Ochiul înrourat (1999)


OCHIUL ÎNROURAT

„OCHIUL ÎNROURAT”

(Editura TIPOMOLDOVA, 2013, 664 p.)

Poezia lui Z.C. este o meditație profundă asupra lumii și existenței, între care, de o

realizare artistică aparte, sunt de menționat artele poetice. De la vol. de debut, Fericirile, în

care meditația trimite la spiritul liturgic, ba chiar mai în profunzime, la „Zalmoxiile” dacice,

până la vol. Ochiul înrourat (2000), această poezie cunoaște mai multe etape, nu atât

sub raportul fondului de idei, care circulă firesc de la un volum la altul, cât al configurării

artistice. Grație unui acut simț filologic și unui real talent de a „ipostazia” liric trăiri și idei,

poetul trece, după experiența „fericirilor” păgâno-filocalice (interesant fiorul de transcendență

care le leagă), într-o nouă ipostază a meditației, aceea a „Deseninărilor de cleștar

traducând sentimentul dolorific al lucidității extreme,în muzicalizări experimentând fie versul

sapho-adonic, fie iambul ori metrica populară, totul codificând o reflexivitate acută și

ideea de impas existențial (Gheață la mal). Al patrulea volum, Foișor în Heliopolis (1997),

marchează o nouă etapă, poezia rezultând din prelucrarea unui fond lexical ce amintește de

vechile hrisoave, cronici și scrieri religioase. Prezente și aici, artele poetice dau măsura acestui

lirism, plin de noutate și substanță precum în ciclurile: Herbul valah, Lumină lină, Călimara

de jasp. De reținut că în toată această trecere a poeziei din registrul arhaic religios la

ipostaza neoanacreontică, poetul („deseninatul domn al ideii, principe serenissim al poeziei”)

transfigurează artistic nu numai o experiență de viață, dar și o lume a ideilor, a culturii,

a spiritului. Ochiul înrourat (1999), renunțând la accentele clasiciste ori la savoarea prelucrărilor

lexical-sintagmatice, aduce în pagină o meditație gravă și de larg orizont ideatic,

specifică, de altfel, poeziei lui Z.C., precum în ciclurile ,,Armaghedon” și „Rugul de celestină”.

Istoricul și criticul literar Z.C. s-a dedicat unor scriitori de prim-plan, precum Macedonski,

Eminescu, L. Blaga, T. Arghezi, dar și vieții și operei lui C. Brâncuși. Dacă pe Al.

Macedonski îl analizează sub semnul barocului și rococoului, văzând în baroc un mixtum

compositum al tuturor tendințelor literare prezente în operă, inclusiv încărcătura excesiv-

decorativă (meraviglia) a acesteia, eseurile despre Eminescu subliniază coordonatele

esențiale ale operei (epopeea dacică, românismul etc.), acele „mitograme ale daco-românității”,

în stare să explice o operă și un destin de excepție. Criticul refuză, cu accent polemic,

ideea tot mai insistentă privind „asasinatul” maiorescian, dar și pe aceea, la fel de excesivă,

a „canonizării” poetului național! Un capitol întreg este dedicat „Prezenței lui Eminescu în

ținuturile Gorjului”, în special sejurului din vara lui 1878 petrecut la conacul junimistului

Nicolae Mandrea, din Florești – Țânțăreni. În privința lui Blaga, criticul a perseverat de la

394

Zenovie Cârlugea

o licență (cu Eugen Simion, 1975) la un doctorat (cu Mircea Tomuș, 2004), augmentându-și

cercetarea cu alte cinci cărți despre viața și opera marelui Blaga. Studii, articole, comunicări,

interviuri cu cei ce l-au cunoscut (de la Ovidiu Drimba, Gheorghe Pavelescu, Dimitrie

Vatamaniuc, Al. Husar la Toma George Maiorescu, Gheorghe Grigurcu, Dr. Coriolan Brad),

chiar un documentar, ilustrat cu creații din opera poetică, despre ”Erotikon-ul blagian” (Gh.

Grigurcu) îl propulsează pe Z.C. în rândul blagologilor de prim-plan. Dedicându-i două

cărți și lui Tudor Arghezi, criticul cercetează legăturile cu Oltenia și «oltenismul» atât de

prezent nu numai în firea poetului ci și în opera acestuia, memorabil fiind capitolul despre

definirea specificului alutan (Tudor Arghezi și spiritul Olteniei, 2008). Cealaltă lucrare,

Tudor Arghezi – un elogiu al Gorjului (2009), constituie o primă cercetare cu adevărat documentată

privind originile gorjenești ale scriitorului și legăturile sale cu Gorjul străbun (a

doua secțiune a cărții reproduce toate articolele argheziene pe această temă). Ca și în cazul

lui Blaga, volumele au fost foarte bine primite sub semnul «Arghezi redivivus» (Barbu

Cioculescu, Gh. Grigurcu), obținând valoroase premii naționale.

Contribuții însemnate în domeniul brâncușiologiei (conform referințelor semnate

de: Ion Pogorilovschi, Nina Stănculescu, Sorana Georgescu-Gorjan, Constantin Zărnescu,

Lucian Gruia ș.a.) marchează și cele trei lucrări despre universalul Constantin Brâncuși

(Brâncuși – azi, Brâncuși – orizonturi critice, Brâncuși – studii și eseuri), figură emblematică

a artei moderne, invocată de exeget și pentru definirea „spiritului pandur” în cadrul

spiritualității regionale.

 

  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: