Valer Popa


VALER POPA:

„FRUMOASELE SABINE”

Un roman (și) despre Târgu-Jiul din perioada 1938-1944

(Casa Cărții de Știință – Colecția Scriitorii Transilvaniei, Cluj-Napoca, 2012)

I

Valer Popa – ucenic și fervent admirator al marelui Blaga

Distinsul universitar clujean Valer Popa, ucenic și fervent admirator  al marelui Blaga în vremea studiilor sale clujene, s-a afirmat pe tărâmul specialității (psihologie-pedagogie), deși încă din vremea tinereții scria poezii și eseuri apreciate în cercuri prietenești restrânse.

Modest mai mult decât ar fi trebuit și trecând prin viață cu o reflexivitate specifică omului din Apuseni, dl Valer Popa a rămas fidel acelui românism manifest în această parte de țară, dar și unui echilibru intelectual, ce au conturat, iată, una din personalitățile de prim-plan ale istoriei culturale clujene din ultima jumătate de veac.

În urmă cu doi ani, în interviul ce mi l-a acordat, profesorul și cărturarul Valer Popa a evocat în amănunt anii studiilor sale universitare, îndeosebi atracția ineluctabilă (proprie și altor tineri studioși) față de personalitatea cultural-artistică a celui ce preda la catedra de filosofia culturii și care, după reforma învățământului din 1948, nu se va mai regăsi printre cadrele didactice de la Universitatea clujeană. Este vorba de poetul și filosoful Lucian Blaga, ales ca model de ucenicul ce-i frecventase cursurile cu asiduitate și de la care a avut ce învăța atât pentru meseria ce și-a ales-o cât și pentru pasiunea sa în domeniul literaturii și filosofiei. În interviul amintit (parte integrantă a lucrării noastre Lucian Blaga – interviuri & reportaje, 2010), dl Valer Popa a adus date interesante, multe chiar inedite, privind raporturile dintre magistru și alumni, evocând și unele episoade legate de propria-i biografie, din care portretul marelui Blaga este iluminat din varii unghiuri. E destul, poate, să amintim participarea filosofului, în semn de afecțiune deosebită, la căsătoria civilă a dlui Valer Popa, fiu de moți din Apuseni care a cunoscut în amănunt viața estudiantină clujeană, datorită implicării sale în toate momentele importante, inclusiv după abolirea Diktatului de la Viena, în 1944, vreme încă de doi ani, până la restabilirea definitivă a administrației românești în Ardealul de Nord (care continua nepermis de mult să rămână atât sub comandament sovietic cât și sub autoritatea hortiștilor deveniți, peste noapte, comuniști fervenți!). Amplele greve studențești, mișcări de masă și proteste au dus la restabilirea drepturilor românești asupra acestor teritorii înstrăinate, abia în 1946.

Este anul când, toamna, se va întoarce în vechiul oraș transilvan și profesorul Blaga, din refugiul său sibian odată cu mutarea universității în orașul de pe Cibin, după cei patru ani apocaliptici ai raptului teritorial.

Ardealul după Diktatul de la Viena

Toate aceste aspecte și împrejurări concrete sunt foarte bine reliefate în ultimele capitole ale romanului, odată cu transferarea la Cluj a elevului normalist de la Timișoara. Atmosfera de suspiciune și teroare în care istoria începuse „să lucreze cu dube” (după cum scrie Blaga în romanul său), abuzurile organelor de represiune ale Guvernului Groza, diabolicele stratageme ale Securității clujene cărora le va cădea pradă, printre mulți alții, și tânărul student Sântion, precum și lichidarea rezistenței românești, mai ales a „bandelor” de partizani care, având vie amintirea lui Avram Iancu, se refugiaseră în creierii Munților Apuseni – toate acestea constituie o substanță nu numai autentică, dar și trăită de fiul de moți, foarte rezervat în a adera la platforma formațiunilor politice. Sub numele de Sântion Ion, studentul înscris la Drept și Filozofie are posibilitatea să vadă în mod concret cum își recruta noua putere oamenii, care erau criteriile ideologice de selecție și cum arăta concret acest „om nou”, îndoctrinat în spirit „internaționalist” și făcând abstracție de tradiția, cultura și istoria Ardealului.

Confreria sovieticilor cu evreii și hortiștii comuniști români a amânat redobândirea drepturilor românești asupra Ardealului de Nord, prin complicitate la instaurarea abuzurilor și crimelor politice. Epurările corpului didactic universitar, arestările și anchetele instrumentate de poliția politică, rechiziționările, abuzarea țărănimii prin instituirea „cotelor” la produsele agricole, disciplinarea, prin înfometare, a unei populații, îndeosebi a tineretului studențesc, supravegherea draconică a celor ce dădeau semnale de nesupunere, delațiunile și torturile la care erau supuși cei ce refuzau „blidul de linte” al regimului în schimbul aderării la minciuna și mistificările devenite politică de stat – toate acestea fac din romanul „Frumoasele sabine” și un roman politic al perioadei imediat următoare după „întoarcerea armelor” împotriva Germaniei hitleriste, până prin deceniul al șaselea.

Sunt anii de teroare ai „comunizării” României, în expectativa unui Occident impasibil la soarta a milioane de oameni rămase dincolo de „cortina de fier”, dintre care mulți așteptau în zadar… venirea americanilor! Intrată în zona de influență a Uniunii Sovietice, după „perierea” țării de armata eliberatoare, România avea să rămână, vreme de o jumătate de secol, înrobită „datoriilor de război” și unei ideologii totalitate, ce-au sărăcit țara de bunuri materiale și valori umane, în interesul unei dominații străine prin complicitate la abuzul cel mai incriminabil și crima organizată.

Violentarea întregii societăți românești și schimbarea din temelii a rosturilor ei firești, dimpreună cu lichidarea „elitelor” și deturnarea spiritului național spre „internaționalismul” socialist au dus la crearea unor noi structuri și interese sociale, ce au acționat împotriva intereselor generale ale poporului român printr-un aparat ideologic pustiitor în substanță și, mai ales, prin teroarea și crima organizată de poliția politică, adevăratul stâlp de sprijin și vector de acțiune al noului regim stalinist.

Fiind înscris la Școala Normală din Târgu-Jiu în toamna lui 1938, protagonistul romanului Ion Sântion (alias Valer Popa) își consolidase un alt sistem de valori intelectuale și morale, dar în timpul celor opt ani de școală normală la Tg.-Jiu, Timișoara și Cluj tânărul normalist va simți pe propria-i piele toate aceste mistificări ideologice, abuzuri și agresiuni fizice, călindu-se, de fapt, în această luptă de apărare (a propriei sale identități) atât cu cei ce reprezentau vechiul regim, cât mai ales cu „omul nou” al odiosului sistem, în care însă reușiseră a se afirma, relativ repede, mulți din colegii săi.

 

II

 

Romanul unui destin

Frumoasele sabine” este romanul unui destin, având caracteristica unui Bildungsroman. Sub identitatea protagonistului Sântion Ion, autorul transfigurează o experiență de viață din anii formării sale intelectuale și profesionale. Întrepătrunzându-se cu anii de cumpănă dintre două lumi (cea de dinainte de al doilea război și cea din primul deceniu de după marea conflagrație mondială), această perioadă din anii școlarizării normale și universitare este una de mari prefaceri și transformări, de răsturnări morale și sociale, când un regim democratic este înlocuit cu unul totalitar.

 

O imagine a Școlii Normale din Tg.-Jiu (1938-1944)

Absolventul de generală din Țara Moților pe nume Ion Sântion, din comuna Șchiopi, plasa Iara, județul Turda, beneficiind de o bursă de studii acordată de Arethia Tătărescu, soția prim-ministrului liberal Gheorghe Tătărescu și președinta Ligii Femeilor  Române din Gorj, este adus de învățătorul său Andrei Bologa la Școala Normală din  Târgu-Jiu, în ideea de a deveni învățător și a se reîntoarce în satele răspândite prin Apuseni, ce aveau atâta nevoie de școală. Absolventul a patru clase primare, venit cu sete de a învăța meseria de dascăl „în inima Olteniei”, va cunoaște aici, la Târgu-Jiu, încă de la sosirea pe peronul gării, dezbinarea politică a societății românești, apoi pedagogia aspră a corpului didactic, în special a pedagogilor bătăuși și umilințele la care îi supuneau colegii mai mari, unelte ale acelora. Are ca diriginte pe profesorul de istorie Ion Manolescu, care manifestă înțelegere față de pribeagul școlar ardelean, căruia i se atribuise, prin bursă de stat, un loc la renumita școală gorjeană unde predau profesori ce făceau fala învățământului de altădată pe aceste meleaguri: Dumitru Isac (matematica), Ion Popescu (religie), Dumitrescu-Basu (lb. română), Victor Daimaca (matematica), D. Dănău (latină și pedagogie, preotul Tacu (suplinitor de latină și religie), Ovidiu Tănase (muzică), I.Vâlcu (de lucru manual), Bantu (de desen și caligrafie), dr. N. Hasnaș, fost senator  (medicul școlii), directorul Mihăilescu (biologie) ș.a.

 

Martor la inaugurarea Ansamblului brâncușian

A doua zi de la cazarea sa la internatul din incinta școlii, Sântion și învățătorul-însoțitor vor participa, cu întreaga unitate școlară, la festivitățile prilejuite de inaugurarea Ansamblului sculptural brâncușian, ridicat în anii 1937-1938, în cinstea eroilor gorjeni ce și-au dat viața în primul război mondial. Monumentul, compus din Masa tăcerii, Poarta sărutului și Coloana Infinitului, „taie orașul în două” înaintând pe Calea Eroilor, integrată fiind în acest complex arhitectural și Biserica Sf. Apostoli Petru și Pavel din apropierea Coloanei. Profesorul Manolescu explică învățătorului ardelean „simbolistica acestui parcurs”, deși „citirea” acestei Trilogii sculpturale în piatră și metal se face începând de la Masa tăcerii și nu de la Coloana infinitului, piesa cu care începe ceremonia de sfințire și luare în primire a operelor de către oficialitățile orașului. Cu acest prilej, micul școlar o cunoaște pe „binefăcătoarea” lui, zărită în primele rânduri, „o femeie frumoasă, cu pălăriuță cu negru” (în paranteză fie zis, așa după cum vedem și din fotografiile făcute în ziua ploioasă a inaugurării din 27 octombrie 1938, marea Doamnă a Gorjului Arethia Tătărescu era îmbrăcată în costum țărănesc, purtând pe cap maramă țărănească)…

În curând, micul școlar își va cunoaște colegii și mai ales dascălii „fiecare mai serios și mai încruntat decât celălalt, anunțând că materia sa e cea mai importantă”. Disciplina cazonă, bătaia pedagogilor (cu nuiaua, vergeaua de fier sau cu bățul de bambus), metodele rigide ale profesorilor, invidia unor colegi care-i tot reproșează bursierului că „mănâncă pe degeaba” și „stă pe gratis în școală” în timp ce ei își plătesc școlarizarea, dezavuarea micului ardelean de religie greco-catolic ca „eretic”, toate la un loc îl determină pe școlarul Sântion să îndrăgească mai mult ferma Școlii Normale din cartierul Vădeni, unde agronomul Olaru manifestă multă răbdare și înțelegere pentru cei aduși aici să muncească nu numai în timpul școlarizării dar și în vacanțele școlare.

 

Caracterul complex al romanului (social, politic și de moravuri)

Autorul evocă un tablou mai larg al societății târgujiene, cu stratificarea lui socială și ecourile politice din plan național (asasinarea de către legionari, în 1933, a prim-ministrului Gh. Duca, dar și a ministrului de interne Armand Călinescu, la 28 septembrie 1938, apoi în toamna lui 1940 a marelui istoric Nicolae Iorga). Ecourile mișcării legionare în rândul tineretului școlar și deplasarea organizată a acestora la Prefectură sunt urmărite în capitolul „Asalt la Prefectură”, unde toată aventura tinerească a unor capete înfierbântate, între care Sântion nu se găsea, eșuează în comic și derizoriu.

De asemenea, în paralel cu anii școlarizării lui Sântion, sunt urmărite evenimentele în plan național: pregătirea și intrarea României în război, în ideea fascistă a „noii Europe” și a „marelui imperiu arian, în care se vor topi toate națiunile”, dar și instaurarea, după război, a regimului comunist, prin falsificarea alegerilor din 1946, scoaterea în afara legii a partidelor istorice și întreaga sarabandă a arestărilor, dimpreună cu lichidarea elitei intelectuale, fraternizarea sovieticilor cu evreii comuniști români și cu horthiștii ce proclamau că numai ei puteau să administreze corect Ardealul, lupta de rezistență a „partizanilor” în Munții Banatului și Apuseni, acțiunile de racolare ale noului regim, prin șantaj, dar și escaladările criminale ale Securității…

Un capitol luminos din timpul celor șase ani de școlarizare petrecuți la Târgu-Jiu (1938-1944) este cel intitulat „Poarta sărutului”, în care este evocată simpatia ce-o poartă adolescentul normalist domnișoarei Aura Daimaca, fiica ilustrului matematician Victor Daimaca, astronom amator care în toamna și iarna lui 1943 descoperise cometele ce-i poartă numele în atlasele cosmologice internaționale (din 1955 va lucra la Observatorul Astronomic din București). Una din cele mai luminoase „Sabine” din tinerețea sa, Aura Daimaca se configurează înzestrată nu numai cu frumusețe fizică, ci cu mult suflet și fascinantă sensibilitate, stârnind tânărului normalist o admirație aparte. A se vedea scena din casa ilustrului matematician, când tânăra își spală pletele de aur, cerând tânărului să-i toarne apă, ceea ce trezește în acesta acorduri lirice irepresibile:

„Soare, poți tu să ghicești

În al buclelor tezaur,

Care-i firul ei de păr,

Care-i raza ta de aur?”

Să precizăm că încă din vremea studiilor normaliste, Valer Popa scria versuri și eseuri cu încredere într-un destin scriitoricesc (la Cluj, va deveni admiratorul și chiar ucenicul lui Lucian Blaga), unele din acestea fiind publicate în presa vremii.

Că s-a dedicat, mai întâi, unui apostolat universitar și, mai apoi, mai vechii sale chemări scriitoricești – acest fapt ține mai mult de circumstanțe biografice și nu neapărat de voința autorului…

III

Formula „dorică” a Frumoaselor sabine

Deși își transpune propria-i biografie de tinerețe, romanul dlui Valer Popa este unul de formulă „dorică”. Autorul împrumută protagonistului Ion Sântion mentalitatea, dar și felul propriu de a privi și înțelege lumea. Ordonarea acțiunii pe capitole, într-o cronologie biografică, proiectată pe tablouri sociale mai largi, asigură romanului coerență, unitate și, desigur, un anume antren epic. Scrierea este, de bună seamă, și un roman istoric, în același timp și un roman social și de moravuri, mai puțin, aș zice, un roman erotic, în ciuda titlului ce trimite la himera ce bântuie obsedant sufletul  adolescentului. Pe „frumoasele sabine”, Sântion le admirase mai întâi în tabloul pictorului francez Luis David – „Răpirea sabinelor” (ilustrația copertei). Dincolo de semnificația și gestul istoric al femeilor sabine care, răpite de romani, vor obține împăcarea dintre sabini și romani, micul elev din Apuseni va vedea în vrednicele chipuri atât frumusețe, cât și curaj, demnitate, iubire, înțelepciune. Legenda „sabinelor”, care, devenite soții iubitoare și mame onorabile, refuză să-și abandoneze căminele și reușesc să obțină pacificarea neamurilor rivale, constituise pentru școlarul Sântion nu numai o lecție de istorie, ci și o pildă de viață. Un asemenea tip de feminitate dezvoltase în sufletul acestuia dorința sacră de a-și găsi și el „sabina” sa! La școala din Tg.-Jiu, însă, popularizarea acestui tablou printre colegi constituie o încălcare gravă de regulament, ceea ce îi atrage din partea pedagogului o vajnică bătaie cu bățul de bambus, o corecție sângeroasă în care își pierde conștiința. Faptul impune intervenția sanitarului Cărăbiș și internarea școlarului ardelean bursier în spital. Barbaria metodelor pedagogice va fi egalată numai de diabolicele înscenări ale Securității clujene, pe care tânărul Sântion le va cunoaște în câteva rânduri. Refuzul de „a colabora” în atâtea momente și împrejurări  se va repeta și în următorii doi ani ai școlarizării de la Timișoara (1944-1946), unde va fi transferat contra voinței sale, dar mai ales la Cluj, unde studentul Sântion va cunoaște similare bătăi în beciurile poliției politice.

De la Tg.-Jiu la Timișoara și Cluj

Nici în timpul studiilor de la Timișoara viața normalistului Sântion  nu a fost ușoară, totuși, spre deosebire de anii petrecuți la Târgu-Jiu, orașul de pe Bega îi oferă un alt mediu intelectual și cultural. Procesul de maturizare înregistrase progrese însemnate, iar ca trăsătură dominantă trebuie subliniată conduita lucidă, rațională a normalistului, care, deși are posibilitatea de a se așeza confortabil printr-o eventuală căsătorie, nu renunță la visul său de a ajunge student la Universitate.

 

În așteptarea Sabinei multvisate

În noua sa calitate de student la Drept și Filozofie, o reîntâlnește pe Ligia, fata preotului din satul natal, dar se va împrieteni și cu alte fete, însă nici una nu reușește să-i trezească în suflet convingerea că a întâlnit-o cu adevărat pe „Sabina” menită lui. Mai interesant este episodul cu tânăra profesoară de franceză Râpeanu, de la care lua meditații în limba lui Voltaire și care îl invită într-o seară la cină pe tânărul student, acasă la ea, pentru a-i istorisi „povestea” vieții sale. Soția unui profesor universitar de Drept care lucra acum în minister, aceasta își sacrificase tinerețea alături de carieristul soț, care se folosise de ea în atingerea înaltelor titluri și funcții academice. Distinsa femeie, cu doctorat la Sorbona și binecunoscută în elita clujeană, va sfârși tragic, încercând să ia legătura cu fostul ei iubit, un aviator ce intrase în mișcarea de rezistență din Apuseni.

Tot o „ceată” de Sabine venea la cursurile și seminariile profesorului Lucian Blaga, îndeosebi studentele de la Litere și Filozofie. „Poate va fi și o Sabină printre atâtea” speră Sântion, însă, oricâte ar fi cunoscut, niciuna nu l-ar fi impresionat mai mult decât Sabina Filipoi, din Caraș, de pe Valea Nerei, a cărei familie fusese deportată în Bărăgan. Și Didi de la Filozofie, și Sabina de la Drept sunt „fete mai deștepte și mai curajoase decât mine”, își zice timidul Sântion, nereușind să rețină într-o relație mai de durată pe vreuna din „Sabinele” ce trec prin viața lui ca niște himere, nerăsplătindu-i seriozitatea și sufletul ales.

Vor avea Frumoasele sabine o continuare?

Finalul cam brusc al romanului (anchetarea barbară a tânărului absolvent de universitate și punerea în pagină a acestei nelegiuiri într-o viziune foarte modernă a ,,judecății de apoi”) ne îndreptățește a crede că autorul ar putea avea în vedere o continuare. Interesantă ar fi și biografia ulterioară, mai ales că ea s-ar întrepătrunde cu oameni și realități din anii „așezării” postbelice a societății românești, nu mai puțin dramatici și plini de neprevăzut, îndeosebi pentru viața culturală clujeană.

Capitolele dedicate Clujului de altădată sunt, evident, cele mai numeroase, de aici o privire de amănunt a vieții sociale, politice și culturale. Autorul aduce în pagină nume reale, de la scriitorii vremii (A.E. Baconsky, Aurel Rău, Victor Felea) la universitari de felul lui Daicoviciu ori lideri ai studenților precum medicinistul Valeriu Anania. La fel, defilează în paginile romanului politicieni dedicați ,,cauzei” și colaboraționiști, securiști și delatori de tot soiul, colegi de facultate ajunși anchetatori cu grade, impostori, ariviști, în general o lume care, neputând să se sustragă răului, duce o existență ancilară, trecând cu arme și bagaje în tabăra ,,noilor prefaceri”.

Dl Valer Popa, aflat acum la peste optzeci de ani de viață, este desigur o arhivă de date și întâmplări, dar și o conștiință de o etică rectitudinală, ireproșabilă, rămânând în conștiința multor generații de studenți ca un model profesoral integru, iradiind multă generozitate, echilibru, armonie și revigorantul spirit prietenesc.

Lansarea cu succes a romanului la Târgu-Jiu

Prezent la ediția din acest an a Festivalului Internațional „Tudor Arghezi”, la Târgu-Jiu și Târgu-Cărbunești, autorul FRUMOASELOR SABINE, pe lângă faptul că și-a lansat cu succes acest roman în care surprinde destul de viu și integral viața orașului nostru din perioada 1938-1944, cu oamenii, evenimentele și specificul lui, a avut și plăcuta surpriză de a revedea Ansamblul sculptural brâncușian într-o nouă lumină și întreaga urbe de pe Jiul de Sus ca un municipiu cu adevărat unic și aureolat de o fascinație aparte.

Zenovie CÂRLUGEA

  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: