic pentru Lumina lina, nr. de Craciun. sanatate.

    Apreciază

  2. 18 Iulie 2012 la 9:40

    imi pare rau, nu am primit nimic!
    aceasta adresa este sigura: z.carlugea@yahoo.com sau a revistei. portal_maiastra@yahoo.com

    Apreciază

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: