Hans Dama – Viena


 

Hans DAMA:

 

În umbra timpului / Im Schatten der Zeit

(Verlag  Pollischansky, Wien, 2011)

Recent, în menționata editură vieneză, a apărut volumul de poezii În umbra timpului / Im Schatten der Zeit, ediție bilingvă româno-germană, aparținând poetului bănățean Hans DAMA, stabilit la Viena încă din 1974.

Născut la 30 iunie 1944, la Sânnicolaul Mare – Timiș, Hans Dama (Johann Dama) a studiat limba și literatura germană, limba și literatura română, pedagogia, geografia și economia la Universitățile din Timișoara, București și Viena. Emigrând în 1974, se stabilește la Viena, devenind în 1980 universitar la Institutul de Romanistică al Universității vieneze, predând și la Universitate. A publicat numeroase studii, eseuri de literatură și istoria artei,  proză  și poezii în reviste de specialitate din Austria, Germania, Mexic, România, USA, Spania, Ungaria. Contribuțiile sale privind literatura germană și română, istoria culturală și dialectul șvabilor dunăreni sunt recunoscute prin cercetarea minuțioasă și riguroasă, ca și prin deschiderea mai largă în spațiul a ceea ce numim  geografic Mitelleuropa.

În ceea ce privește beletristica, remarcăm poezia de acută meditație existențială, dar și proza memorialistică și de călătorie, ce recomandă un spirit viu, un observator atent la tradiție și modernitate, la mentalitatea etnică și spiritualitatea locului, la tendințele globalizării din ce în ce mai accentuate mai peste tot…

Amintim volumele de poezie: Schritte/ Pași (Viena, I-1980, II-1990), Gedankenspiele/ Jocuri de idei (Frankfurt am Main, 1990), Rollendes Schicksal / Tăvălugul destinului (Frankfurt am Main, 1993), Spätlese / Cules târziu  (Dublin-New York-Wien, 1999), Vereinsamtes Echo / Ecouri răzlețe (Cluj-Klausenburg, 2002), Launen des Schicksals / Capriciile destinului (Wien, 2006), Zeitspanne/ Răstimp (Wien, 2008). De reținut și volumul de proză Unterwegs/ Pe drumuri (Cluj-Klausenburg, 2003).

În privința poeziei, Hans Dama s-a afirmat relativ devreme în revistele literare din

țară, astfel că în 1963 obține Premiul pentru poezie al revistei „Viața studențească”.

Mai târziu, în 1997, i se decernează Premiul Fundației Lenau, pentru studiile aplicate la relația Eminescu-Lenau: Eminescu und Lenau. Historische Beziehungen zwischen Österreich und Rumänien, Philosophische Grundzüge bei Lenau und Eminescu. În privința lui Eminescu, Hans Dama a cercetat în arhivele vieneze „activitatea studentului Eminescu la Viena” în perioada 1869-1872: Eminescus Studienjahre in Wien  (UNIREA,Wien, 2/1989,S.10-11), Eminescu als Student in Wien  (LENAU-FORUM,18.Jg.1992, Folge 1-4, S.147-159,Wien)…

*

L-am cunoscut pe poetul și universitarul vienez Hans DAMA în 2003, cu prilejul celei de-a XXIII-a ediții a Festivalului Internațional „Lucian Blaga” de la Sebeș-Alba, unde i s-a decernat Premiul pentru traducere (a se vedea și: Meridian Blaga, III), lansând totodată și o carte de poezii.

Cordial cu deferență și prietenos cu măsură, Hans Dama era, alături de criticul clujean Mircea Popa, traducătorul „Ecourilor răzlețe”, un scriitor așa-zis recuperat, căci el aducea în literatura noastră, după treizeci de ani, imaginea emigrației germane din Banat și Transilvania, care în ultimii ani ai regimului de tristă amintire devenise de neoprit. Scriitorul s-a realizat și profesional, și literar, iar literatura sa poate fi evocată și în strânsă relație cu realitățile social-istorice ale Banatului, prezența sa în acest spațiu cultural regăsindu-se la loc de cinste mai ales în ultimul deceniu.

În umbra timpului/ Im Schatten der Zeit este oselecție din creația sa poetică structurată în șase cicluri: Jocuri de idei/ Gedankenspiele, Tăvălugul destinului/ Rollendes Schicksal, Textele din Gossau/ Gossau-Texte, În căutarea șoaptelor solare/  Suche nach Sonnengeflüster, Simptomele timpului/ Zeit-Symptome, Natură și interior/ Natur und Innenwelt.

Traducerea în română aparține dlui Simion Dănilă, renumitul traducător al Integralei Friedrich Nietzsche (vol. I-VII, Ed. Hestia, Timișoara,1998-2010), cel care a făcut să ne parvină excelentul volum de poezii al autorului vienez.

Cuvântul înainte/ Vorwort aparține criticului Cornel Ungureanu, un apropiat al autorului, care vorbește în comentariul său de „sensibilitatea Heimatliteratur, definită în timp de marginile imperiului”, găsind poezia acestuia „dramatică și sarcastică, energic contestatară și blând evocativă, guvernată de nostalgie”, puțini poeți fiind atât de legați de Banat, „atât de bine definiți prin acest spirit al locului ca Hans Dama” (Banatul montan/Banater Mai, O dimineață la Vinga/ Morgen bei Vinga, Timișoara/ Temeswar…).

Textele antologate aici cuprind intervalul 1988-2011, între inedite fiind inclusă și poezia Tablou de primăvară/ Frühlingsbild, din 1957, un pastel liric scris la o vârstă fragedă, cu mult înainte de momentul evocat în Weggang/ Exodul, în care apare acuza asupra „tiranului”,  imaginea „țării înstrăinate” și a „ruinelor din suflet”: „Țara-străinată/ a unor dezrădăcinați,/ a unei foste înfloriri/ mai e de noi legată/ prin ruinele din suflet/ dăinuind de-a pururi:/ palidele amintiri.”. De fapt, tema aceasta de dezrădăcinării/emigrării va fi întâlnită și în alte piese din creația lirică a lui Hans Dama, pline de un fior nostalgic dar implicând și un accent critic, acuzator.

Încercând să definească specificul poeziei lui Hans Dama, criticul Dan Florița-Seracin face o referire la spațiul cultural al Mitelleuropei, căreia îi aparține prin excelență și mica Austrie (Poezia lui Hans Dama, în „Banat”, Lugoj, anul VIII, nr. 4/2011, p. 11). După mișcările glorioase ale începutului de secol XX, când în acest spațiu înfloreau expresionismul, curentele de avangardă, îndeosebi dadaismul și suprarealismul, datorită incriminatului Anschluss și distrugerilor aduse de socialism-naționalismul german și de al doilea război mondial, se înregistrează o stagnare a spiritului cultural saxon. Abia după război se încearcă o resurecție a spiritualității culturale germane, astfel că în 1954 se înființează la Viena gruparea Die Wiener Gruppe, de către Hans Carl Artmann, promovând un fel de neomodernism. Astfel au luat naștere noi orientări estetice, precum Expresionismul târziu (Spätexpresionismus) și Neoavangardismul (Neoavangardismus), amintind de recuzita artistică și ideologia mai vechilor curente culturale, dar care au exercitat influențe hotărâtoare în dezvoltarea literaturii și artei de expresie germană până azi, precum putem vedea la Peter Handke, Franz Josef Czernin, Thomas Kling și alții.

Poezia lui Hans Dama nu a rămas refractară acestor tendințe estetice, îndeosebi unui neoexpresionism, pliat pe sensibilitatea sa ultragiată de emigrant, grație căruia poetul percepe realitatea naturală, umană și socială în imagini tensionate, neliniștite, febrile, paroxistice chiar, nelipsind indignarea, accentul critic, ironia. Deși, în aparență, poetul dă impresia de spirit bănățean șvăbesc așezat, versurile sale pun în vibrație imagini de înaltă expresivitate ale unui eu însetat de absolut, de esențialitate și ideație, precum în poemul Strigăt la stele/ Ruf zu den Sternen: „Călăresc/ pe steaua-ndepărtată a dorului meu,/ pe orbitele infinitului/ și mă cufund în negură./ Soarele, de-acum, e prea departe de mine,/ iar capătul acesta, de neatins./ Încă înainte de-nceputul/ jocului în manieră deschisă,/ nouă ne este dor de el,/ fiindcă, pentru moment, n-a-ncăput./ Aștept, aștept, aștept…/ Și rămân singur.” (poezie datată 24.8.1989). Tema singurătății, trăită la modul unei asumări intime, într-o societate opresivă, este foarte bine reliefată, precum în poemul În deceniul al zecelea/ Im zehnten Jahrzehnt: „Precaut,/ tu mângâi/ singurătatea./ Să n-o rănești/ sau chiar s-o trezești;/ doar s-o mângâi./ și dacă ochiul ei obosit/ respiră cândva/ și vădește viață,/ ești pus în încurcătură./ ea n-are voie să trăiască./ u vrei să fii/ singur cu ea…// Voi sunteți strâns legați/ și vreți să vă căsătoriți;/ tu și mireasa ta,/ singurătatea.”(datat 25.5.1988). Sau cursivul poem Bariera/ der Schlagbaum: „Eu locuiesc/ la granița/ spre singurătate./ Bariera se ridică/ întâmplător…/ Privesc atunci/ în neantul/ ce mă/ însoțește/ o bucată de drum./ La despărțire/ bara se-clină/ din nou/ și rămân numai eu/ așteptând/ singurătatea.”

Percepția poetului ar putea părea hilară, diformă, schizoidă, dacă nu am avea în vedere neoexpresionismul ce animă această imaginație, izvorâtă dintr-un disconfort nu atât existențial cât psiho-mental, adânc engramat pe o sensibilitate retractil-contemplativă. Definitorie pentru acest tip de percepție lirică este poema Biciuite de vânt/ Windgepeitscht: „și scuturate de ploi/ se sperie cetini.// Tentaculele vântului palpează/în transă țopăind/ visele sumbre.//Așteptări schimbate-n spirit/ se-agață de arbori goi./ Biciuite de vânt, scuturate de ploi/ se sperie cetini;/ brusc, oarecum nemijlocit,/ de viori dezacordate răsună/ melodiile viitorului surâzând;/ prin ceas de seară târziu, picuri, infimii,/ temerar din aurul viitorului se scurg/ fecundând sărăcăciosul amurg/ cu scânteia speranței:/ viață-n ciuda-ntunecimii…” (datat Eisenberg, 22.7.2010).

Emigrației dureroase îi corespunde o altă temă, la fel de deconcertantă: regăsirea Banatului drag într-o ipostază deșertică, degradantă, asemănătoare cu un peisaj în destrămare și părăsire. În acest punct, spiritul civic al poetului nu poate trece cu vederea imaginile noilor „realități” din patria natală: „De-a lungul satelor mutilate/ lacom se reped pâraie/ prin imensul belșug al deșeurilor -/ sărbătorești delicatese fatale/ pentru costelivele vite păscând.// Giganți industriali dezvrăjiți/ suportă batjocura clădirilor-fosile ce dorm/ ca frumoasa din pădurea adormită a Kakaniei.// Speranță văduvită/ pe vecie...” (Banatul montan/ Banater Bergland, text datat „Banat, mai 2007”). În Ticăloșie/ Niedertracht, poetul vorbește de „îndobitocirea omenirii/ prin economie, politică,/ prin gazetărie iezuitică,/ prin flecăreli, demagogie,/ publicitate…”, reinterpretând în același spirit acuzator maxima suetoniană cu privire la banii care nu au miros: „Pecunia non olet,/ ba olet…/ cu ură câte o tiradă, chiar pecuniară escapadă,/ ca magica baghetă eficace -/ penibilă politica se face…” (Pecunia non olet). În poemul Ei/ Sie sunt vizați politrucii democrațiilor populare, pentru care tăcerea maselor era… de aur („În democrațiile populare:/ Trebuia să taci,/ iar ei făceau/ ce voiau…”), ceea ce de fapt este asemănător cu ceea ce se întâmplă în cadrul libertății postdecembriste, când flecăreala și ipocrizia sunt la fel de incriminante: „ În democrațiile aparente:/ Ai voie să vorbești,/ iar ei debitează/ totuși/ ce vor;/ structuri diferite,/ dar setea de putere -/ aici, ca și acolo – a rămas”.(text datat 27.7.2003). „Jocul de-a democrația” al demagogilor „care stau la pândă” este vizat în poemul „Ne iau și pantalonii de pe noi/ Sie ziehen uns die Hosen aus”. Pe străzile foamei lumea este „perversă și nemiloasă” (Acuzare/ Anklage). Totul pare o prostituare a spiritului public, ca în „Prostituție/ Prostitution”: „Ne cer să ne prostituăm la vot/ ne obligă apoi să ne prostituăm la impozite,/ ne fericesc cu prostituarea la taxe/ și ne cântă aria democrației/ prin autostabilirea propriilor salarii,/ prin îmbibarea-n grăsime a propriilor diurne,/ prin nerușinata proliferare a propriilor favoruri,/ practică imbecilizarea poporului și/ trâmbițează democrația…/ mulțimea să-i pupe undeva…/ un fel de-a-njura democratic.”

Nici Uniunea Europeană nu este scutită de acuze și ironii, ca în UE/ Die EU: „Mare forță, UE-a noastră/ e-o economie proastă;/ ambalată rafinat,/ se prezintă minunat;/ oamenii din parlament,/ criticați, dau faliment,/ posturi bune pierd, bănoase,/ multe și cu sporuri grase;/ iar politice fosile/ stau pe aur în azile;/ chiar prin tată, prin partid,/ puștilor uși se deschid./ Cui îi pasă acolo sus?/ Cei de-acolo-s mai presus/ de pedeștrii extorcați…/ De n-ajunge pâinea coaptă,/ cozonacul ne așteaptă.” (datat Eisenberg, 20.7.2010).

Același spirit acuzator, ironic și sarcastic în Ministrul/ Der Minister, Dispariția lui Homo sapiens/ Homo sapiens’ Abgang, Despot și un încrezut/ Selbstherrlich im Übermut, Profanare/ Schändung ș.a.

Dincolo de registrul intimist, în care solitudinea, melancolia, nostalgia, amintirile celor dragi, trecerea inexorabilă a timpului, natura adusă la dimensiunea gestual-cuprinzătoare și expansivă a eului liric, dorința de evaziune și exotic, regăsirea în amintire și resemnarea – constituie teme și stări de spirit, dincolo de toate aceste „mărturisiri” lirice, găsim în poezia lui Hans Dama și o dimensiune civică, o atitudine socială, un sentiment de acuză și incriminare. Acest Ianus bifrons al liricii bănățene de expresie germană este pe deplin exprimat, locul său în cadrul literaturii noastre fiind unul ușor identificabil.

Cât privește pe traducător, Simon Dănilă este un experimentat germanist, care s-a străduit să păstreze și versurile cantabile, într-o prozodie foarte aproape de original, care ar friza fadoarea unei oralități dacă nu ar trimite la pattern-ul hansdamian.

Sub un titlu ce sugerează o anumită atitudine de prezervare a unei solitare detașări față de „bombardamentul critico-mediatic” și de presiunile mediului literar, În umbra timpului este o culegere de reală reprezentare scriitoricească. Hans Dama este, în rândul scriitorilor bănățeni de limbă germană, un poet veritabil, aducând în spațiul literaturii române o gravă poezie de meditație, dar și imaginea unui topos etno-spiritual într-un anume moment istoric.

 

Zenovie CÂRLUGEA

3 iulie 2011

 

 

 

  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: