Brâncuși – Orizonturi critice (2009)


BRÂNCUȘI

ORIZONTURI CRITICE



 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Brâncuşi – Orizonturi critice

(Editura “Scrisul Românesc” Craiova, 2009)

Scriitor prolific, Zenovie Cârlugea, filolog cu doctorat în lirica poetului-filosof-prozator-eseist şi dramaturg Lucian Blaga, poet înzestrat cu har, dacolog pasionat, brâncuşiolog de vocaţie, expert în tradiţiile culturale ale Gorjului, publică în acest an o lucrare monumentală şi prima de acest gen în lume, dedicată exegeţilor titanului de la Hobiţa: BRÂNCUŞI ORIZONTURI CRITICE. Sunt catalogaţi cei mai importanţi exegeţi brâncuşiologi din ţară şi străinătate, cu referiri la cercetările lor majore. Să-i pomenim succint menţionând meteoric principalele contribuţii în domeniu:

  1. Olteanul Vasile Georgescu-Paleolog care a scris prima carte din lume dedicată prietenului său, “Sculptorul Brâncuşi” în 1937 şi pe a doua, “Introducere la cunoştinţa operei lui Brâncuşi”, în 1938;
  2. Arhitectul englez David Lewis, autorul primului studiu monografic mai amplu, publicat în Occident, imediat după moartea “părintelui sculpturii moderne”, în 1957;
  3. Carola Giedion-Welcker, istoric de artă elveţian, autoarea celebrei monografii “Brâncuşi”, din 1958, care îl impune pe artistul român în cultura universală;
  4. Profesorul şi filosoful George Uscătescu, fost titular al catedrei de la Universitatea madrileană Complutense, unul dintre primii monografi ai lui Brâncuşi (cu cartea omonimă publicată în1958);
  5. Ionel Jianu, ajuns în exil din cauza persecuţiilor la care a fost supus de regimul comunist (cu contribuţia nemiloasă a academicianului istoric de artă aservit proletcultismului, George Oprescu), şi care la editura proprie a tipărit în 1961 prima sa lucrare despre Brâncuşi,  cu cel dintâi catalog ştiinţific al operei acestuia, iar în 1967, împreună cu Petru Comarnescu şi Mircea Eliade a publicat celebrele eseuri intitulate “Tėmoignages sur Brancusi”;
  6. Peter Neagoe, autorul romanului romanţat al sculptorului (“Sfântul din Montparnasse”);
  7. Mircea Deac, autorul monografiei “Constantin Brâncuşi”, prima dedicată postum, la noi, marelui artist (în 1966);
  8. Petru Comarnescu, filosof şi estetician, care şi-a dedicat studiile demonstrării legăturilor inextricabile dintre arta lui Brâncuşi şi tradiţia românească (cartea sa “Constantin Brâncuşi, mit şi metamorfoză ân sculptura contemporană” apare ân 1972 prin grija cercetătoarei Nina Stănculescu);
  9. Juristul Petre Pandea, memorialistul lui Brâncuşi (“Brâncuşi. Amintiri şi exegeze”, 1967);

10. Sculptorul american Sidney Geist, cercetător de marcă a sculpturii hobiţeanului (”Brâncuşi. Un studiu asupra sculpturii”, publicat la New York în 1964, tradus în limba română în anul 1973);

11. Athena Tacha Spear, autorea celei mai importante cărţi dedicate “Păsărilor lui Brâncuşi” (Editura New York University Press, 1969, tradusă în limba română în anul 1976);

12. Senatorul Ion Mocioi, care în lucrarea “Estetica operei lui Constantin Brâncuşi” publică un catalog amplu al statuarei artistului;

13. Barbu Brezeanu, cel mai important comentator al sculpturilor lui Brâncuşi realizate în România  (“Opera lui Brâncuşi în România”, 1974, reeditată în mai multe versiuni în limbile engleză şi franceză);

14. Tretie Paleolog, al treilea fiu al lui Vasile Georgescu-Paleolog, confident al marelui artist (“De vorbă cu Brâncuşi despre Calea Sufletelor Eroilor”, 1976);

15. Nina Stănculescu, cea dintâi exegetă care dedică o carte isihaismului brâncuşian(“Brâncuşi – Frumos şi har”, 1997);

16. Ion Pogorilovschi, hermeneutul arhetipal al “Genezei” (2007) operelor lui Brâncuşi şi primul care a obţinut doctoratul pe o temă brâncuşiană în România (“Comentarea capodoperei” 1976);

17. Dan Grigorescu, rotunjindu-şi la nesfârşit lucrarea “Brâncuşi” din 1977, în spaţiul european şi american;

18. Constantin Zărnescu, cel care a avut inspiraţia să adune “Aforismele şi textele lui Brâncuşi” în 1980, într-o carte de referinţă pe plan mondial, necesară oricărui exeget, reeditată până în prezent în  nu mai puţin de patru ediţii;

19. Indianistul Sergiu Al-George, care prin lucrarea “Arhaic şi universal, Comentarii indiene la Brâncuşi”, 1981, descoperă afinităţile sculptorului român cu arta indiană;

20. Adrian Petringenaru, receptiv la simbolurile mitologice din arta lui Brâncuşi (“Imagine şi simbol la Brâncuşi” 1983);

21. Pictorii Natalia Dumitrescu şi Alexandru Istrati, legatarii testamentari ai lui Brâncuşi, care împreună cu criticul de artă Pontus Hulten au publicat o carte importantă, “Brâncuşi” 1986, după ce au sechestrat timp de 30 de ani arhiva sculptorului, aflată în atelier la moartea acestuia;

22. Radu Varia, care a vrut să se erijeze în restauratorul “Coloanei infinite” prin demolarea acesteia şi autor al unui volum “Brâncuşi” (1986), foarte contestat pentru că îl consideră pe artist un membru iniţiat în cercuri oculte;

23. Universitara maghioară plecată din Transilvania, Edith Balas, care şi-a dat doctoratul la Universitatea din Pittsburg cu o lucrare de mare demnitate având în vedere originile ei etnice, “Brâncuşi şi tradiţiile populare româneşti (University of Pittsburg, 1973, tradusă în limba română îm 1998);

24. Universitarul austriac Friederich Teja Bach, autorul celui mai complet catalog al sculpturilor lui Brâncuşi, adăugat la prestigioasa sa carte “Constantin Brâncusi. Metamorphosen plasticher Form”, 1987;

25. Inginerul Ştefan Georgescu-Gorjan, constructorul “Coloanei infinite”, autorul de referinţă al realizării capodoperei brânncuşiene din România (“Am lucrta cu Brâncuşi”, 2004);

26. Universitarul timişorean Dumitru Daba, lansat “În căutarea lui Brâncuşi” (1989);

27. Antropologul cu sânge albastru, Matei Stârcea-Crăciun, cercetător al “simbolismului hylesic” al artei brâncuşiene ( 1992);

28. Cristian Robert-Velescu, cel care cu argumente extrem de docte încearcă să-l  rupă  pe Brâncuşi de tradiţia romînească – fenomen imposibil dacă cugetăm drept (“Brâncuşi iniţiatul” – 1993, “Brâncuşi alchimist” – 1996);

29. Istoricul de artă de la Muzeul Naţional de Artă Modernă din Paris, Marielle Tabart, care împreună cu muzeografa şefă Isabelle Monod-Fontaine au elaborat în 1977 o carte excepţională, “Brâncusi photographe”;

30. Comisarul de expoziţii de lângă Consiliul Europei, Serge Fauchereau, pornit “Pe urmele lui Brâncuşi (“Sur les pas de Brancusi. De Târgu-Jiu à Philadelphie, via l´Impasse Ronsin” 1995);

31. Doina Lemny, muzeograf la Muzeul Naţional de Artă Modernă din Paris, Centrul “Georges Pompidou” care a editat împreună cu Marielle Tabard şapte caiete ale Atelierul brîncuşian (1998-2002), a scris monografia de inimă “Constantin Brâncuşi” (2005) şi a moşit împreună cu Cristian Robert-Velescu volumul de documente “Brâncuşi inedit. Însemnări şi corespondenţă românească” (2004), volum posibil după ce succesorul legal al Nataliei Dumitrescu, Theodor Nicole a cedat muzeului de artă parizian documentele sustrase de aceasta;

32. Sorana Georgescu-Gorjan, fiica inginerului Ştefan Georgescu-Gorjan,  şi editoarea textelor scrise de tatăl ei (între care enumerăm la loc de cinste filmul ridicării “Coloanei infinite”, doamnă care posedă cea mai importantă bibliotecă Brâncuşi din ţară;

33. Inginerul poet-prozator-eseist-pescar Lucian Gruia care a structurat liric “Universul formelor lui Brâncuşi”, (2001).

Pentru întreprinderea acestei munci titanice, Zenovie Cârlugea a citit sute de cărţi ale brâncuşiologilor, mii de articole de prin reviste şi a sintetizat cu competenţă contribuţia fiecăruia în domeniu. Nu cred că introducerea romancierului Peter Neagoe în această galerie a criticilor de artă era necesară. În locul acestuia merita menţionată contribuţia filologului Nicolae Diaconu, care împreună cu Ion Pogorilovschi au iniţiat colecţia de carte “Brâncuşiana”, la editura “Fundaţia Constantin Brâncuşi din Târgu-Jiu”, în care s-au publicat zeci de cărţi în domeniu. Se mai putea aminti contribuţia gorjanului Vasile Vasiescu, autorul unei acide cărţi “Brâncuşi versus Brâncuşi” (2006) din perioada Varia, când oraşul Tîrgu-Jiu era fără “Coloană”. În final trebuie să remarc importanţa cărţii lui Zenovie Cârlugea, atât pentru cercetători cât şi pentru cititori de toate categoriile. BRÂNCUŞI ORIZONTURI CRITICE este o istorie a brâncuşiologiei, care va trebui mereu actualizată, pe măsura aglutinării exegezelor brâncuşiene de prestigiu. Sper ca şi viitoarele mele cărţi să fie printre ele.

Lucian GRUIA

(Articol reprodus din ORIGINI – ROMANIAN ROOTS, vol. XIV, no. 9-10 (146-147), september-october 2009. A Review of Literature, Ideas and The Arts , International Association of Romanian Writers, USA.)

 

 

 

BRÂNCUŞI – ORIZONTURI CRITICE,

(Editura “Scrisul Românesc”, 2009, 494 p.)

In condiţiile în care bibliografia despre opera şi viaţa lui Constantin Brâncuşi – cărţi, studii mai ample sau mai restrânse, eseuri, notaţii modeste – a atins până astăzi cifre spectaculoase, sunt hazardate pretenţiile, prea orgolioase, ale unui autor sau altul, din clipa de faţa, de a avansa “minuni”, idei absolut noi, despre genialul sculptor. O recentă carte documentară românească (Doina Frumuşelu, Brâncuşi în conştiinţa lumii. Bibliografie nesfârşită, Editura “Orizonturi Universitare”, 2007) depistează aproape 7500 de referinţe bibliografice despre Brâncuşi şi opera sa, cuprinse între anii 1897 și 2005. Fireşte, exegezele despre creaţia unui geniu, de talia lui Brâncuşi, rămân oricând deschise în raport cu posibilitatea de a formula idei inedite. Totuşi, aş îndrăzni să spun că, de acum încolo, ineditul despre opera şi viaţa lui Brâncuşi va fi ceva mai “temperat”.

Această apreciere ar putea fi contrazisă, eventual, de un recent tip – cu adevarat nou – de raportare la Brâncuşi. Dar – precizăm – această remarcabilă noutate bibliografică, pe care o vom detalia îndată, nu constituie o analiză directă a însăşi creaţiei brâncuşiene, ci una,selectivă, despre exegezele operei şi vieţii genialului sculptor. Masivul volum de aproape 500 de pagini se intitulează Brâncuşi. Orizonturi critice. Autorul lui, Zenovie Cârlugea, este o personalitate culturală tot mai evidentă în ultimii ani. Poet, teoretician şi istoric literar, doctor în litere, prestigios profesor de limba şi literatura română în Târgu-Jiu, membru al Uniunii Scriitorilor din România, iniţiator şi coordonator al consistentei reviste “Portal Măiastra”, Z.Cârlugea a fost inspirat când s-a gândit să elaboreze o carte despre contribuţiile principalilor exegeţi ai creaţiei brâncuşiene.

În ansamblul unei bibliografii – cum am amintit – spectaculoase, despre opera şi viaţa lui Brâncuşi, însumând atat de multe mii de referinţe, era, se pare, timpul să se pună un gen de ordine valorică pe tărâmul brâncuşiologiei. Autorul lucrării la care ne referim a ştiut să “speculeze” în chip fericit momentul. Astfel încât, volumul Brâncuşi. Orizonturi critice devine, neîndoielnic, o lucrare de referinţă întâia de acest tip, în ansamblul uriaşei bibliografii despre Brâncuşi.

Este un gen de dicţionar amplificat, cu inflexiuni enciclopedice. Însă autorul îşi aranjează materia abordată, nu după obişnuitul criteriu alfabetic al dicţionarelor, ci a ales un alt criteriu ordonator: cel al unei succesiuni temporal-valorice al exegezelor brâncuşiene. Aş spune că, în felul acesta, cititorul volumului în cauză se alege cu o dublă posibilitate de a recepta corect contribuţiile brâncuşiologilor analizaţi. Adică, cu selecţia celor mai prestigioase dintre acestea, dar şi cu ordinea lor, temporal-valorică.

Cartea lui Zenovie Cârlugea abordează 36 de brâncuşiologi, dintre care 9 străini şi 27 români, între aceştia din urmă – nu puţini la număr – incluzându-i şi pe cei stabiliţi în străinătate.

Cu riscul de a-l agasa pe cititorul recenziei noastre cu un amplu „pomelnic” de nume, considerăm necesar – ca rigoare a informaţiei – să pomenim numele tuturor exegeţilor abordaţi de Z.Cârlugea, exact în ordinea din volum: Vasile–Georgescu–Paleolog, David Lewis, Carola Giedion-Welcker, George Uscătescu, Ionel Jianu, Peter Neagoe, Mircea Deac, Petru Comarnescu, Mircea Eliade, Petre Pandrea, Sidney Geist, Athena Tacha Spear, Ion Mocioi, Barbu Brezianu, Tretie Paleolog, Nina Stănculescu, Ion Pogorilovschi, Dan Grigorescu, Constantin Zărnescu, Sergiu Al-George, Adrian Petringenaru, Natalia Dumitrescu, Al. Istrati, Pontus Hulten, Radu Varia, Edith Balas, Friedrich Teja Bach, Ştefan Georgescu-Gorjan, Dumitru Daba, Matei Stârcea-Crăciun, Cristian-Robert Velescu, Marielle Tabart, Serge Fauchereau, Doina Lemny, Sorana Georgescu-Gorjan, Lucian Gruia.

În Cuvântul înainte al lucrării, autorul precizează: “Recurgând la criteriul de bun simţ şi echitabil al cronologiei, am dat curs eseurilor monografice într-o firească ordine, nu după rezonanţa numelor sau alte considerente subiectiv-formale” (p.7). Cu certitudine, criteriul cronologic ales de Z.Cârlugea i-a dat ceva “bătaie de cap”. Spre a nu i se reproşa că abordează o ordine pur valorică în funcţie de un gust exclusiv  personal, a recurs la criteriul ordinii temporale a apariţiei “eseurilor monografice”. Practic, a apariţiei unor cărţi. Da, dar în ansamblul miilor de referinţe bibliografice despre Brâncuşi, mai sunt încă numeroase alte eseuri (cărţi) cu privire la genialul sculptor şi nu numai ale celor selectaţi de autorul volumului în discuţie. Respectând drept criteriu credibil, pe cel ales de Zenovie Cârlugea, până la urmă respectivul criteriu mărturiseşte, tacit, tot o selecţie temporal-valorică. Alminteri, de ce din miilede referinţe bibliografice cu privire la Brâncuşi, Z.Cârlugea a selectat doar 36 de brâncuşiologi? Pur şi simplu, pentru că mai ales aceştia s-au impus valoric, cu exegezele lor. Nu facem, prin urmare, nici un reproş autorului lucrării în această chestiune. N-am facut altceva decât să “decodăm” până la capăt riguroasa sa intenţie.

Selectând “la sânge” exegezele despre Brâncuşi, volumul Brâncuşi. Orizonturi critice, realizează o dublă unitate în diversitate: una a multiplelor perspective privind abordarea vieţii şi creaţiei genialului artist. În acest sens, lucrarea exprimă rezonanţa unei diversităţi conceptuale. Cealaltă faţă a unităţii în diversitate – pe care o exprimă lucrarea lui Z.Cârlugea – o constituie infinitatea deschiderilor ideatice ale sculpturii brâncuşiene, pe care o pun în relief exegeţii. Cum subliniază autorul lucrării, la un moment dat, referindu-se la V.G.Paleolog, artistul a fost proiectat “într-o mitologie de larg orizont speculativ, de ideatică substrucţie filosofică” (p.6).

O nedumerire: în volum, între paginile 105-111, (după Petru Comarnescu) se află un succinct capitol intitulat Mircea Eliade. La sfârşitul cărţii, însă, acest capitol este absent dinCuprins. O neglijenţă la tipărire? Altă explicaţie nu cred că există.

Introduse, la noi, într-un circuit editorial mai larg, relativ târziu, opiniile lui Mircea Eliade sunt cu atât mai importante, cu cât abordează – între ele – una din ipostazele cele mai seducătoare, dar şi dificile, şi controversate, ale creaţiei brâncuşiene: aceea a influenţelor folclorice. Or, din acest punct de vedere, Z.Cârlugea atrage atenţia că Mircea Eliade consideră că Brâncuşi “descoperise, de fapt, «secretul» că nu creaţiile folclorice şi etnografice sunt succeptibile de a reînnoi şi îmbogăţi arta modernă, ci descoperirea «surselor» acestora. Acestea l-au fascinat şi i-au călăuzit interesul artistic, fiind «obsedat» de misterul lor” (p.109). Sublinierea aceasta este de reţinut ca deosebit de însemnată, în contextul în care curentul unei folcloromanii diletante şi superficiale a înţeles inadecvat – un gen de apucat pe arătură – complexitatea influenţelor folclorice în ideaţia brâncuşiană.

În originalul său volum, Zenovie Cârlugea nu ezită să se distanţeze, să adopte o poziţie critică faţă de interpretările excesiv literaturizante şi sentimentalizate ale vieţii şi operei lui Brâncuşi. Ca în cazul romanului lui Peter Neagoe, Sfântul din Montparnasse. Peter Neagoe a fost, poate, prietenul cel mai constant şi mai devotat al lui Brâncuşi, de-a lungul întregii vieţi. Romanul Sfântul din Montparnasse a fost, însă, supus adeseori de către brâncuşiologii riguroşi, sancţionărilor severe pentru patetismul lui devoţional, ce diminua credibilitatea genialităţii unui artist de talia lui Brâncuşi. La rândul său, Zenovie Cârlugea se distanţează de acel tremolo afectiv excesiv care se revarsă din paginile acestui roman de circulaţie, formulând propria sa opinie: “Pentru cercetătorii vieţii şi operei lui Constantin Brâncuşi, romanul Sfântul din Montparnasse înseamnă nu numai o romanţare a unei biografii de excepţie, ci şi o imagine oarecum trucată, plină de fadoare şi inexactităţi, în spatele căreia se dezvoltă un personaj «manipulat»” (p.72). Cum volumul Brâncuşi. Orizonturi critice este dătător de seamă şi pentru diversitatea metodologiilor din perspectiva cărora a fost abordată de către cercetători creaţia brâncuşiană, autorul lui se distanţează critic ori de câte ori întâlneşte tipare prea închistate, dogmatisme artificiale, prea puţin convingătoare. Zenovie Cârlugea pledează constant pentru o tratare mai senină a creaţiei brâncuşiene, capabilă să rămână neîncetat deschisă abordărilor, deopotrivă riguroase şi expresive.

Foarte harnic, prolific, inventiv, Z.Cârlugea a publicat – tot în 2009 – încă o carte intitulatăBrâncuşi. Studii şi eseuri. În ansamblu, aceasta este o analiză de tip comparativ. O ideaţie comparativistă. Care năzuieşte să depisteze relaţii inedite între creaţia lui Brâncuşi şi alte genii româneşti consacrate: Eminescu – Brâncuşi; Tudor Arghezi – Brâncuşi; Lucian Blaga – Brâncuşi. La acest nivel comparativ, autorul pune în relief inedite şi expresive elemente ale apropierii dintre creaţia lui Brâncuşi şi opera altor genii româneşti emblematice.

Partea a doua şi a treia a acestui volum, intitulate Memoria mirabilis şi Memoria crudelis, analizează – mai ales – Ansamblul de la Târgu-Jiu şi într-o frumoasă tonalitate epică variate “întâmplări” brâncuşiene. Deosebit de interesant şi pentru prima dată cu adevărat lămuritor, mi s-a părut eseul Eu am tras cu tractorul de Coloana Infinitului. Dacă, până acum, cei interesaţi de dramele Coloanei Infinitului au avut cunoştinţe vagi despre încercarea de a dărâma, cândva, această inestimabilă capodoperă, acum – în respectivul volum – Zenovie Cârlugea “divulgă”, cu date ultraconcrete, cu nume şi date, o adevărată epopee dramatică.

În general, volumul Brâncuşi. Studii şi eseuri este încărcat de o seducătoare epicitate în toate compartimentele sale, “trădându-l” pe scriitorul Z.Cârlugea, armonios relaţionat cu investigatorul ştiinţific. Impresionantă în acest volum este şi investigaţia documentară a autorului – întinsă până în pânzele albe – care descoperă, la tot pasul, prin arhive uitate, prin ziare şi reviste îngălbenite, uimitoare aprecieri şi receptări ale creaţiei brâncuşiene şi ale relaţiilor ei ideatice.

(Academia Română, Revista de filosofie, nr. 1-2  /2009).

Grigore  SMEU


Anunțuri
  1. PavelFloresco
    2 Noiembrie 2013 la 10:30

    Va rog sa-mi scuzati indrazneala, dar trebuie sa va semnalez cumva aparitia la Editura SITECH Craiova a cartii mele, „Brancusi, enigma.Taina lumii si secretul vietii”, in a carei lista bibliografica lucrarea Dvs. – „Brancusi. Orizonturi critice” isi are locul cuvenit, data fiind amintirea ei repetata.
    Cu consideratie, Pavel Floresco

    Apreciază

  2. 6 Noiembrie 2013 la 19:35

    as fi bucuros s-o citesc, daca se poate

    Apreciază

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: